Mergem inainte.
Nu mi-am imaginat pana acum ca, printre multele mele povesti (si as fi o mincinoasa sa nu spun ca imi plac povestile, triste sau vesele, atat timp cat le traiesc eu si imi condimenteaza existenta), va veni un moment in care voi fi pusa in situatia de a trai o iubire la distanta.
Cand m-am hotarat acum 2 luni, sa plec la Brasov, pentru a intalni un om pe care l-am cunoscut la telefon, in ultimul loc din lume in care ma asteptam sa il cunosc, nu mi-am pus nici problema ca ce nebuna sunt, nici ca exista marea probabilitate ca ochii care nu se vad sa se uite la un moment dat.
Au trecut 2 luni peste noi, 2 luni in care dimineata de dimineata si seara de seara ne-am trezit si am adormit auzindu-ne vocile, 2 luni in care toate intalnirile noastre au fost "pe fuga", umbrite de certuri banale, cauzate de departare, de amintiri din trecut, de ceilalti... 2 luni in care am invatat, in ciuda tuturor obstacolelor sa ne iubim.
Cautam un citat care sa descrie iubirea noastra la distanta, si majoritatea erau destul de negative, multe povesti pe care le-am citit inclinau balanta inspre imposibilitatea unei astfel de relatii.
Cu toate astea, in multitudinea lor, am gasit un fel de motto, care da foarte bine pe langa "imposibilul este acel lucru pe care nu l-a facut nimeni pana cand cineva a reusit sa il faca". Este vorba aici despre "Distanta are asupra dragostei acelasi efect pe care il are vantul asupra focului: daca focul e mic - il stinge; daca e mare - il inteteste.". Si asta e povestea pe care eu si logodnicul meu o traim oficial de 2 luni, o poveste care pe zi ce trece se face tot mai frumoasa, si care ne apropie tot mai mult, in pofida celor 167 de km (numerotati, scrie asta pe biletul de tren dintre Bucuresti si Brasov).
Nimic nu se compara cu euforia data de primii pasi pe care ii fac de fiecare data la coborarea in statia Brasov, nimic nu se compara cu imbratisarile dupa 2-3 saptamani de absenta, si nimic nu se compara cu viitorul nostru impreuna.
Astazi implinim oficial 2 luni... si as vrea sa ii spun iubitului meu (logodnicului si viitorului sot, e acelasi lucru) ca il iubesc mai mult decat ieri si mult mai putin decat maine.
Si chiar daca azi, aniversam o iubire ca-n filme, din fata monitorului, si ne spunem "te iubesc" de la tastatura, stiu ca intre noi mai e doar un pas... Pe care il vom face impreuna. Te iubesc!
Nu mi-am imaginat pana acum ca, printre multele mele povesti (si as fi o mincinoasa sa nu spun ca imi plac povestile, triste sau vesele, atat timp cat le traiesc eu si imi condimenteaza existenta), va veni un moment in care voi fi pusa in situatia de a trai o iubire la distanta.
Cand m-am hotarat acum 2 luni, sa plec la Brasov, pentru a intalni un om pe care l-am cunoscut la telefon, in ultimul loc din lume in care ma asteptam sa il cunosc, nu mi-am pus nici problema ca ce nebuna sunt, nici ca exista marea probabilitate ca ochii care nu se vad sa se uite la un moment dat.
Au trecut 2 luni peste noi, 2 luni in care dimineata de dimineata si seara de seara ne-am trezit si am adormit auzindu-ne vocile, 2 luni in care toate intalnirile noastre au fost "pe fuga", umbrite de certuri banale, cauzate de departare, de amintiri din trecut, de ceilalti... 2 luni in care am invatat, in ciuda tuturor obstacolelor sa ne iubim.
Cautam un citat care sa descrie iubirea noastra la distanta, si majoritatea erau destul de negative, multe povesti pe care le-am citit inclinau balanta inspre imposibilitatea unei astfel de relatii.
Cu toate astea, in multitudinea lor, am gasit un fel de motto, care da foarte bine pe langa "imposibilul este acel lucru pe care nu l-a facut nimeni pana cand cineva a reusit sa il faca". Este vorba aici despre "Distanta are asupra dragostei acelasi efect pe care il are vantul asupra focului: daca focul e mic - il stinge; daca e mare - il inteteste.". Si asta e povestea pe care eu si logodnicul meu o traim oficial de 2 luni, o poveste care pe zi ce trece se face tot mai frumoasa, si care ne apropie tot mai mult, in pofida celor 167 de km (numerotati, scrie asta pe biletul de tren dintre Bucuresti si Brasov).
Nimic nu se compara cu euforia data de primii pasi pe care ii fac de fiecare data la coborarea in statia Brasov, nimic nu se compara cu imbratisarile dupa 2-3 saptamani de absenta, si nimic nu se compara cu viitorul nostru impreuna.
Astazi implinim oficial 2 luni... si as vrea sa ii spun iubitului meu (logodnicului si viitorului sot, e acelasi lucru) ca il iubesc mai mult decat ieri si mult mai putin decat maine.
Si chiar daca azi, aniversam o iubire ca-n filme, din fata monitorului, si ne spunem "te iubesc" de la tastatura, stiu ca intre noi mai e doar un pas... Pe care il vom face impreuna. Te iubesc!
RSS Feed (xml)
nu am cuvinte sa iti multumesc pentru clipele frumoase pe care le-ai cladit in viata mea, fetita draga si scumpa..
RăspundețiȘtergerenu pot decat sa te felicit pentru sentimentele pe care ai reusit le primesti din partea mea.. sentimente care nu le-am avut pentru nimeni altcineva si care nu credeam vreodata ca vor putea fi atat de intense! Un sincer Te Iubesc ar spune tot ce simt pentru tine si iti promit ca nimic nu va schimba vreodata ce simt ptr tine.. ba mai mult... orice s-ar opune acestor sentimente, nu ca face decat sa le aprinda si mai tare! te voi iubi mereu dragostea mea.. si ultimul pas ... il vom petrece in curand impreuna :* >:D< te iubesc enorm!