Regasire

In weekendul asta, plec la Brasov. Intoarcerea din Franta, nostalgia vremurilor traite acolo acum o luna, intalniri cu lucruri si oameni din trecut, care mi-au marcat adolescenta, m-au bulversat si ne-am pierdut. Am uitat cum e sa ne iubim.
Maine merg sa ne regasim, sa incercam sa salvam o iubire care a inceput fenomenal. O iubire care m-a schimbat. Si chiar daca biletul spre Paris sta frumos langa laptop, ma intorc acum la Brasov, la logodnicul meu...
In 4 septembrie plecam in tocuri si cu ditamai trollerul dupa mine. Maine ma intorc cu un rucsac si cu un dor nebun sa ne regasim.

M-am intors in Romania... // Je suis revenue en Roumanie...

... si o data cu asta, ca tot s-a trecut la ora de iarna, am dat ceasul cu 1000 de ani in urma. Doar ca acum presiunea psihologica e mai mare decat acum 4 ani. Stau mai aproape de aeroport si vad oameni cum se urca in avioane, plecand spre locuri mai calde, si ma apuca o nostalgie extraordinara fata de acele locuri sfinte in care calcam acum aproape o luna, si imi amintesc teribil de mult de tot paradisul de concediu. De libertatea pe care mi-o dadeam, de lucrurile pe care le faceam si nu le fac aici, de lejeritatea cu care oamenii calatoresc in oras, de felul in care dorm pe iarba si asculta muzica fara sa se holbeze nimeni la ei, mi-e dor de prietenii mei de acolo si mi-e dor sa vorbesc in franceza si ei sa imi corecteze mereu greselile...Mi-e dor de Franta de mor. Am promis, cand am plecat, ca o sa incep sa scriu pe blog si in franceza, pentru ca le e destul de greu sa inteleaga romana. Dorinta de a povesti si de a posta imagini a fost atat de mare, incat nu am mai avut rabdare, dar de astazi incepand sper sa ma tin de promisiune, chiar daca voi scrie mai putin.
Sunt bine, dragii mei, maine imi iau biletul de reintoarcere pentru februarie, m-am obisnuit deja sa numar ani, luni si sper ca pe masura ce trece timpul, sa devina zile, ore, si sa nu fiu nevoita sa fixez ceasul in urma cu 1000 de ani de prea multe ori. Ma intorc in 28 februarie, dragii mei...Ma intorc acasa...

...Et, dans le même temps, sous le fait que nous avons modifié l'horloge, car il est temps d'hiver dès maintenant, j'ai fixé ma montre avec 1000 ans de retard. Maintenant, la pression psychologique est plus forte que dans le moment quand jțai visite Paris pour la premiere fois. J'habite plus près de l'aéroport alors et je vois les personnes qui prennent les avions et voyagent aux espaces plus chaudes, et je ressens une nostalgie extraordinaire relatives aux les lieux sacrés que j'ai visité près d'un mois plus tôt. Je me souviens toujours de mes vacances, de la liberté que j'avais là, la façon relaxante dont les personnes se rendaient dans la ville, la façon dont ils ont dormait sur l'herbe, sans personne pour les regarder. Je me souviens toujours de mes amis là-bas et j'ai une envie terrible de parler en français et d'être corrigee quand ma prononciation est mauvaise. J'ai un envie extraordinaire d'aller en France. J'ai promis à mes amis, avant mon départ, pour écrire ici en français afin qu'ils puissent comprendre. Ma volonté de dire à propos de ce que j'ai vu en France a été très grande, et je n'ai pas eu patiente suffisante pour écrire en français. A partir d'aujourd'hui, j'espère que je pourrai tenir ma promesse, même si cela signifie ecrire moins.
Je suis bien, mes chers, demain je vais acheter mon billet de retour, j'arriverai à Paris en février. J'ai appris à compter les années et les mois et j'espère que, dans le temps, je pourrai compter seulement les jours et les heures, et je ne veux plus jamais être forcée à nouveau pour changer l'heure de ses 1000 ans en arrière, et ne jamais revenir ici. Je reviens le 28 février, je reviens chez moi, à Paris.

Ziua 7 - Notre Dame si Cartierul Latin

... au fost ultimii mari monstri sacri pe care i-am vizitat in toamna acestui an. Cand am fost in 2005 la Paris, singura poza pe care o aveam cu catedrala era una facuta de pe geamul autobuzului 27, in mers. Mi se parea atunci, ca si acum, ceva extraordinar, si iar revin la ideea ca pe vremea cand parizienii puneau piatra cu piatra, carand cu roaba, si faceau adevarate minuni arhitectonice, la noi era cnezatu'lu' Gelu, sau Menumorut...Deci nu...
Impresionant, plus ca atmosfera era de toamna, dimineata a si plouat putin, suficient cat sa plang si eu cu vremea de afara si sa ma intorc acasa dupa doua zile. Imi pare rau ca nu am apucat sa postez zi de zi, de la fata locului, sunt sigura ca as fi vorbit cu mult mai mult drag si entuziasm decat acum, cand desi nu a trecut mult timp, totusi regretul ca am revenit in Romania e mult prea mare...

In fata Catedralei Notre-Dame

Fantana Saint-Michel, care deschide drumul catre Cartierul Latin

Un "play with the camera" pe malul Senei


Notre Dame

Asteptand cu nerabdare reintoarcerea

Sena

Pe terasa unei cafenele din care, in urma cu acei celebri 4 ani, admiram catedrala noaptea

Panteonul

Gradinile Luxembourgului

Cu postarea aceasta, am pus punct relatarilor punctuale despre Franta si despre Paris, despre dragostea neconditionata si oarecum inexplicabila pe care o am fata de aceste locuri, care mi-au marcat adolescenta, trecerea spre maturitate, si tot ce inseamna prezent. Am revenit in Romania cu lacrimi in ochi, cu toate ca drumul pana acolo e mult mai simplu decat pare. Am revenit plangand, lasand in urma amintiri pe care nimeni si nimic nu le poate sterge, amintiri sfinte, dorinte nebune de a ma intoarce cu orice risc...
Cand vorbesc de relatari punctuale, ma refer la ordinea cronologica a acestor cateva zile de toamna petrecute acolo, pentru ca, in mod sigur, imi voi aminti si voi vorbi mereu despre cat de mult am sentimentul ca toate imi apartin si se integreaza cu felul meu de a fi si cu ceea ce mi-ar placea sa fac si sa traiesc toata viata.
Au fost 3 saptamani in octombrie 2005, si putin peste 7 zile in octombrie 2009... Cu mare drag, vreau sa va spun tuturor cititorilor mei ca IMPOSIBILUL ESTE ACEL LUCRU PE CARE NU L-A FACUT NIMENI PANA CAND CINEVA A REUSIT SA IL FACA. Credeti in voi si luptati pentru visele voastre. Nimic nu e imposibil atat timp cat dorinta pentru acel ceva iti guverneaza principiile si desi multe din dorinte si din visele pe care le avem par foarte greu de realizat, pentru ca mereu ne lovim de obstacole de diferite feluri, toate astea trebuie sa ne intareasca. Iar cand reusesti sa iti materializezi visul, satisfactia e cu atat mai mare pentru ca stii cat de mult ai muncit.
Inainte de plecarea din Franta, mi-am jurat ca voi reveni si in 2010 si o voi face chiar la sfarsit de februarie. In concediu, deocamdata. La intoarcerea in Romania, mi-am jurat ca nu vreau sa ma apuce varsta de 25 de ani aici. Imposibilul e nimic...Nu exista imposibil...

Ziua 6 - Luvru, Hotel de Ville, Centrul Pompidou

Si iata, dragii mei, ca a venit si ziua de duminica, 4 octombrie, si cea mai mare parte a sejurului nostru deja trecuse. Imi amintesc si acum ca paraseam Romania in zorii diminetii de 29 septembrie cu dor si lacrimi in ochi, gandindu-ma ca Franta nu va mai fi la fel de speciala ca in urma cu 4 ani. Cat puteam sa ma insel...
Revenind la lucruri frumoase, in ziua cu numarul 6 am mers la Luvru. Fiind prima duminica din luna, si cum intrarea era gratuita pentru toata lumea, am remarcat foarte multa aglomeratie, aglomeratie care isi atingea apogeul in incaperea unde era postata Mona Lisa dupa n-spe mii de geamuri de sticla. Ca sa reusesti sa faci cat de cat o poza celebrului tablou, trebuia sa te ridici pe varfuri si sa te strecori printre zecile de turisti. Din pacate, in timpul vizitei, m-a apucat o stare de rau si a trebuit sa ma intorc la hotel, astfel ca nici anul asta, cum de altfel s-a intamplat si in 2005, nu am apucat sa vad mai nimic din Luvru. De regretat, nu regret, pentru ca nu am cunostinte legate de istoria artelor, plus ca decat sa devin agasata de aglomeratie (iar Luvrul este cel mai aglomerat spatiu inchis din Paris), prefer sa vad un lucru de pe exterior sau din poze. Mai jos, cateva imagini:

Dupa un moment de odihna, m-am intalnit cu copiloatele in oras, la o cafea de langa Theatre du Palais Royale, de unde am plecat cu Diana sa vedem Primaria Parisului (Hotel de Ville) si Muzeul National de Arta Moderna Georges Pompidou, in care exista si o colectie cu machete ale operelor lui Brancusi de la Targu Jiu si nu numai.

Hotel de Ville - impresionant, cu o piata mare inaintea sa, fiind, ca majoritatea cladirilor pariziene importante, un loc care relaxeaza privirea. Si spiritul. Multe ornamente si decoratii complicate, lucru care m-a facut sa compar iar imaginile pe care le vedeam cu cnezatele si voievodatele de la noi, si cum Romania nu e cu 100 de ani in urma, ci cu 1000 :(...

O surpriza cu adevarat placuta a fost descoperirea Muzeului National de Arta Moderna - Centrul Georges Pompidou, despre a carui existenta nu aveam habar in 2005, dar care mi-a placut maxim in 2009. Pe scurt, din perspectiva necunoscatorului, muzeul asta e foarte tare! Nu gazduieste nici capodopere renascentiste, nici cine stie ce sculpturi complicate, ci niste opere de arta teribil de "ciudate". Un tablou cu un punct intr-un cerc, un altul care ilustreaza mai mult decat explicit o penetrare, un fel de sculptura de spini care, artistic vorbind, serveste la auto-pedepsire, precum si fel de fel de mulaje ale partilor corpului uman - asta este Georges Pompidou. Cat despre arhitectua cladirii, total inedita!

Visand la reintoarcere...

Ziua 5 - partea a doua - excursie la Saint Denis

Una dintre consecintele norocului de a avea prieteni care stau de ani buni in Paris e ca te pot ajuta sa iti schimbi planurile si sa mai vezi si altceva, ceva la care nu m-as fi gandit niciodata, si despre care nici nu stiam ca exista. Si ceva deosebit de impresionant. In dupa amiaza zilei de sambata, 3 octombrie, am iesit putin din oras si ne-am dus la Saint Denis.
Saint-Denis este un orasel in nordul Parisului, cam la 10 km distanta de centrul capitalei, care adaposteste pe langa o universitate celebra, si Stadionul Stade de France, precum si Bazilica Saint Denis, pe care am vizitat-o. Ce e atat de important la aceasta biserica? Aici sunt mormintele majoritatii regilor Frantei, inclusiv a lui Ludovic - regele Soare si al sotiei sale celebre, Maria Antoaneta. Bazilica, realizata in stil gotic, a fost construita in secolul XIII, finalizata chiar de arhitectul care a realizat catedrala Notre Dame (dovada ca sunt multe similitudini intre cele doua) si este printre primele edificii religioase create in scopul apropierii omului de divinitate.
O cladire impunatoare, care ascunde istorie, si un orasel cu stradute tipic frantuzesti si cu multe manifestari de sarbatoare.

Paris - ziua 5 - primele 2 opriri

Primele opriri ale zilei cu numarul 5 au fost dedicate vizitarii cartierelor mai putin bine famate din oras - Pigalle si Montmartre. Zona Pigalle-Blanche e plina de sex-shop-uri, cabarete, si, evident Moulin Rouge si nu ai ce cauta acolo fara bodyguard :)). Incepand cu Sexodromul (primul sex-shop in care am intrat si vazut toate dimensiunile de ****, unele chiar si cu mai multe capete, asa ca de balaur :)) ), continuand cu restul magazinelor de acelasi tip care imanzesc o strada lunga de cateva sute de metri, si incheind cu celebrul Moulin Rouge, intregul cartier debordeaza de sexualitate si chestii high. Ne-am facut pe fuga cateva poze, (nu de alta, dar ne era cam frica) si am plecat mai departe. Deci...

In fata celui mai mare magazin cu produse .... istorice :)) din Paris

Moulin Rouge

Because I got high...

Part II :D

Foarte aproape de zona cu Moulin Rouge (Pigalle), se afla cartierul cu cele mai multe bazaruri cu suveniruri din cate am vazut in tot orasul: Montmartre - statia de metrou Anvers. De aici ne-am luat majoritatea cadourilor pentru cei de acasa, sunt cele mai ieftine si mai multe din Paris, si recomand tuturor care veti ajunge pe acolo sa nu vi le luati din alta parte, ci de aici. Cartierul este dominat de bazilica Sacre-Coeur, una din preferatele mele, aflata pe un deal, de unde privelistea Parisului te lasa iar fara cuvinte. Un aspect mai "colorat" a tot ce inseamna Sacre Coeur este multitudinea de negri care te agaseaza sa iti faca bratari, sa iti vanda tot felul de breloace, dar daca nu ii bagi in seama si te feresti cu maxima atentie, e OK. In rest, o zona foarte faina, animata de fel de fel de personaje amuzante... si un loc pe care l-am revazut cu mare drag.

Inchei aceatsa postare cu un dor nebun de Franta si cu inca un clip...

Amintiri...

Locuri pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le voi revedea in 4 luni si 4 zile...
Enjoy :)

Ziua 4 - Versailles & friends

Desi nefacand parte din planul initial, avand in vedere ca pentru Vaux-le-Vicomte si Fointainebleue nu am reusit sa gasim un program de vizitare pentru perioada in care am dorit noi, vinerea a fost dedicata unei vizite la Versailles. Orasul este situat destul de aproape de Paris si se ajunge usor cu RER C, de la statia Bibliotheque Francois Mitterand. Din tot ce am vizitat, Versailles-ul mi s-a parut cea mai buna expresie a megalomaniei domnitorilor francezi. Adica pe vremea in care romanii se bateau cu turcii, de ne incendiau aia bisericile si ne violau femeile (ca desi nasoala, cam asta era istoria noastra pe vremea aia), in Franta se construiau palate poleite cu aur, se conduceau armate adevarate, se creeau dinastii regale...
Despre palate, gradini si istoria locurilor puteti citi pe site, iar pentru o prima vizita recomand un audio-ghid. Cum palatul este foarte mare si putini dintre noi cunosc detalii legate de constructia lui, precum si de regii din perioada respectiva, si la ce servea fiecare camera, recomand celor care vor ajunge un audio-ghid. Un fel de walkie-talkie cu casti care "spune" povestea fiecarui coltisor. Mai jos, cateva imagini...

Dupa vizita de la Versailles, ne-am oprit la Domul Invalizilor, sau muzeul armatei, locatie care adaposteste si mormantul lui Napoleon. Din pacate nu am reusit decat sa il vizitam pe exterior, pentru ca la ora respectiva (undeva in jur de 17,30), vizitele interioare se incheiasera. Ne-am facut, totusi, cateva poze acolo, si mi-am promis ca la urmatoarea excursie la Paris, pe care mi-o doresc din suflet acum, in februarie, sa vizitez si interiorul. Pentru tinerii sub 26 de ani, tin sa va reamintesc ca intrarile atat la Versailles, cat si la Dom, Luvru, Arc de Triumf, Musee d'Orsay, Panteon sunt gratuite la prezentarea unui act de identitate (recomandabil pasaport).

Seara a fost dedicata vizitarii Turnului Montparnasse, o cladire de birouri de 56 de etaje (+3 pe scari), in care exista cel mai rapid ascensor din lume. O parte a Turnului este disponibila pentru vizitare, biletul costand 10 euro. Lucrez in Bucuresti intr-un sediu de 2 etaje, iar drumul de la parter (unde e fumoarul) pana la etajul 2 (unde am biroul) il strabat in mai mult timp decat de la parterul Turnului Montparnasse pana la etajul 56 al acestuia (liftul urca in aproximativ 28 de secunde toata aceasta distanta). Parerea unanima a tuturor a fost ca din Turnul Montparnasse se vede cea mai frumoasa imagine a Parisului. Recomand vizitarea sa in timpul serii, privelistea este uluitoare.

Dupa aceste 3 vizite, care m-au obosit, dar nu indeajuns incat sa ma extenueze am avut parte de cel mai special moment trait vreodata la Paris, dovada ca intotdeauna omul sfinteste locul. Revenirea mea in acest an s-a datorat in mare parte dorintei neintrerupte de a revedea locuri miraculoase, atat de diferite fata de Bucurestiul gri, de a avea contact cu un stil de viata liber si plin de relaxare, pe care cu greu il poti intalni in Romania, de a ma plimba pe strazi fara sa starnesc comentarii, de a zambi cu complicitate atunci cand simt ca trebuie sa fac asta. Al doilea motiv pentru care m-am intors acolo, deocamdata doar pentru un scurt concediu, a fost dorinta la fel de nebuna de a revedea un om drag, o persoana care desi mi-a fost departe fizic timp de 4 ani, a fost mereu prezenta langa mine prin sutele de mailuri si schimburi de informatii, pareri si sfaturi. Este vorba de fostul meu coleg de munca de la Celio Opera, si un prieten pe viata, Francois, actualmente director adjunct la aceeasi firma, dar la un alt sediu al acesteia din Paris.
Alaturi de el si de amici de ai lui si, insotita, evident, de una din copiloate (celelalte 2 erau moarte de somn pe patul din hotel), am vazut parisul noaptea, din decapotabila. A fost un moment unic, dupa 4 ani alaturi de el, intr-o masina decapotabila in care nu am urcat in viata mea nici macar in Bucuresti, bucurandu-ma de vantul care imi ducea parul in toate directiile si ascultand in jurul meu numai franceza. Imi aduc aminte ca si cum s-ar fi intamplat acum 5 minute, ca si cum tocmai am adormit iar acum visez urat ca sunt in Bucuresti si ca am lasat locuri si oameni dragi la 1880 de km departare. Asa aratam in seara in care m-am urcat pentru prima data intr-o astfel de masina. Poate veti spune ca nu inseamna nimic, dar pentru mine a fost cea mai frumoasa seara din viata mea.

Paris - ziua 3

Cu toate ca Arcul de Triumf trebuia vazut in ziua doi, planul initial ar fi insemnat prea multa alergatura, asa ca dupa un somn si un mic dejun frantuzesc la hotel, am pornit spre Arcul de Triumf, coborand la statia Charles de Gaulle Etoile, aflata la capatul Bulevardului Champs Elysees. A fost ziua in care ne-am intrebat care e cel mai frumos loc din oras din care se vede cel mai frumos tot ce inseamna Parisul, si de fiecare data locul in care eram ne placea cel mai mult, urmand ca mai apoi sa ne razgandim si tot asa.
Cate ceva despre Arc... Ideea de constructie i-a apartinut lui Napoleon, in 1806, care a dorit sa i se dedice un astfel de monument, insa finalizarea edificiului a fost 30 de ani mai tarziu. Taxa de intrare este de 9 euro, gratuita pentru tinerii sub 26 de ani. Pentru a ajunge in varf, nu exista ascensor, trebuin sa se urce 234 de trepte. Treptele interioare sunt in forma de spirala si destul de inguste, iar cum noi eram incarcate cu ceva bagaje (mici cosmetice) am facut 2-3 pauze. La etajul superior, inainte de a iesi in exterior si a admira bulevardele radiale care pornesc din fiecare parte a arcului, este o incapere cu ecrane uriase care stau marturie a surselor de inspiratie care au generat constructia acestui monument. Mai jos cateva imagini.

Champs-Elysees, vazuta de sus

Turnul Eiffel

Extaziata, pe pamant sfant

Cumparaturile de care va vorbeam

Niste doamne, sub monument

Urmatoarea oprire - Muzeul Orsay. Muzeul este construit in spatiul unei foste gari (Gare d'Orsay). Cuprinde colectii de pictura si sculptura frantuzeasca, apartinand perioadei 1848-1915, fiind cunoscut mai ales pentru lucrarile impresioniste.

Seara a fost rezervata plimbarii pe Sena cu vaporasul, pe care l-am luat dupa ce am coborat la statia de metrou Alma Marceau (linia 2, am avut direct legatura de la Place de la Nation). Linia 2 este poate printre cele mai prost ingrijite dintre toate din Paris, si e frecventata de mai multe populatie africana/araba decat celelalte linii, sau cel putin asta a fost impresia mea.

Insist asupra acestui lucru pentru ca asteptand in metrou sa ajungem la destinatie, a urcat o doamna, cam pe la 40-45 de ani, imbracata elegant dar simplu, cu un microfon si o boxa. Nu au trecut poate nici 5 minute de cand a inceput sa cante (probabil au trecut cele 5 minute din cauza difuzorului care nu era dintre cele mai bune calitativ), pana sa intelegem cuvinte gen "inima", "seara"... si sa facem conexiunea. Ce m-a frapat a fost ca nimeni din ceilalti calatori nu i-a oferit nici macar 1 eurocent, si cred ca nici noi nu am fi facut asta, daca nu ne-am fi inteles propria limba. Gagica ne-a multumit in romana evidenet, a coborat dupa cateva statii si a urcat in urmatorul vagon. Chestia asta m-a impresionat si intristat, si am avut un moment in care chiar m-am speriat de cat de greu m-as putea integra vreodata acolo... Din fericire, am depasit momentul, si ... haideti sa ne oprim la ziua 4.