De ce sa taci, cand poti sa vorbesti?

Revenind in lumea reala, dupa un weekend in care am visat frumos, azi am mers la facultate. E o maxima care spune ca daca asupra infinitatii Universului exista dubii, asupra prostiei umane nu. Maxima ce nu are legatura cu restul postarii, in care orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare.
Aveam un seminar azi, in care printre piese de teatru (deh, studentul economist de astazi trebuie sa se adapteze situatiilor), teste de personalitate (la care trebuie sa raspunzi cu adevarat sau fals la afirmatii de genul: la cina de afaceri scobitorile se arunca pe jos), s-a adus in discutia un subiect care ma intereseaza, si anume telefonia mobila.
Am renuntat demult a ma face remarcata la seminarii, nu intru in discutii nici cu profesorii, nici cu colegii, nu ca nu mi-ar placea sa vorbesc, dar ... trebuie sa mai am si cu cine. Nu ca ar fi vina lor, doamne fereste, dar stiti voi de la ora de romana despre "conditia nefericita a omului de geniu (pustiu) care nu se poate integra in societate" bla bla. Cam pe acolo ma situez si eu, cu mentiunea ca societatea care nu ma accepta se refera la grupul social de la Facultatea (asa o voi numi in continuare) si ca eu sunt un geniu pustiu.
Revenind, domnisoara seminarista sustinea cu mare tarie, incurajata evident de grupul atotstiitorilor si atoatecunoscatorilor si suprateoreticienilor din prima banca, ca cele 2 mari companii de telefonie mobila din Romanica sunt intelese intre ele ce si cum sa isi imparta clientii. Ca de ce oferta de la firma X nu seamana cu aia de la firma Y, ca de aia e asa si nu altfel ca sunt intelese intre ele, sa isi imparta clientii, adica firma X se duce la firma Y si ii zice: Bai firmo Y, care esti tu, vezi ca pensionarii sunt clientii mei, tuuuuuu sa nu doamne fereste lansezi oferta "Vorbesti nelimitat daca ai peste suta (de ani)" ca aia e piata mea tinta.
Super. Argumentele mele cum ca intr-o economie de piata firma X nu are nici un interes sa faca jumi juma clientii cu firma Y, ci mai mult, are toata intentia de a se extinde, luand chiar si din clientii firmei Y, nu au avut nici un rezultat. Raspunsul primit e ca nu stiu eu ce se discuta la nivelele inalte de management. Recunosc, stimata doamna, habar nu am ce se discuta, dar sa imi fie scuzat, firma X nu e societate de binefacere pentru rivali, si traim si in epoca schimbarilor, secolul 21, in care cel mai puternic castiga.
Lasand la o parte acest eveniment, in care am apucat sa ma incalzesc, vine partea a doua a seminarului unde, din lipsa de exemple, cel mai la indemana a fost tot telefonia mobila (la naiba, rata de peste 100% a penetrarii SIM-ului in Romania isi face deja efectele). O cunostinta de a doamnei de la Facultatea si-a facut abonament de date la firma concurenta, avea semnal si in varfu'muntelui Omu (cel putin asa ne-a spus) dar la naiba, desi abonamentul de date avea si giga multi inclusi, si sms-uri si era jmecher rau, cel mai jmecher, aplicatia de modem (sau cum s-o numi) nu era compatibila cu Vista. Bai ce e cu ghinionu asta? Gasesti abonament care iti merge pe full la 5000 m altitudine si hopa, tu ai Vista, cam nasol. Omul nostru (nu muntele) s-a dus la firma repsectiva, reziliaza, daune morale, OPC, pffff, cum e asa sa nu ii mearga pe Vista? Raspunsul celor de la firma stiti care a fost? Aveti cutia de la modem? Ce scrie pe ea? System Requirements (adica cerintele sistemului de operare) ==> no Vista here. Evident argumentele mele cum ca orice client e obligat sa stie ce semneaza, ce cumpara, mai ales cand are atatea surse de informare (net, posibilitatea de a citi contractul acasa, televizor, radio, reviste de specialitate) au fost combatute, pe motivul ca : da domnisoara, dar tu nu ai trecut prin asa ceva.
Concluzia o trageti singuri. Vrem sa fim responsabili, sa tindem spre perfectiune si cunoastere, dar orice incercare de a sustine corect, coerent si argumentat un punct de vedere e inhibata din start de cei care se presupune ca ar trebui sa iti dezvolte capacitatea de analiza si intelegere a unui fenomen mai mult sau mai putin economic.
Iubesc Facultatea. M-a invatat ca am ajuns la varsta la care creierii nu mai pot fi spalati.

Inca o melodie buna!

Cand am auzit prima oara melodia, nu m-am gandit ca are si ceva implicatii romanesti, iar mai apoi, vazand videoclipul, l-am remarcat pe Costi Ionita. Personal, imi place foarte mult, suna bine, si parca mi-a mai ridicat un pic starea de spirit... asa ca enjoy!

E primavara.... Si totusi....

Veneam azi acasa dupa o duminica petrecuta in mare parte la munca, si apoi un pic la Corina, la o cafea scurta printre explicatiile legate la un proiect pentru facultate. Afara - cald, miroase deja a primavara, in parc au inceput deja sa infloreasca copacii, lume multa, agitatie, o duminica cum de mult nu am mai vazut.
E una din zilele alea cand ma simt mai singura ca niciodata, fara un motiv anume.
Mi-am amintit brusc de Vali, si de povestea care ar fi putut sa fie, de starile contradictorii pe care mi le dadea de fiecare data, de cat de fericita eram in putinele momente cand eram impreuna. Mi-am amintit cu ocazia asta de un articol dintr-o revista pe care l-am citit mai demult, in care se vorbea (nu stiu cat de adevarat e sau nu) despre universurile paralele si cum ca orice decizie ai lua, exista o lume paralela in care tu - sub alta forma, iei alta decizie si viata ti se schimba radical. Mi-a facut bine azi, in drum spre casa, sa ma gandesc ca exista totusi asa ceva, un univers in care Raluca e fericita, iar Vali nu e doar o amintire care inca doare.
Desi a trecut atata timp de cand drumurile noastre au incetat sa se mai intersecteze, nu exista zi in care sa nu imi amintesc.
Ne-am cunoscut prin septembrie 2008, cand faceam un internship la un departament in care mi-ar fi placut sa lucrez. Colega de acolo, pe langa care trebuia sa stau sa imi dau seama in ce consta activitatea, avea biroul chiar in fata lui. Nu il mai vazusem niciodata, si nu mi-a sarit in ochi ca persoana din prima. Mergand zi de zi pe acolo, am inceput sa mai interactionam, mai faceam un banc, mai zambea, tin minte ca o data trebuia sa ma vad seara dupa servici cu gagicile la cafea si aveam o atitudine pitzi care l-a amuzat teribil. Discutii prea multe intre noi - n-au fost. S-a terminat si internshipul, m-am reintors la vechile activitati, il mai treceam din cand in cand in lista celor carora le trimitem mailuri amuzante, dar nimic mai mult. Era un coleg din alt departament, la fel ca oricare altul, pe care la momentul respectiv daca l-as fi intalnit oriunde, l-as fi salutat si as fi trecut mai departe.
Timpul a trecut, nu cu mult, o luna, o luna si ceva, si in urma aplicarii la un post din departamentul in cauza, am fost respinsa. Lucrul asta m-a durut mult la momentul respectiv, mai ales ca stiam bine activitatile, eram convinsa ca nu gresisem cu nimic la interviu si ca sunt cea mai potrivita persoana. Primisem vestea atunci ca o mare lovitura, o infrangere pe care trebuia sa mi-o asum, imi era greu sa spun ca nu fusesem acceptata mai ales ca multi ma intrebau...si colac peste pupaza, ma trezesc cu un mesaj de la Vali de genul: si, de cand te muti la noi? Gandindu-ma ca e o intrebare de curtoazie, i-am explicat ca din pacate nu vom fi colegi, ocazie cu care am aflat ca el urma sa plece din firma intr-un mediu mai dulce (la propriu, lucreaza la o firma producatoare de ciocolata) si din diverse in diverse, am dat-o si mai in diverse... si seara s-a terminat cu o invitatie in oras (din partea lui) pentru a doua zi. A fost genial, m-am simtit atat de in largul meu, povestind despre fel si fel de lucruri si nimicuri cu un om pe care de abia il cunosteam, incat micul meu esec vechi de o zi nu mai avea acele proportii dezastruoase. Aveam impresia ca suntem prieteni vechi de ani de zile si ca ne revedem dupa mult timp. Seara m-a condus acasa, si cand sa ne despartim, a fost o chestie in aer, sau oricum ceva ciudat cu amandoi, incat ne-am sarutat ca doi nebuni...
La scurt timp, a plecat din firma, iar seara aceea a devenit istorie, spunandu-mi cat se poate de clar ca orice relatie intre noi ar fi exclusa. Depresie, nervi, cafele, tigari, stresat Blonda... in cele din urma am trecut peste eveniment.
Era spre sfarsitul lui noiembrie, cand evenimentul cu Vali era ca si uitat, cand ma trezesc cu un mail de la el, in care imi trimitea 2 poze de la noul job si ma intreba ce fac. Nu a fost nevoie de mai mult de 3 schimburi de replici ca imaginea lui sa redevina vie si sa ne vedem a doua zi la cafea. Intalnirea cu el a decurs la fel de firesc ca si prima, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si 2 prieteni apropiati se regasesc dupa multi ani. Am ras, am glumit... Conducandu-ma iar acasa, m-a intrebat brusc cum ma simt si ce cred despre noi, sau ceva de genul (memoria asta...), nu am vrut sa raspund si i-am spus ca e irelevant, si pe cand sa ajungem la mine, i-am spus: Trage pe drepta aici. Nu, nu a urmat o partida de sex in masina,daca la asta va asteptati, dar nu am rezistat nici unul din noi sa stam departe unul de celalalt. A doua zi - 26 noiembrie - era ziua mea, si am primit cel mai frumos cadou de la el, un trandafir daruit cu mangaieri de petale pe obraz, si multe promisiuni ca lucrurile trebuie sa evolueze si ca e ceva cu el ca nu poate sta departe de mine. Traiam un vis superb, eram cu Vali, imi luasem permisul de conducere, fusesem acceptata la un departament mult mai misto si urma sa incep in curand acolo, ce sa mai...?
Din a treia zi a disparut la fel de brusc ca si prima oara si, desi am cautat un raspuns la atitudinea lui, l-am aflat mult mai tarziu de la un prieten comun. Vali era demult cu alta femeie, fericit in bratele ei, iar eu - eu cred ca nu am existat niciodata.
Sunt luni bune de cand nu mai stiu nimic de el, dar desi intre noi nu s-au intamplat multe, imi lipseste de mor zambetul lui, felul in care dintr-un timid se transforma in cel mai pasional barbat pe care il cunosc. Imi face bine sa imi amintesc de lucrurile care m-au facut fericita si cred ca e ultima primavara pe care o petrec singura.

Trandafirul de care va vorbeam... si Vali...

Criza, criza, dar romanul tot fudul ramane...

Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri de primul meu job. Intamplarea facea acum 3 ani si jumatate sa plec printr-o bursa de la liceu la Paris, pe o specializare de 3 saptamani ca vanzatoare. Inutil a mai spune ca magazinul in care am lucrat (vestimentatie masculina) era unul din cele mai luxoase din centrul Parisului, frecventat deopotriva de turisti si parizieni. Nu stiu cat de bine am invatat sa impaturesc blugi si camasi in cele 3 saptamani, in conditiile in care acasa obisnuiesc sa adopt atitudinea clientului francez (si anume, daca am chef, imi arunc hainele pe jos)... dar cea mai importanta lectie pe care am invatat-o acolo a fost atitudinea. Clientul este regele, are intotdeauna dreptate, el trebuie respectat chiar si atunci cand nu cumpara si iti intoarce tot magazinul pe dos, si altele asemenea...
Revenind cu picioarele pe pamant, azi am fost cu Blonda la cumparaturi.
De dimineata, am zis ca macar ca experienta de viata, distractie si vazut altceva decat cafenelele de fite de la Romana, sa tragem o fuga pana la complexul Dragonul Rosu de la iesirea din Bucuresti spre Voluntari. Dupa un drum indelungat cu tramvaiul 21, slalom printre masini, chinezarii, caruturi si biciclete, am reusit sa ne gasim niste maruntisuri dragute si ieftine. Eu personal am cheltuit mai mult decat planificat pentru ca o data intrata in magazinele de acolo, vanzatoarele mai ca nu s-au dat de ceasu mortii sa fie amabile si sa imi dea bonusuri (in bling blinguri - marea mea pasiune), sa gaseasca haine pe gustul si marimea mea, si altele asemenea. Fara a fi scolite in Mall, mi-au castigat respectul imediat, si mi-am promis cu Diana ca trebuie sa mai mergem.
In alta ordine de idei, dupa ce am mancat si noi la pranz, am mers pana in Unirea Shopping City (unul din polurile fitelor), pentru ca, fiind niste femei care se respecta, trebuia sa gasim un cadou pentru 2 colege de la munca, a caror zi de nastere este saptamana viitoare. Cum bugetul strans pentru acest eveniment era destul de consistent, am intrat intr-un magazin ademenitor, cu marca bine postata la intrare, finisaje din marmura, oglinzi cu strasuri... ce sa mai?... Dupa cateva cautari, am reusit sa le gasesc fetelor 2 bluzite foarte dragute, sper sa le fi ghicit gusturile si sa le faca placere, si merg la casierie sa le achit. O rog frumos pe domnisoara de acolo sa mi le puna separat, explicandu-i ca este vorba despre 2 cadouri si evident, trebuie 2 pungi diferite; si astept sa imi scoata bonul de la casa, sa pot pleca mai departe. In timpul acesta, o alta angajata a magazinului respectiv, destul de mirata ca pentru 2 bluze trebuie 2 pungi diferite mai mai ca se ratoieste la colega ei referitor la aceasta risipa incalificabila, ignorandu-ma complet ca si client: da la ce-i trebuie 2 pungi? Am ignorat evenimentul, am asteptat-o pe Blonda care se uita pe la niste hainute, si am plecat mai departe.
Pungile puteam sa mi le bag si in cur, stimata domnisoara, angajata a magazinului de lux X. Nu sunt nici pitzi, nici Fizz in varianta feminina sa ma etalez pe strada cu o punga pe care scrie X - marca inregistrata! Iar tu iti iei acel salariu + comision de pe urma unor clienti asa ca mine, care nu are ce face decat sa ceara pungi la pachet. Cu siguranta nu voi mai cumpara niciodata de acolo, indiferent cat de calitative ar fi produsele, pentru ca o lectie de economie la care tu ai lipsit spune ca imbracamintea marca X este foarte usor substituibila (vorbesc deja in cuvinte prea grele?). Mai mult decat atat, scriu si pe blog despre asta, tinand totusi in anonimat numele magazinului, pana la urma nu marca este de vina pentru o angajata provenita de undeva din fundul satului.
Si iata cum, in conditii de criza, cand cei care lucreaza in vanzari trebuie (fie ca le place sau nu) sa faca un fel de cur-i-lingus la nivelul clientului (ca de acolo vin banii) ... dau cu piciorul si raman fuduli. Si ii auzi maine, poimaine pe strada sau in statia de metrou ca se plang ca au fost dati afara si nu ii mai angajeaza nimeni.
Asta e Romania in care traim si pe care o iubim. In care dimensiunea textului de pe haine a luat demult locul textelor din cartile de beletristica si a sters pe jos cu tot ce inseamna cultura si bun simt.
Vorba cuiva, Ion Creanga, saracul, a murit fara sa vada Bamboo-ul.

Vreau sa iti spun "te iubesc"!

Am revazut in seara asta filmul meu preferat - "Ucide-ma cu tandrete". Prima oara l-am vazut acum multi ani, daca e sa stau sa numar, ar fi vreo 6, m-a impresionat atunci... am plans la sfarsit si acum. Povestea pare banala, 2 se cunosc pe strada, se plac, si-o trag, se casatoresc, apar intrigi, femei mai mult sau mai putin din trecut, se despart si finalul sugereaza ceva gen "cum ar fi fost daca?... daca nu s-ar fi cunoscut niciodata, sau daca iubirea lor ar fi supravietuit in ciuda tuturor obstacolelor?"... Nu divulg mai multe despre film, cei care l-au vazut stiu despre ce e vorba, iar pentru cei care nu l-au vazut, il recomand din suflet. Mie personal imi creeaza emotii puternice de fiecare data, iar finalul...e de-a dreptul tulburator, nu ca in filmele dintotdeauna in care binele invinge, cei care se iubesc raman impreuna pentru toata viata, fac multi copii, si totul e bine cand se termina cu bine overall.
In seara asta am reflectat asupra a ce mi se intampla, cat de banala e existenta mea, nimic iesit din comun, si cat de mult imi doresc sa traiesc povestea lor. Si cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mai mult imi dau seama cat de aproape am fost de ceva asemenator, ce frumoasa ar fi fost povestea noastra... Avea toate ingredientele, mai putin curajul. Nu stiu daca al meu, al lui, sau al amandurora... In seara asta am realizat ceva trist. Dupa tot ce s-a intamplat, imi lipseste de mor, si daca ar fi sa fim noi in scena cu scara rulanta, sunt sigura ca nu as sta sa ma uit.
E trist, dar mi-e dor de Vali, mi-e dor de mine - Raluca de atunci care l-a cunoscut si l-a iubit. Mi-e dor sa ii spun TE IUBESC !!!

Povestea - o postez dupa ce vede Blonda filmul.

Romania - Portugalia

Deschiderea meciului, si imnul Romaniei.

Diana, facea reclama la sampon...

Eu nu faceam reclama la nimic !!!

El e sexy cameramanu' de care va spuneam... :))

Blonda le-a facut poze jucatorilor numai la fund.. ntz ntz...

Eu eram, evident, mai mult decat concentrata.

...la jocul echipei, la ce va gandeati?

Fuloarul nu e intotdeauna aratos, dar e sanatos!

Ea e Blonda mea, pe care o iubesc mai mult ca pe mine (din cand in cand).

Scena reprezentativa surprinsa de ochiul bun al Dianei

Ce mai fac gagicile in weekend

Eu si Blonda ne-am dus sambata la rugby (multumim sponsorului pentru bilete). Desi nici una din noi nu stia despre acest sport mai nimic (cu exceptia faptului ca jucatorii se arunca buluc unu' peste altu' in incercarea disperata de a pune mana pe minge), ne-am distrat maxim, atmosfera foarte vesela, suporteri caterincosi. Erau si cativa englezi (eh, ce ti-e si cu multinationalele astea...) care ziceau ceva de mother fucker ball, dar nu am stat sa ascult si restul, niste portughezi care se dadeau de ceasu mortzii sa-si incurajeze echipa si multi romani cu foame. Da, frate, foame... Am vazut unul cu 3 pahare de bere tinute toate intr-o mana (evident cu degetele inauntru), tavi pline cu mici mancati din mers cu mustar. Si cam atat. A! Niste veterani de razboi care preziceau (gresit din pacate) ca noi vom face din portughezi fasole batuta, si sexy cameramanu' cu care am schimbat (din pacate) doar niste priviri.
Poze de la eveniment - promit cat de repede !

Lasa-ma papa ...

Era undeva prin '99-2000 cand ascultam Andre si visam la suvitze roz, haine din latex cu sclipici, coditze africane, si o prietena cu care sa merg la mare, sa ma distrez, sa impart hainele, sa ne machiem pana la refuz si sa facem tot ce ne trece prin cap... Ce si-ar fi putut dori mai mult, de altfel, o fata de clasa a 6-a?
Din motive legate de diferenta intre realitate si ce vedeam in clipurile fetelor, nu s-a intamplat la vremea respectiva nimic, papa nu m-a lasat la mare, nu m-am iubit cu nimeni pe nisipul fierbinte, Andre s-au despartit, singure nu mai aveau acelasi succes oricat s-ar fi straduit, lumea le-a uitat, mai apar din cand in cand la carcotasi la faze penale (bine ca nu la OTV), eu am crescut, de la 12 ani am ajuns la 21...
Am dat intamplator pe net de melodia asta, si m-au apucat nostalgiile. Acum o am pe jumatatea blonda, una fara alta n-am mai fi la fel, dar vreau din nou sa visez ca am sandalele alea cu talpa groasa in picioare, chef de nisip fierbinte si miscari provocatoare. Vreau sa evadez, sa nu mai am taskuri la job si sesiune de dat la facultate, sa scap de toate grijile din lume, sa nu stiu ce inseamna sa fi dezamagit, sa nu am trairi atat de puternice, si sa plec vara la mare cu blonda.
Ce mult am imbatranit...

SAKIS ROUVAS This Is Our Night

Melodia asta chiar imi da o stare de bine, sper ca si voua! O s-o votez cu siguranta la Eurovision!

Cum sa iti faci raiul un iad si invers?

Un om moare, ajunge la poarta unui loc luminos, cu mancare din belsug, oameni fericiti care se distrau de minune, canapele moi, femei la discretie, whiski, tot ce visase si ce nu visase pana atunci. La poarta il astepta un domn bine imbracat care ii spune ca asa arata iadul, iar daca se decide, aici este locul unde isi va putea petrece vesnicia. Omul este foarte entuziasmat, insa se gandeste ca daca asa arata iadul, atunci raiul trebuie sa fie ceva si mai si, astfel ca nu ezita sa traga o fuga si pana acolo . Ajuns insa la poarta, nu vede decat o pajiste imensa, cu flori, liniste, ingeri cantand din cand in cand la harpa, absolut plictisitor si demoralizant! Si omul nostru decide: iadul este ceea ce i se potriveste, ca doar nu o sa stea o vesnicie sa admire flori si iarba, sa asculte cantecele la harpa si sa se plictiseasca! Si accepta "oferta" domnului imbracat la costum din prima parte. Odata intrat, insa, pe poarta iadului oamenii care se distrau stateau acum prinsi in lanturi groase, tragand dupa ei tot felul de bolovani si in acelasi timp erau biciuiti strasnic de diavolii din jur, peste tot nu era decat o smoala neagra si fum gros, iar muzica de petrecere era acum inlocuita de urlete de durere. Inspaimantat, omul nostru nu intelege ce se intampla si intreaba unde a disparut ceea ce vazuse el initial, ceea ce crezuse ca se afla inauntru si il atrasese atat de mult, iar raspunsul nu intarzie sa apara: 'atunci erai in procesul de recrutare! Acum ai semnat!
Morala?
Cred ca morala acestei povesti o constituie perceptia. Dupa cum va spuneam, am un loc de munca pe care il respect, care imi ofera satisfactii, in care am curajul sa ma exprim liber, evident in limita bunului simt, in care vad in colegi si in team leader parteneri de drum lung, si in care m-am acomodat inca din prima zi. Cea mai buna prietena a mea, Blondie (o sa tot auziti de ea, e inevitabil, am cazut de comun acord ca suntem siameze), la fel, munceste, ii sunt recunoscute meritele, e adevarat - castiga mai bine, ne vedem la cafea si nu cred ca intr-un an si jumatate de cand ne cunoastem s-a plans vreuna din noi de job.
In schimb, o cunostinta de a ei nu ezita sa fructifice fiecare moment sa desconsidere munca pe care o face, firma la care lucreaza, bonusurile pe care le ia sau nu, targeturile, colegii. Este cea mai nefericita persoana din lume, o blestemata a sortii, nu are messenger la munca, pauzele ii sunt fixe etc in conditiile in care ea a fost singura care a decis compania la care lucreaza in prezent. Situatia ei s-a repetat si la cele 2 firme la care a lucrat anterior, pe care le regreta acum, din cate am inteles. Se considera o ratata la aproape 30 de ani, desi are in spate o facultate puternica (nu conteaza care) si ceva ani de experienta.
Care e diferenta intre mine si Blondie - pe de o parte, si domnisoara respectiva - pe de alta parte? Nu vreau acum, Doamne fereste, sa desconsider pe nimeni, dar parerea mea (si nu cred nicidecum ca este un adevar absolut) este ca fiecare este responsabil de modul in care isi creeaza propriul rai sau propriul iad. Nicaieri nu exista perfectiune, nici in iubire, nici in cunoastere, nici in frumusete, si cu atat mai putin nu exista perfectiunea unui loc de munca, dar atat timp cat noi am ales acel loc care la inceput ne fascina si suntem singurii responsabili de acest lucru, de ce sa nu incercam sa readucem atmosfera fascinanta si tulburator de frumoasa in iadul intunecat? OK - ai pauze fixe, dar incearca prin acest lucru sa inveti sa iti educi disciplina. Este un atribut al omului care se dovedeste extrem de util si in situatii care nu tin de job. Bonusuri nu primesc decat primii 3, in ordinea descrescatoare a performantei. Am inteles asta, draga mea, dar lupta sa fii printre ei. Sunt un milion de alte lucruri in afara de salariu care te fac fericit la un loc de munca.
Desi un culegator de capsuni care de abia stie sa citeasca castiga de 4-5 ori mai mult ca mine, sa va spun un secret... NU as pleca de la actualul loc de munca niciodata! Pentru ca asa cum spun multi ca e, bun sau rau, eu am stiut sa il transform in acel "iad" minunat pe care l-am cunoscut si in procesul de recrutare. Nu ii voi spune numele, din motive de confidentialitate, dar indiferent cum s-ar numi, atat timp cat decizia de a ma angaja mi-a apartinut, nu este nimeni vinovat pentru asta. Si daca te plangi, neluand nici o masura ca lucrurile sa se schimbe, meriti din plin sa fi dezamagit.

Ca tot veni vorba de nostalgie...

3 dimineata, alarmele de la ambele telefoane suna deja de minute bune...De ce tocmai azi? De abia m-am chinuit sa adorm la 1, macinata de ganduri si planuri pentru ce urma sa fie prima zi din Paradis. Prin somn reusesc sa dau un snooze si adorm la loc, dar dupa 5 minute ma trezesc buimaca. Cu ochii lipiti de somn, caut cu disperare in agenda si formez un numar, pe care l-am format de sute de ori pana acum, e de altfel si ultimul pe care il apelasem aseara. Suna o vreme, apoi apel respins. Deja devin stresata. Insist. In cele din urma, Slava Domnului,imi raspunde. Uit de buna dimineata si de scuzele de rigoare...
- Blondo, te-ai trezit?
- Fata, te-ai tampit, e 3 dimineata!
- Femeie trezeste-te ca la 3,40 te asteapta 120-u in fata la scara blocului! ...
Nu mai tin minte ce a urmat in momentul imediat urmator, ma trezesc dintr-o data imbracandu-ma, valiza e facuta de aseara, laptopul si incarcatoarele sunt in geanta, la locul lor, in camera mea e mai ordine ca niciodata... Trantesc usi, fac zgomot, scol toata casa in picioare... Treziti-va flocilor, le zic alor mei, intr-un sfert de ora e taxiul in fata casei. Bagajele deja sunt la parter, nu mai am stare, ies afara sa fumez o tigara, trag 2 fumuri si o arunc, are un gust mai infect ca niciodata. Ce cacaturi sunt kent 4 astea, pfui. Se vad deja lumini la poarta casei, si 120u trage un claxon sa ma avertizeze ca e aici... imi iau un la revedere rapid de la parinti, sora mea doarme, nu-i bai, o sun la pranz sa ii spun ca am plecat... Urc in masina, blonda doarme pe ea,120-u iar are bancuri in el de dimineata, se plange ca la ora asta e plin de prosti in oras. Imi vine sa zic imi bag p*** in ei dar ma abtin. Imi aduc aminte ca am uitat sa ma machiez, eh, macar mi-am facut parul cu placa si lentilele de contact sunt la locul lor. In 5 minute ajungem la aeroport, pe Baneasa bate vantul, sau mai pe romaneste p*** snacks... Ii promit solemn lu 120u ca o sa ii aduc un turn mare mare mare, o scutur pe blonda: trezeste-te floaco.
La naiba, e 4,30, am ajuns cu 3 ore mai repede. In fata aeroportului iar imi aprind o tigara, ce dracu de gust au in dimineata asta. Blondo da-mi dracu niste slims-uri ca zici ca fumez un cacat. Nu mai am stare, blonda s-a mai trezit si incearca sa ma incurajeze, hai fata ca mai avem 5 ore. Imi vine sa-i zic ca mai avem o p*** dar ma abtin. Se face 5,30, deja incep lucrurile sa se miste. Predam bagajele, prezentam pasapoartele, aeroportistul bine ca nu ma cauta si-n cur, si ajungem in duty free. Prin peretii din geam se vede avionul, sunt stresata ca nu pot sa fumez, si ca mai sunt aproape 2 ore pana la 7 jumate.
Blonda are chef de bancuri. Rad pe fond nervos.
Se lumineaza de ziua. Sala se umple de romani, unii mai tarani, altii mai corporatisti. Sunt cu Blonda, azi o iubesc mai mult ca niciodata. Blondo, ne-au dat loc pe aripa! Iti aduci aminte cum iti spuneam ce frumos e pe aripa cand ieseam la cafea si visam la ziua asta? Era prin martie, nici nu trecuse iarna bine, batea vantul ca dracu, Francois nu-mi scrisese de 2 saptamani... Si azi... azi e o zi atat de frumoasa.... Blonda nu se satura sa faca poze pe hublou, imi mai face si mie cate una, ii mai fac si eu, si urla la mine: ba raluca, sa se vada dracu si norii in spatele meu. Ii zic o sa ti se vada o p***, mie imi vine sa imi smulg parul din cap... De dormit n-am stare, incerc sa ma iau cu altele, sa fiu atenta la ce-mi zice Diana, dar n-am nici o sansa. Stewardesa ne anunta ca sunt turbulente, sa nu ne mai foim atata. Fac ceva in ele turbulente, ca mintea mea se da de ceasul mortii. 4 ani am asteptat ziua asta si ea vrea sa stau calma??? 4 ani, in care am adormit, m-am trezit, am visat neincetat sa ma intorc pe acest pamant sfant. Deodata se simte o busitura. Ma uit dezorientata la Blonda, Blonda la mine. In dimineata asta, ma prind mai greu la unele faze dar noroc cu ea... fata am ajuns pe Beauvais. Agitatie, romani, imbulzeala... Imi vad in sfarsit bagajul venind pe banda... Hai blondo sa ne luam bilet de autobuz ca se face coada!...
.... Drumul pana la Porte Maillot a fost lung ca dracu, traficu' nu mai zic, imi vine iar sa-mi smulg parul din cap... Coboram din autobuz, luam bagajul, geanta de la laptop ma enerveaza, mi-e cald, o stresez pe Blonda, ii zic c-o iubesc ca sa ma ierte si intram la metrou... Charles de Gaulle - Etoile, sunt fascinata, o iubesc pe Blonda si ii spun cate lucruri minunate o sa facem azi. Imi scot telefonul sa ma uit la ceas, si vad Orange FR pe ecran... Sunt la Paris, dupa 4 ani am revenit in locurile care m-au obsedat zi de zi. Ii mai zic lu Blonda c-o iubesc si ii zic: fata, stiu ca esti moarta, coapta, iti vine sa te aia, esti obosita. Da-l dracu de hotel, ca ne asteapta, ii zic, eu nu rezist daca nu il vad ACUM! Coboram la Chatelet...
Eu am innebunit si Blonda tace... Nici ca putea sa fie mai aproape... Celio Chatelet...Hai Blondo mai repede, hai azi. Blonda vrea sa fumeze, o rog sa se abtina. Sunt romanca, sunt ardeleanca si mai mult decat atat, sunt si nebuna :D, asa ca nu prea imi pasa... Intru cu Blonda in magazin, Blonda ramane un pic in urma, eu zici ca am luat energizante de dimineata. Ne intampina un vanzator un pic dezorientat, dar amabil. Ii zic in franceza ca va, ii zambesc la salutul politicos si ii spun je cherche quelque chose special. S-o gandi astea-s nebune ce dracu cauta cu valizele dupa ele la cumparaturi la ora asta? In spate de tot, cineva supravegheaza aranjarea unor blugi. Merg mai aproape, ma prefac ca ma uit la niste tricouri la promotie, si aud o voce pe care nu am mai auzit-o demult, dar parca as fi ascultat-o tocmai ieri: Puis je vous reinsegner?... La naiba. E 22.11 PM si sunt in Bucuresti. E 18 martie nu 29 septembrie, cel putin asa imi scrie mie pe laptop. Dar pentru jumatate de ora, cat am scris ce e mai sus, am fost acolo, la 2 secunde de el...
Nu stiu cate zile mai sunt, e trist sa le numar, stiu ca mai sunt multe, dar nu pot sa nu traiesc fiecare secunda a vietii mele fara sa ma gandesc ca plecarea va fi inevitabila, revederea noastra va fi inevitabila, cele mai frumoase momente din viata mea vor fi retraite... Mi-e dor!

Helene Segara - elle tu l`aimes

Traind nostalgia vremurilor prezente...

Bancul meu preferat

Dupa o dimineata mai putin placuta la facultate, am ajuns la munca, unde am fost foarte fericita sa imi fac colegii din jur sa rada in hohote spunandu-le in binecunoscutul meu stil bancul meu preferat.
Nu este deloc feminin, asa ca cei de varsta sub 15 si cardiacii sa evite citirea lui. Bancul suna cam asa:
Ursul si marmota din reclama Milka faceau kaka in padure. La un moment dat, ursul o intreaba pe marmota: "Auzi, pe tine te deranjeaza daca ti se lipeste kaka de blanitza?" "Nu, nicidecum". Si ursul lua marmota si se sterse cu ea la fund.
Ar fi trebuit sa o vedeti pe Dana (colega de birou) mimand ursul, pur si simplu faza a fost memorabila. Acest banc, pe cat de scarbos, pe atat de adevarat.
Eram la facultate azi, am dat un test la "comunicare si negociere in afaceri" cu stimabilul profesor X, doctor in materia lui, autor al respectabilului manual de 70 RON. Pentru un student care nu lucreaza, e mult. Pentru mine, care lucrez, am credite la banca, mananc si ma imbrac pe banii mei, economisesc zi de zi pentru plecarea la Paris, sacrificandu-mi multe distractii, si ajung totusi la 80% din cursurile si seminariile de la facultate, e la fel de mult. Stiti care e explicatia logica a faptului ca manualul e 70 RON? "Pentru ca asa vreau eu" - ca sa-l citez pe sus-amintitul.
Asta n-ar fi nimic, traim intr-o economie libera, pretul e un mecansim care se bazeaza pe raportul dintre cerere si oferta. Si cum manualul (pardon!cumpararea lui) poate deveni conditie de promovare a examenului, azi am dat un test de 20 de minute cu grile care reproduceau cuvant cu cuvant fraze ascunse din manual. Ca o studenta cu spirit economic ce sunt, am invatat eu ce am invatat note de curs si studii de negociere ale altor autori (deh, ce am gasit si eu pe net), si am ramas perplexa azi in fata foii de examen (la fel ca 99% din colegii mei), ca nu am fost in stare sa citesc un enunt si sa incercuiesc grila corecta in intervalul de timp dat.
Mizerie. O sa refuz sa ies in oras o saptamana, sa dau cei 70 de RON pe cartea vietii, sa invat sa reproduc niste idei cu care nici macar nu sunt de acord. L-as invita pe domnul profesor la locul meu de munca (mentionez ca nu lucrez la buticul din colt, ci cam la a doua companie din tara dupa Petrom) sa vada cum stau lucrurile intr-o negociere.

Si asa proful ne dadu lucrare si se sterse cu noi la fund.

Rabdare, timp, vise si ploaie

E marti seara, 17 martie, in Bucuresti ploua marunt si e frig. Stau cu mormanul de cursuri pe birou si nu imi vine sa invat, maine am examen... Citeam pe un forum azi o disputa intre valoarea pe care o are un viitor potential tanar angajat in fata unei corporatii. Valoare data de diplome sau de experienta?

Era acolo povestea unei doamne care terminase 2 facultati impresionante in domeniul biologiei si cercetarii ADN, un master si un doctorat cu nume puternic, avea 37 de ani, lucrase 4 ani ca agent de turism si se plangea ca nu o angajeaza nimeni. Anul acesta voi termina si eu prima si ultima facultate, de master nu ma gandesc sa ma apuc (prea multe mizerii vazute in ASE timp de 3 ani, trist e ca majoritatea mizerii umane), am un job de care sunt multumita si pe care il fac cu placere la o companie careia ii sunt fidela de 1 an si 5 luni, in care am reusit sa promovez, in care am apreciat si am fost apreciata, in care am invatat ca trebuie sa gasesti solutii, sa fi deschis, ambitios, optimist, dinamic.

Nu, nu este o reclama pentru firma la care lucrez, ci pur si simplu o constatare. Sunt multumita de mine, de ce am reusit sa fac, nu regret ca din tripla olimpica nationala, acum de abia imi iau examenele, pentru ca stiu ca drumul pe care trebuie sa il urmez s-a deschis demult. Ce voi face cu diploma de Management? Va sta marturie nepotilor mei ca bunica lor a fost in stare saraca sa faca si ea o facultate. Lucrand, am invatat multe lucruri, majoritatea pe care le-am aplicat in viata mea.

Unul foarte important este rabdarea. Timpul inca mai are rabdare cu mine sa numar cele 6 luni si x zile cate au mai ramas pana sa ma intorc la Paris (o sa vorbesc intr-o postare viitoare mai mult despre asta). Un alt lucru este pasiunea pentru ceea ce faci. Nu e seara sa nu ascult melodii in franceza, sa nu stau sa fumez o tigara si amintirile mele sa fie toate in limba lor. Am invatat ca orice obstacol poate fi un pas inainte. Nu a fost sa plec anul trecut, dar cred ca niciodata nu mi-am dorit mai mult ca acum sa ma intorc. Toate sentimentele si gandurile mele se leaga de un singur loc. Mi-e dor intr-adevar sa vad rasaritul pe Champs Elysees. Mi-e dor sa ma prinda ploaia la Opera. Mi-e dor pana si de cafeneaua de la Notre Dame unde nu exista scrumiere.

In facultate am invatat teorii, formule, am fost umilita si orice incercare de a fi altfel, receptiva, deschisa, a fost privita urat. Nu am invatat sa sper si sa cred in mine.

Ploua in Bucuresti. E frig si maine am examen.Trist.

Dar maine e o noua zi de munca. Si o noua zi pe care o voi taia din calendar. Si pentru asta ma voi trezi maine optimista!

Despre mine... mai detaliat

Nascuta in Brad, judetul Hunedoara, intr-o frumoasa dimineata de noiembrie (cel putin asa incerc sa cred), traiesc in Bucuresti aproape de cand ma stiu. Fac parte, dupa cum spunea o fosta colega de liceu care imi era foarte draga, din prima generatie dupa Cernobal (adica nascuta in '87). Nu mai retin ce voia respectiva sa spuna cu acest lucru, dar mi s-a parut o combinatie "pompoasa" de cuvinte care m-ar ajuta sa vorbesc despre mine.
Sunt un om simplu, cu idealuri, ambitii si opinii mai mult sau mai putin inalte, ca noi toti. Imi place sa cred despre mine ca sunt o persoana puternica si ca am un cuvant de spus. Dezamagita de sistemul educational din Romania, incerc sa ies din intunericul pe care l-am trait in cei 3 ani de facultate. Sper, ca multi de varsta mea, ca am curajul si daruirea necesara sa razbat in viata si sa emigrez. Nu "la cules" si nici "la produs".
Am descoperit de la o vreme ca imi place sa scriu, poate am acum maturitatea necesara de a ma exprima, astfel incat sa ma simt libera. Sau e poate doar o rabufnire a faptului ca am urmat o facultate care a daramat mare parte din iluziile mele legate de scoala, si fiind din punctul meu de vedere tarziu sa o iau de la capat cu o alta noua - jurnalismul, voi incerca sa imi manifest talentul sau antitalentul impartasindu-va si voua din ceea ce stiu sau vad zi de zi.
Fiti bineveniti!