In urma cu 2 ani, era unul din preferatele mele... L-am regasit azi pe youtube si cred ca se potriveste maxim cu luna asta... Asa ca enjoy :)
marți, 30 iunie 2009
M-am apucat de citit
Cum si datorita Blondei (ca noi doua suntem un fel de siameze), ajungeam prin martie la teatru, zilele astea datorita Anei m-am reapucat de citit. Cum ma incadrez in majoritatea tinerilor din ziua de azi care nu au mai prea citit de cand am terminat liceul (cu toate ca pe vremurile bune din Kretzu rupeam), recunosc ca nu a fost una din indeletnicirile mele recently.
Mai zilele trecute, inainte sa plec la mare, gasca vesela din Paris s-a reunit in formatie aproape completa sa mai discute despre una alta, si cum am atins un subiect destul de dezbatut in orice grup de fete, am ajuns din diverse in diverse sa vorbim despre carti.
Imi spunea Ana ca a citit o carte foarte tare pe care ar trebui sa o citesc si eu, si pe care mi-a si adus-o, de altfel, a doua zi la birou. Initial, vazand-o cat e de voluminoasa, am stat si m-am gandit "No way" incercand sa-mi gasesc scuze ba ca-s cu licenta, ba ca am altele, si nu ma asteptam sa-mi starneasca interesul.
Pana cand am citit ce scria pe spate: "Si-acum, prietene cititor, se cade sa-ti pregatesti sufletul si mintea pentru cea mai plina de necuratii povestire ce se va fi facut vreodata de cand e lumea lume, o asemenea carte neintalnindu-se nici la antici, nici la moderni." Un citat mai mult decat suficient sa citesc 100 de pagini in aproape 2 ore pe nerasuflate, delectandu-ma cu stilul extraordinar al Marchizului de Sade din "Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei".
Asa ca de abia astept sa o termin, sa va spun impresii.
Si cu postul asta inchei o luna foarte agitata, o luna in care am trecut si prin emotii puternice, si prin stari contradictorii, si prin nervi, si prin distractie, o luna in care m-am inteles mult mai bine si am invatat ce si cine conteaza, si cine merita sa stea pe lista de "ignore", si asta nu doar in mediul virtual de pe messenger, ci in general.
Astept cu nerabdare luna iulie :) Cu siguranta, va fi una mai buna si mai fructuoasa!
Mai zilele trecute, inainte sa plec la mare, gasca vesela din Paris s-a reunit in formatie aproape completa sa mai discute despre una alta, si cum am atins un subiect destul de dezbatut in orice grup de fete, am ajuns din diverse in diverse sa vorbim despre carti.
Imi spunea Ana ca a citit o carte foarte tare pe care ar trebui sa o citesc si eu, si pe care mi-a si adus-o, de altfel, a doua zi la birou. Initial, vazand-o cat e de voluminoasa, am stat si m-am gandit "No way" incercand sa-mi gasesc scuze ba ca-s cu licenta, ba ca am altele, si nu ma asteptam sa-mi starneasca interesul.
Pana cand am citit ce scria pe spate: "Si-acum, prietene cititor, se cade sa-ti pregatesti sufletul si mintea pentru cea mai plina de necuratii povestire ce se va fi facut vreodata de cand e lumea lume, o asemenea carte neintalnindu-se nici la antici, nici la moderni." Un citat mai mult decat suficient sa citesc 100 de pagini in aproape 2 ore pe nerasuflate, delectandu-ma cu stilul extraordinar al Marchizului de Sade din "Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei".
Asa ca de abia astept sa o termin, sa va spun impresii.
Si cu postul asta inchei o luna foarte agitata, o luna in care am trecut si prin emotii puternice, si prin stari contradictorii, si prin nervi, si prin distractie, o luna in care m-am inteles mult mai bine si am invatat ce si cine conteaza, si cine merita sa stea pe lista de "ignore", si asta nu doar in mediul virtual de pe messenger, ci in general.
Astept cu nerabdare luna iulie :) Cu siguranta, va fi una mai buna si mai fructuoasa!
Lectia de chimie
Dintre toate stiintele reale, incluzand aici matematica, fizica si altele asemenea, singura care mi-a placut in generala a fost chimia, pe care, culmea, am si inteles-o. Ca degeaba ai mei sunt ingineri amandoi, copilu' a iesit economist :))
La prima ora, profa ne-a dat un fel de motto si anume "Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma". Era o lege universal valabila, nu imi amintesc cui ii apartine, evident ca as putea sa dau un search pe google si sa il nominalizez pe autor, dar cum unul din atributele mele e ca nu umblu cu ascunzisuri, recunosc ca habar n-am cine a spus-o, sunt amintiri mult prea vechi.
As putea sa generalizez lectia asta de chimie si la nivelul vietii in sine, si o sa ii multumesc Deliei (sau lui Delilah) pentru un comentariu anterior...oamenii vin si se duc, pasiuni se nasc si se duc si ele, calatorim cu trupul si cu sufletul in locuri pe care le vedem, poate, o data in viata, iar lista poate continua.
Trecand acum la lucruri concrete...
Mi-a parut de multe ori rau cand am hotarat sa pun punct unor "relatii" de prietenie, amor, sex, colegialitate si asa mai departe. Mi-a parut rau pentru ca ma gandeam ca persoanele implicate sunt unice in felul lor, si nu voi mai gasi niciodata altele la fel. Mi-a parut rau pentru ca nu ma puteam imagina fara ele, si mi-a parut rau pentru ca ii iubeam, iar in momentul ala ceva se "rupea", "murea", se pierdea. Azi privesc cu detasare toate treburile astea.
E greu sa inveti o asemenea lectie, e greu dintr-un om sentimental, cald, pentru care totul sta in lumea din jur, o lume numeroasa si ideala sa te transformi intr-un om detasat, in care o mare parte din infern sunt ceilalti. Dar cum oamenii vin si se duc, apare momentul ala in viata cand intalnesti oameni care ii inlocuiesc pe cei care candva insemnau totul, si care iti creeaza alte sisteme de valori, care te fac sa te redescoperi, si langa care esti cineva, care te primesc de fiecare data inapoi si-ti zic: "ai comis-o si de data asta, dar pe bune daca ai mai fi fost tu daca nu faceai asa. Si pentru ca esti asa cum esti, te iubim".
Nu arunc cu noroi in nimeni, nu vreau sa ating pe nimeni, iar tot ce scrie pe blogul asta sunt experiente si impresii pe care vreau sa le impart cu voi. Pentru ca din greseli si din situatii mai putin placute obtii cele mai adevarate lectii de viata.
Nu imi pare rau ca prieteni de ani de zile au devenit acum niste oarecare, pentru ca sentimentul de prietenie si relatiile de prietenie (si nu numai astea) se vor perpetua cu altii, cu altii pentru care cuvintele "incredere", "respect", "sinceritate" si altele din categoria asta inseamna in primul rand fapte, nu scuze sau ascunzisuri.
Fiecare dintre noi e dezamagit la un moment dat de ceva, iar "a te plange" inseamna "a deveni un nimeni". Ei bine, in momente din astea, trebuie cautata forta aia transformatoare, oameni si locuri noi, unde esti confortabil si in care poti sa te simti liber.
Ca, pana la urma, nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma.
Si, cum intre timp, m-am documentat, in ideea bancului "hai sa nu mor proasta", treaba asta a spus-o Lavoisier.
La prima ora, profa ne-a dat un fel de motto si anume "Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma". Era o lege universal valabila, nu imi amintesc cui ii apartine, evident ca as putea sa dau un search pe google si sa il nominalizez pe autor, dar cum unul din atributele mele e ca nu umblu cu ascunzisuri, recunosc ca habar n-am cine a spus-o, sunt amintiri mult prea vechi.
As putea sa generalizez lectia asta de chimie si la nivelul vietii in sine, si o sa ii multumesc Deliei (sau lui Delilah) pentru un comentariu anterior...oamenii vin si se duc, pasiuni se nasc si se duc si ele, calatorim cu trupul si cu sufletul in locuri pe care le vedem, poate, o data in viata, iar lista poate continua.
Trecand acum la lucruri concrete...
Mi-a parut de multe ori rau cand am hotarat sa pun punct unor "relatii" de prietenie, amor, sex, colegialitate si asa mai departe. Mi-a parut rau pentru ca ma gandeam ca persoanele implicate sunt unice in felul lor, si nu voi mai gasi niciodata altele la fel. Mi-a parut rau pentru ca nu ma puteam imagina fara ele, si mi-a parut rau pentru ca ii iubeam, iar in momentul ala ceva se "rupea", "murea", se pierdea. Azi privesc cu detasare toate treburile astea.
E greu sa inveti o asemenea lectie, e greu dintr-un om sentimental, cald, pentru care totul sta in lumea din jur, o lume numeroasa si ideala sa te transformi intr-un om detasat, in care o mare parte din infern sunt ceilalti. Dar cum oamenii vin si se duc, apare momentul ala in viata cand intalnesti oameni care ii inlocuiesc pe cei care candva insemnau totul, si care iti creeaza alte sisteme de valori, care te fac sa te redescoperi, si langa care esti cineva, care te primesc de fiecare data inapoi si-ti zic: "ai comis-o si de data asta, dar pe bune daca ai mai fi fost tu daca nu faceai asa. Si pentru ca esti asa cum esti, te iubim".
Nu arunc cu noroi in nimeni, nu vreau sa ating pe nimeni, iar tot ce scrie pe blogul asta sunt experiente si impresii pe care vreau sa le impart cu voi. Pentru ca din greseli si din situatii mai putin placute obtii cele mai adevarate lectii de viata.
Nu imi pare rau ca prieteni de ani de zile au devenit acum niste oarecare, pentru ca sentimentul de prietenie si relatiile de prietenie (si nu numai astea) se vor perpetua cu altii, cu altii pentru care cuvintele "incredere", "respect", "sinceritate" si altele din categoria asta inseamna in primul rand fapte, nu scuze sau ascunzisuri.
Fiecare dintre noi e dezamagit la un moment dat de ceva, iar "a te plange" inseamna "a deveni un nimeni". Ei bine, in momente din astea, trebuie cautata forta aia transformatoare, oameni si locuri noi, unde esti confortabil si in care poti sa te simti liber.
Ca, pana la urma, nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma.
Si, cum intre timp, m-am documentat, in ideea bancului "hai sa nu mor proasta", treaba asta a spus-o Lavoisier.
luni, 29 iunie 2009
V-am ingropat in nisip!
Zilele petrecute la mare si evenimentele imediat urmatoare au fost presarate pe ici pe colo si cu evenimente pline de sare, despre care vreau sa vorbesc.
Inainte de toate, le multumesc tuturor persoanelor minunate din viata mea, si acelea sunt: Blonda (fara de care nu as exista, un om care isi merita de departe locul de cel mai bun prieten), Saca (lady, peste 3 ani o sa castigam 3000 de euro pe luna si ne ducem sa ne bronzam pe plaja din Bahamas), Ilinca si cele 2 Ane (de azi mai avem fix 3 luni ,dragelor, pana la Marea Dezmatare Paris), Marius (un prieten care isi merita si el locul printre nominalizari), Cristina si cu al ei Florin (fara de care povestea cu Vali nu ar fi fost la fel de picanta, am povestit-o intr-un mare stil) si voi - cei care ma cititi si ma comentati, care imi scrieti si sunteti langa mine mereu.
Si continuam cu lucrurile sarate acum, ca si astea fac parte din viata noastra, fie ca ne place, fie ca nu.
Incepand de vineri si terminand cu azi am pus punct celor 4 persoane din viata mea care m-au dezamagit, asa cum faceam asta in urma cu 2 ani cu un om pe care il iubeam si care ma iubea, dar al carui castel de nisip construit din minciuni si ascunzisuri (care desi, nevinovate uneori, sunt tot minciuni) s-a daramat cand era atat de aproape de a deveni ciment.
Iti spun adio, Vali... Si drept dovada, iti las ca amintire un nume scris pe nisip si dus in larg de briza:
Iti spun adio pentru ca indiferent de motivele pentru care te-ai intors la mine de 3 ori, nu ai avut curajul suficient sa ma iubesti cum ne-am fi dorit. Poate acum sunt cu altcineva, care nu iti seamana, si care poate fizic e sub tine, poate nu are nici acelasi mod misterios de a ma atrage si poate nu voi simti niciodata pentru el acele senzatii minunate pe care mi le dadeai tu. Poate nu ii voi spune niciodata "te iubesc" cu atat de mult suflet cum iti spuneam tie, poate nu as ajunge niciodata in pragul nebuniei cand va pleca... dar cu siguranta nimic din ce ai face vreodata, daca vei face... nu va putea sterge trecutul nehotarat, indoiala, starea de "iesire din minti" pe care o atingeam maxim langa tine.
Va spun adio, Andrada, Mara si Vicki... pentru 3 ani in care am crezut in voi, in care am fost prietene si de vreme buna si de vreme rea, in care ati devenit a doua mea familie, langa care m-am intors de fiecare data cand se intampla ceva si in care aveam iluzia ca ma regasesc... si careia i-ati dat cu piciorul intr-o secunda. Nu sunt suparata decat pe faptul ca mi-am pierdut increderea in oameni dragi, in oameni pe care ii credeam ai mei si care nu au fost capabili sa imi spuna un adevar. Nu conteaza subiectul adevarului si nu ma intereseaza nici motivele pentru care l-ati ascuns (treaba asta cu ascunsul adevarului e tot o minciuna, iar eu cum nu mint, nu pot trai intre oameni ca voi). Sper sa ajungeti la intelepciunea ca un prieten de nepretuit e mai sus decat orice secret care l-ar putea afecta pe prietenul in cauza, si ca, in momentul in care un om e o carte deschisa (cum este cazul meu) nimic din ce i-ati putea spune la momentul potrivit nu l-ar intoarce impotriva voastra. Poate sunt melodramatica, dar pe mine m-ati pierdut pentru totdeauna.
Nu spun ca am facut multe pentru cei 4, poate gesturile si vorbele mele nu i-au ajutat cu mult, dar am fost de fiecare data acolo cand aveau nevoie de mine, puteam sa calc peste cadavre si sa ii pun pe primul loc daca situatia ar fi fost de asa natura... si multe altele.
Doare, si e trist, fiind vorba de oameni la care tin, si in momentul in care o bloggerita care mi-e draga imi spunea: Raluca, prieteni adevarati nu exista... am contrazis-o vehement. O contrazic si acum, pentru ca Blondie, Saca, Marius, Ilinca si cele 2 Ane, si mai sunt si altii mi-au demonstrat ca sunt oamenii mei, si cand vreau sa aud un adevar, si cand adevarul ma doare de mor. Dar ii accept ideea ca nu ii intalnesti peste tot si ca imagini frumoase ne putem crea fiecare. Imagini frumoase care se transforma in monstri cand iti dai arama pe fata.
Adio! V-am ingropat in nisip!
In nisipul de la Mamaia :)
Inainte de toate, le multumesc tuturor persoanelor minunate din viata mea, si acelea sunt: Blonda (fara de care nu as exista, un om care isi merita de departe locul de cel mai bun prieten), Saca (lady, peste 3 ani o sa castigam 3000 de euro pe luna si ne ducem sa ne bronzam pe plaja din Bahamas), Ilinca si cele 2 Ane (de azi mai avem fix 3 luni ,dragelor, pana la Marea Dezmatare Paris), Marius (un prieten care isi merita si el locul printre nominalizari), Cristina si cu al ei Florin (fara de care povestea cu Vali nu ar fi fost la fel de picanta, am povestit-o intr-un mare stil) si voi - cei care ma cititi si ma comentati, care imi scrieti si sunteti langa mine mereu.
Si continuam cu lucrurile sarate acum, ca si astea fac parte din viata noastra, fie ca ne place, fie ca nu.
Incepand de vineri si terminand cu azi am pus punct celor 4 persoane din viata mea care m-au dezamagit, asa cum faceam asta in urma cu 2 ani cu un om pe care il iubeam si care ma iubea, dar al carui castel de nisip construit din minciuni si ascunzisuri (care desi, nevinovate uneori, sunt tot minciuni) s-a daramat cand era atat de aproape de a deveni ciment.
Iti spun adio, Vali... Si drept dovada, iti las ca amintire un nume scris pe nisip si dus in larg de briza:
Iti spun adio pentru ca indiferent de motivele pentru care te-ai intors la mine de 3 ori, nu ai avut curajul suficient sa ma iubesti cum ne-am fi dorit. Poate acum sunt cu altcineva, care nu iti seamana, si care poate fizic e sub tine, poate nu are nici acelasi mod misterios de a ma atrage si poate nu voi simti niciodata pentru el acele senzatii minunate pe care mi le dadeai tu. Poate nu ii voi spune niciodata "te iubesc" cu atat de mult suflet cum iti spuneam tie, poate nu as ajunge niciodata in pragul nebuniei cand va pleca... dar cu siguranta nimic din ce ai face vreodata, daca vei face... nu va putea sterge trecutul nehotarat, indoiala, starea de "iesire din minti" pe care o atingeam maxim langa tine.
Va spun adio, Andrada, Mara si Vicki... pentru 3 ani in care am crezut in voi, in care am fost prietene si de vreme buna si de vreme rea, in care ati devenit a doua mea familie, langa care m-am intors de fiecare data cand se intampla ceva si in care aveam iluzia ca ma regasesc... si careia i-ati dat cu piciorul intr-o secunda. Nu sunt suparata decat pe faptul ca mi-am pierdut increderea in oameni dragi, in oameni pe care ii credeam ai mei si care nu au fost capabili sa imi spuna un adevar. Nu conteaza subiectul adevarului si nu ma intereseaza nici motivele pentru care l-ati ascuns (treaba asta cu ascunsul adevarului e tot o minciuna, iar eu cum nu mint, nu pot trai intre oameni ca voi). Sper sa ajungeti la intelepciunea ca un prieten de nepretuit e mai sus decat orice secret care l-ar putea afecta pe prietenul in cauza, si ca, in momentul in care un om e o carte deschisa (cum este cazul meu) nimic din ce i-ati putea spune la momentul potrivit nu l-ar intoarce impotriva voastra. Poate sunt melodramatica, dar pe mine m-ati pierdut pentru totdeauna.
Nu spun ca am facut multe pentru cei 4, poate gesturile si vorbele mele nu i-au ajutat cu mult, dar am fost de fiecare data acolo cand aveau nevoie de mine, puteam sa calc peste cadavre si sa ii pun pe primul loc daca situatia ar fi fost de asa natura... si multe altele.
Doare, si e trist, fiind vorba de oameni la care tin, si in momentul in care o bloggerita care mi-e draga imi spunea: Raluca, prieteni adevarati nu exista... am contrazis-o vehement. O contrazic si acum, pentru ca Blondie, Saca, Marius, Ilinca si cele 2 Ane, si mai sunt si altii mi-au demonstrat ca sunt oamenii mei, si cand vreau sa aud un adevar, si cand adevarul ma doare de mor. Dar ii accept ideea ca nu ii intalnesti peste tot si ca imagini frumoase ne putem crea fiecare. Imagini frumoase care se transforma in monstri cand iti dai arama pe fata.
Adio! V-am ingropat in nisip!
In nisipul de la Mamaia :)
Concert Duffy - Mamaia 26 iunie 2009
Dragii mei, pe 26 iunie, conform promisiunilor, am fost la concert Duffy. Si evident, am stat la cortul VIP, amenajat special langa scena de pe plaja din Mamaia. O seara excelenta, am incercat toate cocktailurile colorate, si toate specialitatile si delicatesele puse la dispozitie de organizatori (inclusiv ananas la gratar si pipote sau inimi de pui cu struguri, misto, mi-au placut), i-am promis mamei ca beau numai suc (omisesem sa adaug si "cu alcool" dar nu m-am pus in cap, si prietenii care m-au insotit pot demonstra asta).
Da, da, da... il mai pun o data !!!
Mami, sa stii ca era un fel de suc :)
Multumesc tuturor celor care ati raspuns invitatiilor!
(poza din cortul VIP)
Am stat la 3 metri de EBa (care e mai scunda in realitate decat la TV), l-am vazut pe Mazare... Cica era si Poponetz pe acolo, si m-am pozat cu Catalin Josan. Am dansat pe ritmuri de Duffy si after concert pe mixuri jamaicane si multumesc inca o data organizatorilor, si colegilor din firma pentru atmosfera de nota 10.
Cu colega Cristina, 2 dive in cortul VIP
Cu colega Cristina, 2 dive in cortul VIP
Da, da, da... il mai pun o data !!!
Mami, sa stii ca era un fel de suc :)
Multumesc tuturor celor care ati raspuns invitatiilor!(poza din cortul VIP)
Mamaia 2009
Surprinzator, anul asta am fost la mare. Nu era un concediu planificat, ocazie cu care tin sa multumesc companiei la care lucrez pentru subventionarea sejurului. A fost cel mai frumos cadou pe care puteam sa il primesc si apreciez.
Revenind la sirul evenimntelor, avand experienta ultimilor 2 ani pe litoralul bulgaresc (Nessebar in 2007 si Nisipurile de Aur in 2008), ma asteptam sa gasesc o Mamaie trista, scumpa si comunista. Ca deh, intamplarile si viata m-au dus si in locuri mai frumoase.
Spre surprinderea mea placuta, asteptarile mi-au fost inselate.
Facand o paralela intre bulgari si noi, un plus pentru vecinii din sud ar fi calitatea ireprosabila a serviciilor, hoteluri noi, moderne, spatioase si un all inclusive ieftin, curatenia desavarsita a plajelor si a apei marii, lucruri care pe litoralul romanesc nu le intalnesti atat de evident.
Ce mi-a placut la Mamaia? Curatenia plajelor, telegondola (merita din plin cei 8 RON cat costa un drum dus), terase frumoase, aerisite, spatioase si mai ieftine ca in Bucuresti, apa calda si curata a marii si apropierea hotelului fata de plaja. Inghetata, kurtos colac si hamsii peste tot, am mancat si niste gogosi delicioase (copiloata mea Saca poate confirma)... lume multa la orice ora, fite foarte putin evidente. Mai mult decat lux ostentativ (pe care recunosc ca nu prea l-am intalnit weekend-ul trecut) am vazut in Mamaia oameni de varsta a doua si a treia, veniti cu copii de 2-3 ani, linistte si aer curat.
Per ansamblu, as da un 8 litoralului romanesc si sper sa mai trag o fuga prin august cateva zile.
Revenind la sirul evenimntelor, avand experienta ultimilor 2 ani pe litoralul bulgaresc (Nessebar in 2007 si Nisipurile de Aur in 2008), ma asteptam sa gasesc o Mamaie trista, scumpa si comunista. Ca deh, intamplarile si viata m-au dus si in locuri mai frumoase.
Spre surprinderea mea placuta, asteptarile mi-au fost inselate.
Facand o paralela intre bulgari si noi, un plus pentru vecinii din sud ar fi calitatea ireprosabila a serviciilor, hoteluri noi, moderne, spatioase si un all inclusive ieftin, curatenia desavarsita a plajelor si a apei marii, lucruri care pe litoralul romanesc nu le intalnesti atat de evident.
Ce mi-a placut la Mamaia? Curatenia plajelor, telegondola (merita din plin cei 8 RON cat costa un drum dus), terase frumoase, aerisite, spatioase si mai ieftine ca in Bucuresti, apa calda si curata a marii si apropierea hotelului fata de plaja. Inghetata, kurtos colac si hamsii peste tot, am mancat si niste gogosi delicioase (copiloata mea Saca poate confirma)... lume multa la orice ora, fite foarte putin evidente. Mai mult decat lux ostentativ (pe care recunosc ca nu prea l-am intalnit weekend-ul trecut) am vazut in Mamaia oameni de varsta a doua si a treia, veniti cu copii de 2-3 ani, linistte si aer curat.
Per ansamblu, as da un 8 litoralului romanesc si sper sa mai trag o fuga prin august cateva zile.
Chiar el, Catalin Josan
Dragii mei, am fost in concediu. Impresii si evenimente vor aparea destul de curand pe blog, cel mai probabil incepand chiar de astazi.
Intre timp, va las sa va delectati cu o poza cu Catalin Josan, din cortul VIP de la concertul Duffy de la Mamaia.
marți, 23 iunie 2009
luni, 22 iunie 2009
Mergem la mare!
Dragii mei, tin sa multumesc tuturor celor care m-ati ajutat cu adrese de mail, ca sa ajunga concertul Duffy la cat mai multi dintre voi si din prietenii vostri. Multumita voua, am castigat wekendul la mare!!! Si desi era initial o surpriza pentru cineva, soarta a decis sa merg cu Saca, cea mai buna colega de la Collection.
Cum Saca este de o piosenie stransnica, bautul si pusul in cap vor ramane in sarcina mea!!! Si o s-o fac in felul meu, dupa bunul obicei!
Mare, soare, tipi bronzati, cocktailuri cu gheata... mmm.... cea mai buna terapie!
Si ca sa ma laud putin, ce credeti? O sa avem acces in camera VIP asa ca sper sa ma intorc de acolo cu muuuulte poze din mijlocul vedetelor. Mi-am si facut o schimbare de look pentru eveniment, asa ca stiu ca asteptati poze.
Multumesc tuturor fanilor pentru incurajari si va anunt ca oficial imi merge bine, si sunt o femeie libera...
Ne vedem la concert!
Cum Saca este de o piosenie stransnica, bautul si pusul in cap vor ramane in sarcina mea!!! Si o s-o fac in felul meu, dupa bunul obicei!
Mare, soare, tipi bronzati, cocktailuri cu gheata... mmm.... cea mai buna terapie!
Si ca sa ma laud putin, ce credeti? O sa avem acces in camera VIP asa ca sper sa ma intorc de acolo cu muuuulte poze din mijlocul vedetelor. Mi-am si facut o schimbare de look pentru eveniment, asa ca stiu ca asteptati poze.
Multumesc tuturor fanilor pentru incurajari si va anunt ca oficial imi merge bine, si sunt o femeie libera...
Ne vedem la concert!
sâmbătă, 20 iunie 2009
De ce?
Am vazut multe filme si am citit destul de mult pana acum, si pe langa scene memorabile, mi-au ramas intiparite in minte fraze la fel. Inca un citat care mi-a placut mult a fost dintr-un film, cand ea - personajul principal, fusese capabila sa renunte la iubire in schimbul sigurantei financiare alaturi de altcineva. Incercand sa-si inhibe pasiunea profunda pentru cel la care renuntase, e cuprinsa de imaginile lui, de amintiri cu el, si iese noaptea nebuna pe plaja, strigand "Lasa-ma in pace! Pentru numele lui Dumnezeu, lasa-ma in pace", referindu-se desigur la imagini cu trecutul pierdut.
Am o zi naspa. Pentru ca desi lucrez si uit, si dupa aia am o mie de prieteni langa care imi petrec serile, la fel ca in fiecare vara, e trist seara cand ajung acasa si imi amintesc. Trecusera 7 blestemate de luni in care imi revenisem, in care imi era indiferent daca exista sau nu, daca este sau nu cu altcineva, daca ii este bine sau rau. Imi impusesem sa uit tot ce s-a intamplat si chiar ajunsesem atat de aproape de starea de impacare definitiva.
De ce?
De ce s-a intors? Si de ce a plecat iar ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Raspunsul sec, venit de la el, a fost ca intamplarile cu noi au fost cea mai buna lectie de viata pentru fiecare.
Am incercat sa ma mint, am incercat sa cred ca sunt OK, dar ajung seara acasa si sunt singura si ma gandesc la el. Nu mai am putere sa cred in nimic, iar trandafirul de ziua mea miroase la fel de puternic ca atunci, ca pe 27 noiembrie...
De ce?
De ce te iubesc in continuare?
Am o zi naspa. Pentru ca desi lucrez si uit, si dupa aia am o mie de prieteni langa care imi petrec serile, la fel ca in fiecare vara, e trist seara cand ajung acasa si imi amintesc. Trecusera 7 blestemate de luni in care imi revenisem, in care imi era indiferent daca exista sau nu, daca este sau nu cu altcineva, daca ii este bine sau rau. Imi impusesem sa uit tot ce s-a intamplat si chiar ajunsesem atat de aproape de starea de impacare definitiva.
De ce?
De ce s-a intors? Si de ce a plecat iar ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Raspunsul sec, venit de la el, a fost ca intamplarile cu noi au fost cea mai buna lectie de viata pentru fiecare.
Am incercat sa ma mint, am incercat sa cred ca sunt OK, dar ajung seara acasa si sunt singura si ma gandesc la el. Nu mai am putere sa cred in nimic, iar trandafirul de ziua mea miroase la fel de puternic ca atunci, ca pe 27 noiembrie...
De ce?
De ce te iubesc in continuare?
vineri, 19 iunie 2009
O parte din "Ucide-ma cu tandrete" am avut si noi...
... si pentru asta n-o sa arunc trandafirul....
This is the end...
Am o fosta colega tare simpatica la facultate, mai rockerita, Anca Ungureanu, "sormea" sau "sister" cum ne-am tot spus timp de 3 ani, datorita coincidentei numelui de familiei.
Oare ce-ar spune Anca de mine ca m-am dat pe chestii mai rock? Uite, sister, ca in viata nu se stie si am facut-o si pe asta. A fost cea mai potrivita melodie cu starea mea de spirit, si prefer sa iau eu vina asupra mea si sa fiu eu cea care sa spuna "tell them it's me who made you sad, tell them the fairytale gone bad"...
Oare ce-ar spune Anca de mine ca m-am dat pe chestii mai rock? Uite, sister, ca in viata nu se stie si am facut-o si pe asta. A fost cea mai potrivita melodie cu starea mea de spirit, si prefer sa iau eu vina asupra mea si sa fiu eu cea care sa spuna "tell them it's me who made you sad, tell them the fairytale gone bad"...
Am decis sa uit tot ce s-a intamplat
Sunt o persoana care se grabeste, care se indragosteste repede, dar care iubeste profund, si care acum cauta motive si vinovati pentru alte probleme, in ideea de a mi-l scoate din minte.
E un om de care m-am indragostit la prima vedere, si care parea interesat. Un om despre care cu un an in urma nici nu stiam ca exista si nu m-ar fi interesat, un tip banal, fara nimic deosebit, dar langa care deveneam amandoi speciali. Un tip banal, mult prea imatur sa isi recunoasca sentimentele si sa aleaga ce isi doreste.
In urma cu doua zile, i-am scris cel mai lung mail din viata mea. Un mail prin care am incheiat cele 3 povesti cu noi care m-au adus in pragul nebuniei. Un mail la care nu a fost in stare sa raspunda cu o singura fraza logica si coerenta. Numele lui e un subiect tabu, in consecinta il voi nota cu puncte, adica cu d'astea *.
Am ramas singura...
Nici nu stiu cum sa incep, dar trebuie sa gasesc o modalitate prin care s-o fac, pentru ca vreau sa iti spun toate lucrurile care urmeaza. Pentru ca nu mai pot sa le tin in mine.
Mi-a luat o vreme sa iti scriu astea, si iti voi spune ca e un mail lung, pe care daca nu ai chef sa-l citesti (ca e plin de prostii), poti sa il stergi chiar de pe acum.
Trecusera in jur de 6-7 luni de cand nu ma mai gandisem la tine, de cand eram OK, si, desi greu, reusisem sa imi revin, si sa nu imi mai amintesc de cele 2 episoade din toamna. In momentul in care ai reaparut, eram super fericita pentru ca terminasem facultatea, obtinusem creditul (sau ma rog, era in curs de obtinere), planurile cu Parisul incepusera sa se finalizeze, eram deja 5 care mergeam, aveam tot timpul ceva sa ma tina ocupata, la job totul era ok, de abia ma intorsesem din concediu...
In momentul in care am stabilit sa ne vedem, eram OK si chiar inainte sa ma vad cu tine fusesem la cafea cu 2 prietene si le spuneam ca am o stare ciudata, la modul ca ma simteam putin stingherita ca o sa te vad, mi-era frica de faptul ca nu voi fi in stare sa gasesc subiecte de discutie, sa para o revedere normala, ca intre doi prieteni buni care nu se mai vazusera demult. In ciuda parerii mele, am ramas surprinsa cat de firesc a decurs seara aia, ca si cum niciodata nu s-ar fi intamplat nimic, ca si cum as fi iesit cu Blonda, care este cea mai buna prietena a mea, dupa o mie de cani de cand nu ne-am vazut. In momentul in care ne-am oprit din discutie si s-a lasat un moment de tacere, nu m-am putut abtine sa nu te privesc ca pe vremuri si sa imi amintesc asa de cat de multa pasiune avusesem candva pentru tine, si de cat de mult timp trecuse de cand uitasem astea.
Dar in continuare eram OK.
In seara in care mi-ai scris brusc pe mess treaba asta " buna nu te-am lasat in ceata si fara atentie .............dar ca ceea ce vrea sa iti zic nu este chiar simplu de fiecare data cand vb cu tine imi aduc aminte de primele zile din retention cand erai stralucitoare si sexy nu pot spune cu siguranta c simt dar ma aprint si stiu ca te doresc " vorbeam cu Andrada la telefon, fumam si i-am zis: stai Andrada 2 secunde ca mi-a scris cineva pe mess. Am venit la laptop, si i-am spus: Andrada, mi-a scris ****. Cred ca de 5 ori i-am citit, pana cand n-am mai putut sa ma concentrez si i-am inchis.
In momentul ala, ceva s-a zdruncinat. Se intampla ca dupa atatea luni, aparea o sansa sa te intorci la mine, sau poate nu sa te intorci, pentru ca in trecut nu se intamplase mare lucru, dar... dintr-o data, reaparea in viata mea cineva pentru care am plans, cineva pentru care nu stiam ce simteam dar intotdeauna ma tulbura. Iar eu cand spun cuvintele astea, nu ma joc cu ele. In momentul ala, vroiam sa stiu ce vrei, si din discutia cu tine, nu am fost capabila sa inteleg daca vroiai un sex nebun si gata, sau daca erai nesigur si vroiai asta si inca ceva. Mi-am asumat riscul de a disparea din nou, ca de fiecare data, gandindu-ma ca aparitia ta dupa atata timp nu era intamplatoare. Nu neg ca mi-as fi dorit sa se fi intamplat ceva cu tine care sa te fi facut sa iti dai seama ca intre noi ar fi putut exista ceva.
Intalnirea cu tine din seara aia a fost minunata. Imagini cu tine m-au urmarit cateva zile bune, mi-era greu sa ma prinda un moment in care sa nu fiu prinsa in ceva, si sa te vad brusc. A fost poate prima data in viata mea cand facusem dragoste, nu sex, cand dupa momentul ala, te simteam a doua zi cu tot corpul, ca si cum am fi stat asa cateva zile bune.
[...]
Zilele astea au fost suficiente sa imi dau seama ca de fapt nu ai fost nesigur si ca revederea noastra nu a insemnat nimic pentru tine, decat o schimbare foarte scurta...si ma opresc cu fraza asta aici. Si desi nu a fost sa fie nici de data asta, am invatat un lucru bun.
Nu neg ca am sentimente pentru tine, nu imi explic de ce, dar tind sa dau vina pe temperamentul meu vulcanic, pe momentul de vulnerabiilitate in care eram cand te-am cunoscut si in care am insistat sa raman. Sunt sentimente puternice care mereu m-au schimbat, si dupa fiecare intalnire cu tine eram ba euforica, ba intr-o stare mai trista, eram schimbata.
Toate prietenele mele care stiau povestea, dar nu te stiau pe tine, si chiar si un prieten foarte bun care privea cam sceptic toata treaba asta, mi-au spus ca de data asta o sa fie bine. Am incercat si eu sa cred ca o sa fie asa. Dupa care, cu fiecare zi, ma trezeam tot mai mult din visul ala, si imi dadeam asa cate o palma. Cand vrei ceva de la cineva, nu esti ocupat, sau macar 1 minut pe zi te interesezi de persoana aia. Cand vrei ceva de la cineva, chiar daca acel cineva nu e o prioritate, exista, si in mod normal ar trebui sa te mai intereseze. Eu intotdeauna cand cineva a contat pentru mine, indiferent ca e vorba despre un iubit sau depsre gagicile mele, am lasat multe de la mine, si poate desi eram prinsa pana in dinti cu alte treburi, le-am facut sa vada ca pentru mine sunt oameni care conteaza.
Ca s-o scurtez, cum scrie si in subiect, am decis sa uit tot ce s-a intamplat.
Pentru ca niciodata un spirit cum sunt eu nu poate ajunge sa faca fericita o personalitate cum esti tu. Recunosc ca sunt un om iesit din comun, un om pe care nu il intalnesti peste tot, dar pentru asta oamenii ma iubesc si uneori sunt fericita ca creez in ei un model, ca le sunt un exemplu, si un prieten adevarat, care nu tradeaza si nu minte niciodata.
Ai aproape 30 de ani, iar la varsta asta ar trebui sa fii mai responsabil cand spui sau faci anumite lucruri. Daca vrei sa i-o tragi uneia, nu trebuie sa ii spui ca este cea mai speciala, si s-o faci sa isi imagineze fel de fel de scenarii. E suficient sa ii spui ca vrei doar asta si ai fi uimit sa vezi cate femei o fac din placere si din nevoie, pentru ca si noi avem hormoni si cu toate n-am refuza o propunere de genul asta, mai ales daca atractie exista. Eu acum as refuza pe oricare altul, pentru ca nu mai suport sa ma atinga nimeni dupa ce am fost cu tine, pentru ca a fost intr-adevar ceva minunat si ceva special, si nu vorbesc pe naspa, ci sunt lucruri care vin din suflet. Eu niciodata nu am aburit pe nimeni, indiferent ca i-am spus o parere pozitiva sau negativa. Si cand am luat o decizie de a spune sau a face ceva, nu am lasat-o in pom si am fost clara. Tie iti lipseste curajul sa fii clar cu mine si sa imi spui ca nu mai vrei nimic. Mi-am spus-o singura, si n-o sa mor din cauza asta.
Si desi a fost naspa si a durut cand o prietena mi-a spus: vezi bai Raluco ca **** si-a facut un hobby sa se joace cu tine, acum treaba asta nu ma mai doare.
Despre excursia aia la care am toate sansele sa castig, o sa merg cu o prietena, o prietena care mi-a spus sa nu ma entuziasmez, si care a fost langa mine si cand eram fericita si cand mi-am iesit din minti dupa ce ai inceput sa nu mai fi la fel, si sa semeni cu **** pe care l-am cunoscut in toamna si care la vremea aia mi-a facut mult rau.
Cand m-am intalnit cu tine, hotarasem sa uit tot ce s-a intamplat rau si sa cred ca o sa iasa ceva frumos.
Era suficient sa imi fi spus care erau intentiile si te asigur ca tot la tine ajungeam.
Nu iti reprosez nimic si sunt sigura ca ai motivele tale pentru care nu vrei nimic, le respect si le inteleg, nu am nevoie de explicatii, de scuze sau de pareri de rau. Voi trece si peste asta, asa cum s-a mai intamplat de 2 ori. Sunt fericita pentru noaptea aia pentru ca nu se intampla de multe ori, cel putin in cazul meu, sa fii cu cineva pe care il iubesti. Si pe care il iubesti mult, sau ai impresia asta, ca la mine iubirea e o chestie mai ciudata, care probabil te-a speriat.
[...]
Recent cineva m-a si intrebat: ce s-ar fi intamplat daca [...]?... te-ai fi intors la ****? Nu am putut sa ii raspund pentru ca stiam ca DA, m-as fi intors la tine.
Cu tine am mizat pe o singura carte. Si m-am inselat. Si stiu ca prin mailul asta am stricat acea iluzie pe care o aveam in legatura cu tine, dar eu una nu traiesc cu jumatati de masura, la mine lucrurile trebuie sa fie clare. Si e mai bine asa, pentru ca eu nu pot sa fiu altfel, nu pot sa nu imi ascund emotiile
A patra oara n-o sa mai existe si stiu ca nu iti doresti sa existe, si ca sa te scutesc de chinul de a gasi cuvintele prin care sa ma trimiti la plimbare, iti marturisesc ca mi-am dat seama singura de asta.
Sper ca cealalta sa simta pentru tine macar un sfert din cat simt eu, si prin chestia asta tu sa fii multumit. Eu una nu ma multumesc cu putin.
Nu trebuie sa imi raspunzi, pentru ca am decis sa uit tot ce s-a intamplat, motiv pentru care toate urmele cu tine, poze, ID, numar de telefon, pana si trandafirul de ziua mea au incetat sa mai existe. Pentru ca asa ai vrut tu si asa a fost sa fie. Pentru ca nu ai timp, pentru ca din momentul in care m-ai avut, am incetat sa mai insemn ceva, pentru ca un om normal cum esti tu este buimacit de o personalitate a naibii de vulcanica ca mine, pentru ca nu am reusit sa ma ridic la inaltimea asteptarilor tale si sa fiu jmechera, ascunsa si sa ma joc cu mintea ta. Pentru ca sunt prea proasta sa fac asta. Pentru ca te iubesc in continuare ca la 15 ani.
E un om de care m-am indragostit la prima vedere, si care parea interesat. Un om despre care cu un an in urma nici nu stiam ca exista si nu m-ar fi interesat, un tip banal, fara nimic deosebit, dar langa care deveneam amandoi speciali. Un tip banal, mult prea imatur sa isi recunoasca sentimentele si sa aleaga ce isi doreste.
In urma cu doua zile, i-am scris cel mai lung mail din viata mea. Un mail prin care am incheiat cele 3 povesti cu noi care m-au adus in pragul nebuniei. Un mail la care nu a fost in stare sa raspunda cu o singura fraza logica si coerenta. Numele lui e un subiect tabu, in consecinta il voi nota cu puncte, adica cu d'astea *.
Am ramas singura...
Nici nu stiu cum sa incep, dar trebuie sa gasesc o modalitate prin care s-o fac, pentru ca vreau sa iti spun toate lucrurile care urmeaza. Pentru ca nu mai pot sa le tin in mine.
Mi-a luat o vreme sa iti scriu astea, si iti voi spune ca e un mail lung, pe care daca nu ai chef sa-l citesti (ca e plin de prostii), poti sa il stergi chiar de pe acum.
Trecusera in jur de 6-7 luni de cand nu ma mai gandisem la tine, de cand eram OK, si, desi greu, reusisem sa imi revin, si sa nu imi mai amintesc de cele 2 episoade din toamna. In momentul in care ai reaparut, eram super fericita pentru ca terminasem facultatea, obtinusem creditul (sau ma rog, era in curs de obtinere), planurile cu Parisul incepusera sa se finalizeze, eram deja 5 care mergeam, aveam tot timpul ceva sa ma tina ocupata, la job totul era ok, de abia ma intorsesem din concediu...
In momentul in care am stabilit sa ne vedem, eram OK si chiar inainte sa ma vad cu tine fusesem la cafea cu 2 prietene si le spuneam ca am o stare ciudata, la modul ca ma simteam putin stingherita ca o sa te vad, mi-era frica de faptul ca nu voi fi in stare sa gasesc subiecte de discutie, sa para o revedere normala, ca intre doi prieteni buni care nu se mai vazusera demult. In ciuda parerii mele, am ramas surprinsa cat de firesc a decurs seara aia, ca si cum niciodata nu s-ar fi intamplat nimic, ca si cum as fi iesit cu Blonda, care este cea mai buna prietena a mea, dupa o mie de cani de cand nu ne-am vazut. In momentul in care ne-am oprit din discutie si s-a lasat un moment de tacere, nu m-am putut abtine sa nu te privesc ca pe vremuri si sa imi amintesc asa de cat de multa pasiune avusesem candva pentru tine, si de cat de mult timp trecuse de cand uitasem astea.
Dar in continuare eram OK.
In seara in care mi-ai scris brusc pe mess treaba asta " buna nu te-am lasat in ceata si fara atentie .............dar ca ceea ce vrea sa iti zic nu este chiar simplu de fiecare data cand vb cu tine imi aduc aminte de primele zile din retention cand erai stralucitoare si sexy nu pot spune cu siguranta c simt dar ma aprint si stiu ca te doresc " vorbeam cu Andrada la telefon, fumam si i-am zis: stai Andrada 2 secunde ca mi-a scris cineva pe mess. Am venit la laptop, si i-am spus: Andrada, mi-a scris ****. Cred ca de 5 ori i-am citit, pana cand n-am mai putut sa ma concentrez si i-am inchis.
In momentul ala, ceva s-a zdruncinat. Se intampla ca dupa atatea luni, aparea o sansa sa te intorci la mine, sau poate nu sa te intorci, pentru ca in trecut nu se intamplase mare lucru, dar... dintr-o data, reaparea in viata mea cineva pentru care am plans, cineva pentru care nu stiam ce simteam dar intotdeauna ma tulbura. Iar eu cand spun cuvintele astea, nu ma joc cu ele. In momentul ala, vroiam sa stiu ce vrei, si din discutia cu tine, nu am fost capabila sa inteleg daca vroiai un sex nebun si gata, sau daca erai nesigur si vroiai asta si inca ceva. Mi-am asumat riscul de a disparea din nou, ca de fiecare data, gandindu-ma ca aparitia ta dupa atata timp nu era intamplatoare. Nu neg ca mi-as fi dorit sa se fi intamplat ceva cu tine care sa te fi facut sa iti dai seama ca intre noi ar fi putut exista ceva.
Intalnirea cu tine din seara aia a fost minunata. Imagini cu tine m-au urmarit cateva zile bune, mi-era greu sa ma prinda un moment in care sa nu fiu prinsa in ceva, si sa te vad brusc. A fost poate prima data in viata mea cand facusem dragoste, nu sex, cand dupa momentul ala, te simteam a doua zi cu tot corpul, ca si cum am fi stat asa cateva zile bune.
[...]
Zilele astea au fost suficiente sa imi dau seama ca de fapt nu ai fost nesigur si ca revederea noastra nu a insemnat nimic pentru tine, decat o schimbare foarte scurta...si ma opresc cu fraza asta aici. Si desi nu a fost sa fie nici de data asta, am invatat un lucru bun.
Nu neg ca am sentimente pentru tine, nu imi explic de ce, dar tind sa dau vina pe temperamentul meu vulcanic, pe momentul de vulnerabiilitate in care eram cand te-am cunoscut si in care am insistat sa raman. Sunt sentimente puternice care mereu m-au schimbat, si dupa fiecare intalnire cu tine eram ba euforica, ba intr-o stare mai trista, eram schimbata.
Toate prietenele mele care stiau povestea, dar nu te stiau pe tine, si chiar si un prieten foarte bun care privea cam sceptic toata treaba asta, mi-au spus ca de data asta o sa fie bine. Am incercat si eu sa cred ca o sa fie asa. Dupa care, cu fiecare zi, ma trezeam tot mai mult din visul ala, si imi dadeam asa cate o palma. Cand vrei ceva de la cineva, nu esti ocupat, sau macar 1 minut pe zi te interesezi de persoana aia. Cand vrei ceva de la cineva, chiar daca acel cineva nu e o prioritate, exista, si in mod normal ar trebui sa te mai intereseze. Eu intotdeauna cand cineva a contat pentru mine, indiferent ca e vorba despre un iubit sau depsre gagicile mele, am lasat multe de la mine, si poate desi eram prinsa pana in dinti cu alte treburi, le-am facut sa vada ca pentru mine sunt oameni care conteaza.
Ca s-o scurtez, cum scrie si in subiect, am decis sa uit tot ce s-a intamplat.
Pentru ca niciodata un spirit cum sunt eu nu poate ajunge sa faca fericita o personalitate cum esti tu. Recunosc ca sunt un om iesit din comun, un om pe care nu il intalnesti peste tot, dar pentru asta oamenii ma iubesc si uneori sunt fericita ca creez in ei un model, ca le sunt un exemplu, si un prieten adevarat, care nu tradeaza si nu minte niciodata.
Ai aproape 30 de ani, iar la varsta asta ar trebui sa fii mai responsabil cand spui sau faci anumite lucruri. Daca vrei sa i-o tragi uneia, nu trebuie sa ii spui ca este cea mai speciala, si s-o faci sa isi imagineze fel de fel de scenarii. E suficient sa ii spui ca vrei doar asta si ai fi uimit sa vezi cate femei o fac din placere si din nevoie, pentru ca si noi avem hormoni si cu toate n-am refuza o propunere de genul asta, mai ales daca atractie exista. Eu acum as refuza pe oricare altul, pentru ca nu mai suport sa ma atinga nimeni dupa ce am fost cu tine, pentru ca a fost intr-adevar ceva minunat si ceva special, si nu vorbesc pe naspa, ci sunt lucruri care vin din suflet. Eu niciodata nu am aburit pe nimeni, indiferent ca i-am spus o parere pozitiva sau negativa. Si cand am luat o decizie de a spune sau a face ceva, nu am lasat-o in pom si am fost clara. Tie iti lipseste curajul sa fii clar cu mine si sa imi spui ca nu mai vrei nimic. Mi-am spus-o singura, si n-o sa mor din cauza asta.
Si desi a fost naspa si a durut cand o prietena mi-a spus: vezi bai Raluco ca **** si-a facut un hobby sa se joace cu tine, acum treaba asta nu ma mai doare.
Despre excursia aia la care am toate sansele sa castig, o sa merg cu o prietena, o prietena care mi-a spus sa nu ma entuziasmez, si care a fost langa mine si cand eram fericita si cand mi-am iesit din minti dupa ce ai inceput sa nu mai fi la fel, si sa semeni cu **** pe care l-am cunoscut in toamna si care la vremea aia mi-a facut mult rau.
Cand m-am intalnit cu tine, hotarasem sa uit tot ce s-a intamplat rau si sa cred ca o sa iasa ceva frumos.
Era suficient sa imi fi spus care erau intentiile si te asigur ca tot la tine ajungeam.
Nu iti reprosez nimic si sunt sigura ca ai motivele tale pentru care nu vrei nimic, le respect si le inteleg, nu am nevoie de explicatii, de scuze sau de pareri de rau. Voi trece si peste asta, asa cum s-a mai intamplat de 2 ori. Sunt fericita pentru noaptea aia pentru ca nu se intampla de multe ori, cel putin in cazul meu, sa fii cu cineva pe care il iubesti. Si pe care il iubesti mult, sau ai impresia asta, ca la mine iubirea e o chestie mai ciudata, care probabil te-a speriat.
[...]
Recent cineva m-a si intrebat: ce s-ar fi intamplat daca [...]?... te-ai fi intors la ****? Nu am putut sa ii raspund pentru ca stiam ca DA, m-as fi intors la tine.
Cu tine am mizat pe o singura carte. Si m-am inselat. Si stiu ca prin mailul asta am stricat acea iluzie pe care o aveam in legatura cu tine, dar eu una nu traiesc cu jumatati de masura, la mine lucrurile trebuie sa fie clare. Si e mai bine asa, pentru ca eu nu pot sa fiu altfel, nu pot sa nu imi ascund emotiile
A patra oara n-o sa mai existe si stiu ca nu iti doresti sa existe, si ca sa te scutesc de chinul de a gasi cuvintele prin care sa ma trimiti la plimbare, iti marturisesc ca mi-am dat seama singura de asta.
Sper ca cealalta sa simta pentru tine macar un sfert din cat simt eu, si prin chestia asta tu sa fii multumit. Eu una nu ma multumesc cu putin.
Nu trebuie sa imi raspunzi, pentru ca am decis sa uit tot ce s-a intamplat, motiv pentru care toate urmele cu tine, poze, ID, numar de telefon, pana si trandafirul de ziua mea au incetat sa mai existe. Pentru ca asa ai vrut tu si asa a fost sa fie. Pentru ca nu ai timp, pentru ca din momentul in care m-ai avut, am incetat sa mai insemn ceva, pentru ca un om normal cum esti tu este buimacit de o personalitate a naibii de vulcanica ca mine, pentru ca nu am reusit sa ma ridic la inaltimea asteptarilor tale si sa fiu jmechera, ascunsa si sa ma joc cu mintea ta. Pentru ca sunt prea proasta sa fac asta. Pentru ca te iubesc in continuare ca la 15 ani.
Toata lumea are un crez
Iar eu cred c-o sa mai beau ceva. Cea mai tare fraza pe care am auzit-o recent.
Ma uitam pe blog si am remarcat dintr-o data ca sunt ceva zile de cand n-am mai postat, cu toate ca teoretic ar trebui sa am acum mai mult timp, din moment ce am terminat facultatea.
Am avut cea mai proasta saptamana posibila, o saptamana in care multe din valorile in care credeam s-au demitizat. O saptamana in care azi il iubeam, iar ieri il uram. Dar in ambele cazuri, imi era dor de el, de povestea noastra, de despartirile si regasirile care ma duceau in al noualea cer, de momentele in care eram cu el si chiar daca a doua zi ar fi fost sfarsitul lumii, il iubeam demonic.
Cred ca trebuie s-o iau de la zero, in mod fortat si sa nu mai cred in nimic.
Cred ca barbatii ar trebui priviti ca niste masini de sex si atat. De ce sa te indragostesti si sa crezi in cineva, cand prietenii de o viata sunt cei cu care ai un infinit de subiect de discutie, si cand te intorci la ei cazut si amarat, ei sunt cei care te ridica si iti spun: "bravo, ba... lasa ca maine o luam de la capat!". De ce sa te indragostesti de cineva si dupa minciuni frumoase sa nu fie in stare sa spuna o singura fraza coerenta prin care sa iti spuna ce vrea si ce simte?
Vreau sa ma trezesc maine si sa il uit, vreau sa fiu capabila sa arunc blestematul ala de trandafir cu ale carui petale ma mangaia pe obraz de ziua mea, anul trecut. Vreau sa ii sterg poza de pe desktop si sa nu imi mai amintesc de nimic. Vreau sa fiu puternica si sa ii spun "du-te naibii"...
Nici eu nu cred ce spun.
Depresie maxima si lipsa de inspiratie... Sper sa nu devin emo.
Ma uitam pe blog si am remarcat dintr-o data ca sunt ceva zile de cand n-am mai postat, cu toate ca teoretic ar trebui sa am acum mai mult timp, din moment ce am terminat facultatea.
Am avut cea mai proasta saptamana posibila, o saptamana in care multe din valorile in care credeam s-au demitizat. O saptamana in care azi il iubeam, iar ieri il uram. Dar in ambele cazuri, imi era dor de el, de povestea noastra, de despartirile si regasirile care ma duceau in al noualea cer, de momentele in care eram cu el si chiar daca a doua zi ar fi fost sfarsitul lumii, il iubeam demonic.
Cred ca trebuie s-o iau de la zero, in mod fortat si sa nu mai cred in nimic.
Cred ca barbatii ar trebui priviti ca niste masini de sex si atat. De ce sa te indragostesti si sa crezi in cineva, cand prietenii de o viata sunt cei cu care ai un infinit de subiect de discutie, si cand te intorci la ei cazut si amarat, ei sunt cei care te ridica si iti spun: "bravo, ba... lasa ca maine o luam de la capat!". De ce sa te indragostesti de cineva si dupa minciuni frumoase sa nu fie in stare sa spuna o singura fraza coerenta prin care sa iti spuna ce vrea si ce simte?
Vreau sa ma trezesc maine si sa il uit, vreau sa fiu capabila sa arunc blestematul ala de trandafir cu ale carui petale ma mangaia pe obraz de ziua mea, anul trecut. Vreau sa ii sterg poza de pe desktop si sa nu imi mai amintesc de nimic. Vreau sa fiu puternica si sa ii spun "du-te naibii"...
Nici eu nu cred ce spun.
Depresie maxima si lipsa de inspiratie... Sper sa nu devin emo.
luni, 15 iunie 2009
Saptamana a inceput minunat...
... numai cu vesti bune si intamplari frumoase.
Cat de mult merita sa lupti si sa te sacrifici pentru un vis? Un vis a carui imagine te urmareste de ani de zile? Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, atat sacrificul cat si lupta pot fi infinite, atat timp cat implinirea visului devine inevitabila.
Azi mi-am luat credit, al doilea. Sau mai bine zis, am primit confirmarea. Daca anul trecut imi luam laptopul pe care il ador, tot pe credit si tot pe efortul meu, anul asta voi merge la Paris. Si putin imi pasa ca aproape jumatate de salariu merge pe rate, cat toata nebunia asta duce la niste dorinte implinite, dorinte care acum 4 ani pareau imposibile, anul trecut au devenit improbabile iar acum sunt atat de inevitabile.
Azi ma apuc de licenta, am un deadline de 10 zile sa o termin. Ce mai conteaza acum ca 2 ani de zile am tinut si facultate la zi si un job full time, si dormeam 5 ore pe noapte in cele mai fericite cazuri, cand acum e terminata si toate drumurile sunt deschise?
Azi m-am intalnit cu fetele, cu gasca vesela care la toamna o sa vada Parisul, si am inceput sa facem liste cu ce vrem sa vedem, cu locuri in care ne vom face poze peste putin timp... Mai tii minte, Blondo, ca acum 5 luni ne luam biletul de avion? Si ma crizam eu ca o sa albesc si o sa imi creasca parul pana pe 29 septembrie? Ei bine, cum au trecut, Blondo, astea 5 luni? Cand a fugit timpul pe langa noi? Cand am dat atatea file din calendar?
Nu as fi reusit niciodata singura, si treaba asta ma face sa imi iubesc prietenii pe zi ce trece mai mult, si sa realizez ca fara ei as fi un nimeni, si ca atunci cand am spus ca sunt a doua familie am gresit. Nu, ei sunt adevarata mea familie, adevaratul loc in care ma simt acasa, alaturi de oameni care nu ma privesc ciudat si care ma iubesc asa cum sunt eu, un om simplu si complex, banal si excentric, si toate calitatile sau defectele pozitionate antagonic.
Azi e luni, a inceput o noua zi si o noua saptamana.
Si sunt bine, si chiar daca weekendul ma va gasi, probabil, plangand dupa o dragoste pierduta din nou, fetele mele n-or sa ma lase sa mor. Impreuna am fost un singur om, iar una fara cealalta n-ar mai fi la fel.
Le iubesc, le iubesc pe toate, pentru toti anii si zilele in care am fost de nedespartit. Si simt nevoia sa le nominalizez pe toate, toate care m-au schimbat si care m-au facut una de-a lor: Blonda (aka Didi), Andrada, Vicki, Mara, si mai tarziu, Saca, Ilinca si cele 2 Ane.
I love you, girls!!!
Cat de mult merita sa lupti si sa te sacrifici pentru un vis? Un vis a carui imagine te urmareste de ani de zile? Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, atat sacrificul cat si lupta pot fi infinite, atat timp cat implinirea visului devine inevitabila.
Azi mi-am luat credit, al doilea. Sau mai bine zis, am primit confirmarea. Daca anul trecut imi luam laptopul pe care il ador, tot pe credit si tot pe efortul meu, anul asta voi merge la Paris. Si putin imi pasa ca aproape jumatate de salariu merge pe rate, cat toata nebunia asta duce la niste dorinte implinite, dorinte care acum 4 ani pareau imposibile, anul trecut au devenit improbabile iar acum sunt atat de inevitabile.
Azi ma apuc de licenta, am un deadline de 10 zile sa o termin. Ce mai conteaza acum ca 2 ani de zile am tinut si facultate la zi si un job full time, si dormeam 5 ore pe noapte in cele mai fericite cazuri, cand acum e terminata si toate drumurile sunt deschise?
Azi m-am intalnit cu fetele, cu gasca vesela care la toamna o sa vada Parisul, si am inceput sa facem liste cu ce vrem sa vedem, cu locuri in care ne vom face poze peste putin timp... Mai tii minte, Blondo, ca acum 5 luni ne luam biletul de avion? Si ma crizam eu ca o sa albesc si o sa imi creasca parul pana pe 29 septembrie? Ei bine, cum au trecut, Blondo, astea 5 luni? Cand a fugit timpul pe langa noi? Cand am dat atatea file din calendar?
Nu as fi reusit niciodata singura, si treaba asta ma face sa imi iubesc prietenii pe zi ce trece mai mult, si sa realizez ca fara ei as fi un nimeni, si ca atunci cand am spus ca sunt a doua familie am gresit. Nu, ei sunt adevarata mea familie, adevaratul loc in care ma simt acasa, alaturi de oameni care nu ma privesc ciudat si care ma iubesc asa cum sunt eu, un om simplu si complex, banal si excentric, si toate calitatile sau defectele pozitionate antagonic.
Azi e luni, a inceput o noua zi si o noua saptamana.
Si sunt bine, si chiar daca weekendul ma va gasi, probabil, plangand dupa o dragoste pierduta din nou, fetele mele n-or sa ma lase sa mor. Impreuna am fost un singur om, iar una fara cealalta n-ar mai fi la fel.
Le iubesc, le iubesc pe toate, pentru toti anii si zilele in care am fost de nedespartit. Si simt nevoia sa le nominalizez pe toate, toate care m-au schimbat si care m-au facut una de-a lor: Blonda (aka Didi), Andrada, Vicki, Mara, si mai tarziu, Saca, Ilinca si cele 2 Ane.
I love you, girls!!!
duminică, 14 iunie 2009
Vreau sa il vad venind!
Si cu toate ca e tipul de iubire care imi da stari contradictorii si imi schimba atitudinea fata de cei apropiati, e exact povestea aia din "Killing me softly", mai mult sau mai putin adaptata, pe care o ador si acum.
Povestea aia cand doua personalitati complet diferite ajung impreuna, avand in comun doar atractia inexplicabila dintre ei, povestea care in film ar fi putut fi perfecta, dar care a fost atat de real afectata de neincredere si suspiciuni. Si desi nu am fost de acord cu suspiciunile despre trecutul ambiguu al personajului principal, toate elementele erau impotriva lui.
Am uitat tot ce s-a intamplat, nu exista explicatii si nici o problema de logica cu ipoteze si concluzii argumentate. Am decis ca il iubesc, si ca vreau sa-l vad venind.
sâmbătă, 13 iunie 2009
Am murit pentru mine, dar traiesc pentru tine...
... sau "I have died to myself and I live for you", asa cum e originalul in "Desire"-ea lui Deepak Chopra si Demi Moore.
Cat de adevarat ca m-am indepartat de toate atributele care ma caracterizau pana ieri, cat de adevarat ca nici o imagine nu e acum mai clara decat privirea lui, si orice lucru imi aminteste de noi. Da, recunosc, nu mai am atat de multa putere sa cred, dar prin cuvintele lui incerc sa ma incurajez si sa sper.
Cat de usor poti renunta la toate pentru un singur lucru, cat de usor te poti instraina de tine cand iubesti, incerc sa ma reculeg si sa ma regasesc dar nu merge. De data asta nu merge.
Nu ma mai simt intre fetele mele "una de-a lor", si nimic nu e mai puternic decat faptul ca il iubesc. Inca mai am trandafirul ala, desi sunt atatea luni, si am vrut sa-l arunc de n ori, gandindu-ma ca n-a insemnat nimic, si de n+1 ori nu am fost in stare. L-am urat si l-am iubit in acelasi timp, si acum imi dau seama care sentiment a fost capabil sa supravietuiasca.
Inca il mai am, desi s-a uscat, nu si-a pierdut culoarea din prima zi. Inca te iubesc, desi timpul a trecut peste noi si mi-a adus numai incertitudine.
Nu mai pot sa scriu despre altceva, pentru ca in momentul asta nu mai exista altceva.
Cat de adevarat ca m-am indepartat de toate atributele care ma caracterizau pana ieri, cat de adevarat ca nici o imagine nu e acum mai clara decat privirea lui, si orice lucru imi aminteste de noi. Da, recunosc, nu mai am atat de multa putere sa cred, dar prin cuvintele lui incerc sa ma incurajez si sa sper.
Cat de usor poti renunta la toate pentru un singur lucru, cat de usor te poti instraina de tine cand iubesti, incerc sa ma reculeg si sa ma regasesc dar nu merge. De data asta nu merge.
Nu ma mai simt intre fetele mele "una de-a lor", si nimic nu e mai puternic decat faptul ca il iubesc. Inca mai am trandafirul ala, desi sunt atatea luni, si am vrut sa-l arunc de n ori, gandindu-ma ca n-a insemnat nimic, si de n+1 ori nu am fost in stare. L-am urat si l-am iubit in acelasi timp, si acum imi dau seama care sentiment a fost capabil sa supravietuiasca.
Inca il mai am, desi s-a uscat, nu si-a pierdut culoarea din prima zi. Inca te iubesc, desi timpul a trecut peste noi si mi-a adus numai incertitudine.
Nu mai pot sa scriu despre altceva, pentru ca in momentul asta nu mai exista altceva.
vineri, 12 iunie 2009
Chocolat obsession
Aujourd'hui, j'ai eu un sentiment étrange, un coup du cœur, je me suis senti triste, pessimiste et seule. J'ai créé une mauvaise ambiance au sein de mes amis, je leur ai dit les mots que je regrette maintenant.
Je me sens mal, le pire sentiment que j'ai eu pendant longtemps. J'ai toujours la sensation de fermer les yeux et lui voir, sentir ses baisers et ses bras autour de moi. Il y a deux jours que j'ai été la personne la plus heureuse sur la terre, il est revenu à moi après tant de mois de désespoir et de solitude. Nous avons été ensemble.
Je lui aimais et je lui aime maintenant.
J'ai devant moi une boîte de chocolat de lui et me souviens toujours de la nuit précédente. Son image me suit partout où je vais, je ne peux pas être objective, et je lui aime d'une manière frénétique.
J'ai besoin d'être seule, loin de toutes les choses qui me rappellent de lui, mais plus je tente de fuir, mes sentiments les plus profonds sont, le plus clair de son image dans mon esprit..
joi, 11 iunie 2009
La chance
La nuit dernière, je savais ... Je savais que je lui aimais d'une façon démoniaque, d'une façon qu'il ne pourrait jamais etre compris.
Il est parfois ridicule la façon dont les gens viennent dans nos vies et simplement disparaissent dans le moment suivant. Ils créent un miracle et puis ils vont. Cet année, j'ai eu l'espèrence qu'un jour il reviendra à moi, et nous avons l'histoire de nos vies ensemble.
Pour la première fois de ma vie, je lui aime profondément dans une telle manière que je ne parviens pas à comprendre moi-même. Je voulais lui offrir tout mon esprit, mon corps, tous les sentiments profonds qui cachent en moi. Hier, j'ai été le sien, et aujourd'hui, il est parti.
Notre histoire d'amour est étrange et folle, mais parfois la passion ne suffit pas. Peut-être un esprit de lumière, comme lui ne peut pas vivre que de tels sommets que moi. Je vis ma vie à la plus profonde, j'espère, je rêve et je l'expérience au maximum.
Je l'aimais alors que je l'aime maintenant.
Pour la première fois de ma vie, je lui aime profondément dans une telle manière que je ne parviens pas à comprendre moi-même. Je voulais lui offrir tout mon esprit, mon corps, tous les sentiments profonds qui cachent en moi. Hier, j'ai été le sien, et aujourd'hui, il est parti.
Notre histoire d'amour est étrange et folle, mais parfois la passion ne suffit pas. Peut-être un esprit de lumière, comme lui ne peut pas vivre que de tels sommets que moi. Je vis ma vie à la plus profonde, j'espère, je rêve et je l'expérience au maximum.
Je l'aimais alors que je l'aime maintenant.
Il était sa troisième chance ...
Et même si les choses n'ont pas suivi la direction que j'ai désireé, je sais que son image va me suivre pour longtemps.
Et même si les choses n'ont pas suivi la direction que j'ai désireé, je sais que son image va me suivre pour longtemps.
marți, 9 iunie 2009
Caderea in Infern
Da, pentru cei care ma cititi, sunt sigura ca ati observat ca postarile mele recente trimit la literatura si filozofie. Si cu toate ca m-am delasat in facultate, in liceu citeam mult, erau carti pe care nu puteam sa le las din mana, aveam o placere teribila sa ajung cu povestea pana la capat.
Ca tot vorbeam de Preda si de un citat din "Morometii" intr-o postare anterioara, mi-am amintit ca romanul ala nu mi-a placut asa mult, mi s-a parut greoi, fara farmecul unei povesti care te tine in suspans. Nu ii contest valoarea si cred ca nimeni care l-a citit nu poate face asta, doar ca tot Preda a scris o carte, care desi stufoasa, mi-a dat dependenta de lectura. Ma refer aici la "Cel mai iubit dintre pamanteni".
Da, nu stiu cum s-a nimerit ca zilele astea sa se trezeasca in mine spiritul artistic, sau poate stiu, si o fi din cauza ca sunt indragostita, si incerc sa caut explicatii in toate experientele mai mult sau mai putin practice cu care m-am confruntat pana acum. Imi amintesc din "Cel mai iubit dintre pamanteni" partea din carte care se referea la intoarcerea in Infern, sau la caderea omului in Infern (trebuie sa ma scuzati, dar se tot fac vreo 5-6 ani de cand nu l-am mai citit pe Preda).
Raportat la noi ca si indivizi, cu totii la un moment dat spunem sau facem ceva de care ne pare rau pe moment sau mai tarziu, care nu se potriveste cu modul nostru de a fi si a actiona in general, care ne face sa calcam peste principii si peste sentimente.
Uneori am senzatia ca sunt un om rau, si incerc sa inteleg de ce. Am renuntat la ideea de a da vina pe ceilalti, de a-mi justifica faptele pentru ca "asa a fost conjunctura", pentru ca din punctul meu de vedere este cea mai infantila scuza. Cu toate astea, de ce gresesc fata de semenii mei, fata de oamenii pe care ii iubesc, spunand sau facand lucruri care ii dor sau pe care le regret.
Iar e una din zilele alea cand regret ca nu m-am dus la o facultate de profil uman, sa gasesc explicatii la toate atitudinile care ies la un moment dat din tipar.
Iar e una din zilele cand spiritul meu analitic ma depaseste. Sunt indragostita.
Ca tot vorbeam de Preda si de un citat din "Morometii" intr-o postare anterioara, mi-am amintit ca romanul ala nu mi-a placut asa mult, mi s-a parut greoi, fara farmecul unei povesti care te tine in suspans. Nu ii contest valoarea si cred ca nimeni care l-a citit nu poate face asta, doar ca tot Preda a scris o carte, care desi stufoasa, mi-a dat dependenta de lectura. Ma refer aici la "Cel mai iubit dintre pamanteni".
Da, nu stiu cum s-a nimerit ca zilele astea sa se trezeasca in mine spiritul artistic, sau poate stiu, si o fi din cauza ca sunt indragostita, si incerc sa caut explicatii in toate experientele mai mult sau mai putin practice cu care m-am confruntat pana acum. Imi amintesc din "Cel mai iubit dintre pamanteni" partea din carte care se referea la intoarcerea in Infern, sau la caderea omului in Infern (trebuie sa ma scuzati, dar se tot fac vreo 5-6 ani de cand nu l-am mai citit pe Preda).
Raportat la noi ca si indivizi, cu totii la un moment dat spunem sau facem ceva de care ne pare rau pe moment sau mai tarziu, care nu se potriveste cu modul nostru de a fi si a actiona in general, care ne face sa calcam peste principii si peste sentimente.
Uneori am senzatia ca sunt un om rau, si incerc sa inteleg de ce. Am renuntat la ideea de a da vina pe ceilalti, de a-mi justifica faptele pentru ca "asa a fost conjunctura", pentru ca din punctul meu de vedere este cea mai infantila scuza. Cu toate astea, de ce gresesc fata de semenii mei, fata de oamenii pe care ii iubesc, spunand sau facand lucruri care ii dor sau pe care le regret.
Iar e una din zilele alea cand regret ca nu m-am dus la o facultate de profil uman, sa gasesc explicatii la toate atitudinile care ies la un moment dat din tipar.
Iar e una din zilele cand spiritul meu analitic ma depaseste. Sunt indragostita.
Autoflagelare
Mergand mai departe in ideea imaginii din fumul de tigara despre care va povesteam ieri, ma gandeam in dupa amiaza asta la o scena care imi place mult. Vizual, asta s-ar rezuma cam asa:
Nu, nu sunt un fan al desenelor japoneze, cu toate ca Sailor Moon a fost preferata mea pe vremea cand eram printr-a patra, dar a fost una din cele mai potrivite in a exprima o imagine aproape perfecta. Si nici nu scriu despre autoflagelare, mergand pe ideea definitiei din DEX. Privesc fenomenul asta, raportat la mine, ca un mod de a supravietui prin analiza elementelor care imi creeaza emotii puternice, ca o cale spre cunoastere si auto-cunoastere care tine cont si de lucruri frumoase, si de experiente care nu se uita usor, prin nefericirea pe care au generat-o la un moment dat.
Nu imi doresc multe zilele astea, si poate ca cel mai mult imi doresc sa il tin in brate, la fel ca in imagine, sa il iubesc si sa il urasc in acelasi timp pentru tot timpul care a trecut si care a stat intre noi, pentru ca el e pe un piedestal acolo sus in timp ce "a lover knows only humility, she has no choice".
De multe ori, recitind postarile din urma cu ceva timp, ma uimeste profunzimea unora, ma uimesc reactiile si ideile pe care le am, si pe care le scriu pe nerasuflate, fara sa ma gandesc la un mod de elaborare altul decat cel care vine din suflet. Daca prin felul meu de a fi, imi daunez mie insami mai mult decat orice, e o cale incerta pe care am ales-o, e o cale care cu toate neajunsurile, ma face sa ma simt confortabil si ma inspira. Desi anul asta fac 22 de ani, sunt la varsta la care, citandu-l pe Marin Preda, doar bucurii sau evenimente tragice de complexitate mare imi pot schimba firea.
M-am gandit de multe ori sa incep sa lucrez la o carte de beletristica si cred ca ar fi cazul sa-mi gasesc suficient curaj sa o fac si pe asta.
Nu imi doresc multe zilele astea, si poate ca cel mai mult imi doresc sa il tin in brate, la fel ca in imagine, sa il iubesc si sa il urasc in acelasi timp pentru tot timpul care a trecut si care a stat intre noi, pentru ca el e pe un piedestal acolo sus in timp ce "a lover knows only humility, she has no choice".
De multe ori, recitind postarile din urma cu ceva timp, ma uimeste profunzimea unora, ma uimesc reactiile si ideile pe care le am, si pe care le scriu pe nerasuflate, fara sa ma gandesc la un mod de elaborare altul decat cel care vine din suflet. Daca prin felul meu de a fi, imi daunez mie insami mai mult decat orice, e o cale incerta pe care am ales-o, e o cale care cu toate neajunsurile, ma face sa ma simt confortabil si ma inspira. Desi anul asta fac 22 de ani, sunt la varsta la care, citandu-l pe Marin Preda, doar bucurii sau evenimente tragice de complexitate mare imi pot schimba firea.
M-am gandit de multe ori sa incep sa lucrez la o carte de beletristica si cred ca ar fi cazul sa-mi gasesc suficient curaj sa o fac si pe asta.
luni, 8 iunie 2009
joi, 4 iunie 2009
Am terminat facultatea!
Azi am avut ultimul examen, si desi rezultatul nu s-a afisat, si o sa il aflu de abia marti...l-am luat, stiu ca am facut bine, si stiu ca s-a terminat... Si uite asa s-au dus 3 ani de facultate, si parca acum 3 ani cand dadeam bacul...parca a fost ieri. Am urat facultatea, cu colegii nu m-am inteles extraordinar, multe chestii mi s-au parut bullshituri, facute doar de dragul de a spune ca facem ceva, dar privind acum detasat lucrurile, parca n-a fost asa rau. Si daca ar fi sa mai dau a doua oara, nu cred ca m-as duce in alta parte. Per ansamblu, au fost 3 ani ok, in care am reusit sa scap fara R-uri si RR-uri, 3 ani in care am invatat sa ma descurc, si in care m-am maturizat.
Am terminat facultatea, de azi mama are un copil economist!
Am terminat facultatea, de azi mama are un copil economist!
miercuri, 3 iunie 2009
3 luni si 26 de zile
In general, cum va spuneam si mai demult, pentru mine uitatul la televizor este un sport extrem. E total sub-intelectual, sub-cultural, si sub-orice sa vezi cum Zavoranca se injura cu Columbeanca, cum Barbie este o femeie politica de o inteligenta maxima, cum la Dinamo se vand jucatori, cum Naomi este tunsa, batuta si bagata in tomberon ... si toate astea-s probleme de interes national.
Totusi, zilele astea am urmarit cu interes stirile despre incidentul aviatic de care am auzit cu totii, si anume cele referitoare la avionul apartinand Air France care s-a prabusit undeva in Atlantic. Ce si cum s-a intamplat cred ca stim cu totii, a tinut pagini importante si in presa scrisa, avand in vedere tragedia evenimentului, si anume undeva peste 200 de morti.
Eu am mers cu avionul o singura data, si mi-a placut enorm. Cred ca cele mai frumoase imagini pe care le poti vedea cand esti pe drum, intr-o calatorie, sunt cele surprinse pe hubloul avionului. Sa vezi atatea tari de sus, in doar cateva ore, sa te amuzi cum masinile par niste furnici si sa fii fericit cand de sus se vede Turnul Eiffel...Voi merge cu avionul si in toamna, catre aceeasi destinatie de acum 4 ani ... Paris, Franta.
Sunt genul de om care este influentat de evenimente exterioare, si orice stire legata de lucruri care ma intereseaza isi pun mai mult sau mai putin amprenta asupra mea. Stiu, de asemenea, ca raportul dintre incidentele aviatice si accidentele de masina este unul foarte mare, in favoarea frecventei celor din urma. Si stiu ca orice teama trebuie invinsa. Personal, nu ma tem de moarte, dar nici nu imi pot imagina cum e sa fii sus, la cateva sute sau mii de metri altitudine si sa stii ca nu mai ai nici o sansa? Ma intreb cat de groaznica poate fi agonia unui om care stie ca nu are scapare. Si nu mai are nici sansa sa isi vada rudele sau prietenii apropiati, sa isi ceara iertare daca le-a gresit, si sa plece linistit. Daca stau mai bine sa ma gandesc, cred ca nici nu vreau sa imi imaginez.
Vreau s-ajung cu bine in Franta, sa fiu din nou in locurile pe care le iubesc atat de mult si la care nu trece zi fara sa ma gandesc. Imi doresc, la fel ca in fiecare zi, sa vad rasaritul pe Champs Elysees, sa beau un capuccino la etajul 1 in Turnul Eiffel si sa ma plimb pe podul ala superb (nu mai stiu cum se numeste) de pe Sena. De azi, mai sunt 3 luni si 26 de zile pana cand toate imaginile astea se vor concretiza. Si cred ca e un post care merita sa fie printre primele de pe luna iunie.
Oficial, m-am intors din concediu! Deocamdata doar pe blog, de vineri si la birou. Si oficial nu va mai trece zi fara sa fiu printre voi, cei care ma cititi, cu noi si noi povesti, frustrari, lucruri si filmulete amuzante si orice alte lucruri de pierdut vremea. In mod placut.
Am fugit la tigara, incerc sa mai citesc ceva pe la analiza asta :)
Ce biiiiiine e sa am din nou un cuvant de spus!
Totusi, zilele astea am urmarit cu interes stirile despre incidentul aviatic de care am auzit cu totii, si anume cele referitoare la avionul apartinand Air France care s-a prabusit undeva in Atlantic. Ce si cum s-a intamplat cred ca stim cu totii, a tinut pagini importante si in presa scrisa, avand in vedere tragedia evenimentului, si anume undeva peste 200 de morti.
Eu am mers cu avionul o singura data, si mi-a placut enorm. Cred ca cele mai frumoase imagini pe care le poti vedea cand esti pe drum, intr-o calatorie, sunt cele surprinse pe hubloul avionului. Sa vezi atatea tari de sus, in doar cateva ore, sa te amuzi cum masinile par niste furnici si sa fii fericit cand de sus se vede Turnul Eiffel...Voi merge cu avionul si in toamna, catre aceeasi destinatie de acum 4 ani ... Paris, Franta.
Sunt genul de om care este influentat de evenimente exterioare, si orice stire legata de lucruri care ma intereseaza isi pun mai mult sau mai putin amprenta asupra mea. Stiu, de asemenea, ca raportul dintre incidentele aviatice si accidentele de masina este unul foarte mare, in favoarea frecventei celor din urma. Si stiu ca orice teama trebuie invinsa. Personal, nu ma tem de moarte, dar nici nu imi pot imagina cum e sa fii sus, la cateva sute sau mii de metri altitudine si sa stii ca nu mai ai nici o sansa? Ma intreb cat de groaznica poate fi agonia unui om care stie ca nu are scapare. Si nu mai are nici sansa sa isi vada rudele sau prietenii apropiati, sa isi ceara iertare daca le-a gresit, si sa plece linistit. Daca stau mai bine sa ma gandesc, cred ca nici nu vreau sa imi imaginez.
Vreau s-ajung cu bine in Franta, sa fiu din nou in locurile pe care le iubesc atat de mult si la care nu trece zi fara sa ma gandesc. Imi doresc, la fel ca in fiecare zi, sa vad rasaritul pe Champs Elysees, sa beau un capuccino la etajul 1 in Turnul Eiffel si sa ma plimb pe podul ala superb (nu mai stiu cum se numeste) de pe Sena. De azi, mai sunt 3 luni si 26 de zile pana cand toate imaginile astea se vor concretiza. Si cred ca e un post care merita sa fie printre primele de pe luna iunie.
Oficial, m-am intors din concediu! Deocamdata doar pe blog, de vineri si la birou. Si oficial nu va mai trece zi fara sa fiu printre voi, cei care ma cititi, cu noi si noi povesti, frustrari, lucruri si filmulete amuzante si orice alte lucruri de pierdut vremea. In mod placut.
Am fugit la tigara, incerc sa mai citesc ceva pe la analiza asta :)
Ce biiiiiine e sa am din nou un cuvant de spus!
Cum mi-am petrecut concediul
Ma uitam in seara asta cat de trist a devenit blogul in ultimele 2 saptamani, cand nu am mai avut timp sa postez. Maine e ultima zi de concediu si, in acelasi timp, si ultimul examen la facultate. Cu toate astea, nu e prima noapte de dragoste. Examenul de maine, cu toata sinceritatea, imi da fiori, ca sa creez si o imagine poetica. Daca la econometrie providenta a fost acolo unde trebuia, si mi-a dat lacom un 10, ma rog ca maine sa fie macar pe jumatate prezenta, sa pot sa iau un 5.
Ce am facut eu in astea 2 saptamani? Pai am luat 4 examene din 5 cu note mai mult decat onorabile, am reusit performanta sa nu iau sub 8 (sa tot fie vreo doi ani jumate de cand nu mi-a mers asa bine), am iesit aproape seara de seara cu gagicile pe la cafea... sau pe la suc... M-am trezit 2 zile consecutiv la 5 dimineata, mi-am pierdut o lentila de contact din cauza asta, am aflat ca inboxul de la munca e plin si nu mai primeste mailuri, aseara am vazut sfarsitul lumii cu ochii mei, pentru ca m-a prins furtuna pe strada, si am facut cateva activitati "extra-scolare" de care imi era dor. Deci nu a fost chiar un concediu maxim, si maine se termina. Pana pe 29 septembrie, cand merg la Paris, o sa tot stau sa visez la el. Adica la concediu.
Nu am stat nici la plaja, nici nu am dormit toata ziua.
Si maine am examen la analiza economico-financiara...
Ce am facut eu in astea 2 saptamani? Pai am luat 4 examene din 5 cu note mai mult decat onorabile, am reusit performanta sa nu iau sub 8 (sa tot fie vreo doi ani jumate de cand nu mi-a mers asa bine), am iesit aproape seara de seara cu gagicile pe la cafea... sau pe la suc... M-am trezit 2 zile consecutiv la 5 dimineata, mi-am pierdut o lentila de contact din cauza asta, am aflat ca inboxul de la munca e plin si nu mai primeste mailuri, aseara am vazut sfarsitul lumii cu ochii mei, pentru ca m-a prins furtuna pe strada, si am facut cateva activitati "extra-scolare" de care imi era dor. Deci nu a fost chiar un concediu maxim, si maine se termina. Pana pe 29 septembrie, cand merg la Paris, o sa tot stau sa visez la el. Adica la concediu.
Nu am stat nici la plaja, nici nu am dormit toata ziua.
Si maine am examen la analiza economico-financiara...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
RSS Feed (xml)