Au mai ramas...

... cate zile si cate ore, viata mea?
Melodia asta am auzit-o la Sinaia...
Si oare la cine ma gandeam?
Sunt indragostita...

PENTRU TINE, ADRIAN

Spune-mi ca ma iubesti...

Nu a mai existat nimeni pe care sa-l iubesc asa, iti vine sa crezi?

Sunt sigura ca am gresit, dar spune-mi ca nu mai exista trecut. Spune-mi ca existam doar noi. Si uite, am gasit si piesa aia...
Da, as vrea sa-ti port numele candva... TE IUBESC !!!

Nu am mai iubit niciodata asa

Am fost la Sinaia in weekendul asta cu niste prieteni. Am descoperit un oras frumos, si agitat, dar si linistit... Si mi-a placut cel mai mult drumul cu telescaunul intre cota 1400 si 2000 (promit cateva poze cand o sa le am de la Didi)... In oras era un festival, ceva cu etnia rromilor. Frumos. Tot in oras, am auzit o melodie...
Mi-a amintit de Adrian si de dragostea imensa dintre noi, o dragoste cum nu am mai trait niciodata.
Am hotarat sa renunt la toate placerile care ma faceau candva fericita, am hotarat ca nu mai exista trecut, ci doar prezent si un viitor impreuna.
Cat de greu mi-a fost sa ascult asta fara tine...
Te iubesc...

Sfarsit de august...

... si inceputul unei noi vieti.
Am cunoscut pe cineva, cineva care a schimbat radical cursul evenimentelor prezente si viitoare, cineva care m-a invatat ca intotdeauna se poate mai mult...Se poate iubi mai mult, de poate dori mai mult, se poate avea mai mult... Cineva care cu o privire si cu un "te iubesc" a reusit sa darame cei 4 ani de idealuri cu Parisul (sincer, chiar nu mai numar zilele pana atunci cu atata disperare), a reusit ce nu a fost in stare nici macar Blondie, si anume sa ma trezeasca la o realitate de paradis, cineva pentru care si maine as lasa Bucurestiul si tot ce am, familie, prieteni, mod de viata, pentru a-i fi alaturi pentru totdeauna.
Si desi, pentru scurt timp (2 saptamani si 1 zi) n-o sa fim unul langa altul sa ne simtim respiratia si sa ne trezim unul langa celalalt si sa nu ne vina sa credem... as vrea sa ii spun...
Te iubesc, Adrian, te iubesc asa cum nici mintea nici sufletul nu au fost in stare sa iubeasca vreodata. Te iubesc ca si cum maine as muri, iar azi ar fi ultima zi din viata mea in care trebuie sa iubesc. Te iubesc, si fara tine nu exist.
Asteapta-ma dragul meu, ne mai despart 2 saptamani si o zi de o viata impreuna...
TE IUBESC !!!

Intr-o fraza...

... ma p** pe profetie !!! (asta pentru cunoscatori)

De azi am incetat sa mai sper ca Vali se va intoarce la mine, si sa imi mai plang de mila. Sa imi fac scenarii si sa ii scuz comportamentul, si am luat decizia de a sterge toate amintirile cu el. Nu aveam multe, va spuneam intr-o postare precedenta ca eu n-am dulap cu amintiri, dar aveam nenorocitul ala de trandafir ale carui petale ma mangaiau pe obraz de ziua mea... Si niste poze. Care nu mai imi spun nimic.
Am cunoscut pe cineva - o fraza cu care ma gandeam sa incep o carte, o fraza care sa deschida fiecare capitol, iubire impartasita sau nu. Am cunoscut pe cineva, si dupa mult timp mi s-a spus un "te iubesc" sincer. O voce capabila sa ma trezeasca din morti, si vorbele lui: "Ai de gand sa stai sa il astepti o viata si sa nu iti traiesti viitorul?". De azi, Vali e istorie, o istorie a celei mai mari iubiri pe care am trait-o pana acum, dar si a celei mai nefericite experiente traite.
Pozele cu el au ajuns dincolo de Recycle Bin, iar trandafirul, unde ii era locul de la bun inceput... La gunoi! Mi-a luat aproape un an sa fac asta, asa ca pot sa spun ca am redevenit o femeie puternica.


Te iubesc, Adrian! La multi ani :)

Prima petala

Se intampla acum aproape un an...
Casca dubla, Ionela, lantul cu ursulet, pozele din Bulgaria, Andrada, Mara, Didi si mesajul trimis din Alsy, negarea, primul esec, Heidi, facultatea de economie agroalimentara, State, s-a terminat, examenul de sala...
Se intampla acum cateva luni...
Apelul, numarul magic, chiar atat de repede m-ai uitat?, Heidi, Ionela, program 11-20, masina galbena, seara, sarutul, ziua mea, traseul, trandafirul, s-a terminat, speranta...
Parca a fost ieri...
6 luni, tacere, Marius, Paris, sesiune, as vrea sa te vad, teama, indiferenta, te iubesc, prima noapte, fericire, numai tu, iubirea perfecta, s-a terminat...
Astazi...
............................

Dulapul cu amintiri

M-am hotarat sa scriu postarea asta dupa o discutie cu un prieten drag care imi povestea ca azi isi facea curat prin lucrurile personale si gasea fel de fel de chestii, pliante, scrisorele vechi poate de ani de zile, care ii aminteau de vremuri dragi, la care nu s-ar fi gandit, probabil, atat de mult, in cazul in care nu ar fi dat peste lucrusoarele respective.
Eu nu am dulap de amintiri, nu am nici macar un sertar, am renuntat in urma cu ceva luni la tezele de matematica pe care le pastrasem de ani de zile intr-un dosar si care ma duceau cu gandul inapoi in clasa draga din liceu, cand ieseam la tabla si luam 9 sau cand luam un 10 de mila si drept compensare pentru trofeul adus in fiecare an in Kretzulescu. La contabilitate, in schimb.
In momentul de fata, doar in mintea mea exista amintiri despre una sau despre alta, intr-o dezordine care ma caracterizeaza...si care este, totusi, atat de tipica mie... Singurul lucru care imi aminteste de un trecut care era, parca ieri, fiind blestemata aia de floare de care nu am reusit sa ma despart.
Sunt o feminista convinsa si cred in libertatea femeii de a iubi si de a se exprima. De fiecare data cand am terminat o relatie, mai devreme sau mai tarziu pozele si tot ce imi amintea de trecut, dispareau, la fel cu imaginea celui care, la un moment dat, insemna Universul pentru mine. Disparea si comunicarea de orice natura intre mine si el, si redeveneam copilul simpatic si optimist de fiecare data.
Am fost intrebata in nenumarate randuri de ce nu pot renunta la Vali, de ce ma incapatanez sa imi amintesc chestii care mi-au facut rau. De ce nu ma hotarasc ce vreau, etc etc etc. Nu am nevoie de un barbat sa fiu fericita, prietenele imi compenseaza pe deplin nevoia de a comunica, de a fi ascultata si de a avea o seara placuta, de a ma simti in siguranta. Am numerosi colegi cu care merg in fiecare miercuri la cinema, si rad pana ma dor maxilarele la o comedie romantica (recomand The Proposal). Marea majoritate a timpului o petrec la servici, unde fac ceva care imi place si de care nu reusesc sa ma plictisesc, iar plecarea la Paris e cel mai important eveniment pe care il astept de 4 ani.
In schimb, daca un barbat in sine nu reprezinta ingredientul care imi lipseste, motivul pentru care imagini din trecut inca ma urmaresc consta in intensitatea cu care l-am iubit, si sentimentul ca lucrurile erau reciproce. Nu sunt nehotarata, si nici nu sunt omul care sa nu stie ce vrea, dar sunt mai mult spirituala decat materiala, si motivul pentru care un trandafir tine loc de dulap de amintiri e acela ca niciodata nu am mai iubit atat. Trec printr-un blocaj din care nu vad nici o portita de iesire.
Lasati-ma cu trandafirul meu si cu tacerea care imi aminteste de seara de iunie. Nu-mi luati visele... Recunosc ca nu mai stiu sa iubesc, dar lumea s-a oprit in loc si se incapataneaza sa nu se miste deloc...

Lasa-ma in pace!!!

Alerg. Pasii nu-mi ajung. Nu-mi ajung nici acum, cum nu mi-au ajuns niciodata cand a fost vorba de... Nu! Numele tau e un subiect tabu!
Gasisem in seara asta un joc foarte fain pe facebook, un fel de sims in care poti sa si chattuiesti cu colegii de joaca, si ma delectam cu un dans pe ritm de don omar cu un coleg de joaca (da, am dat-o in mintea copiilor) cand i-am vazut numele in messenger, tocmai iesea... Sunt luni de zile de cand nimic in afara de propria mea persoana nu mi-a amintit de el... iar azi e ca si cum l-as fi vazut, mergand grabit, pe strada, asa... cat o idee...
Te iubesc a la folie, vorba francezului, si orice as face, e clar ca nu fac nici un pas si ma invart mereu in jurul aceluiasi punct mort. Nu stiu unde esti si ce faci, dar stiu ca mai exist pentru tine. La fel cum existi si tu, la fel cum te-am iubit de atunci si pana astazi, la fel cum te-as ierta si nu as cere nici o explicatie.
De ce iti cer sa ma lasi in pace? Sa nu ma mai urmaresti peste tot, pentru ca am ajuns sa te consider un etalon al tuturor barbatilor pe care ii intalnesc... Nu stiu de ce, dar stiu ca mint. Te iubesc. Nu ma pot gandi la altcineva.

Paris?... Paris!!! ... AMR 45 !!!

Aseara, dupa 4 ani, a fost prima data cand ne-am auzit vocile pentru o perioada mai lunga, dupa atata timp. Desi ne-am dat sute de mailuri, e altfel emotia cand auzi si persoana de la celalalt capat. Nu o sa insist prea mult asupra acestui lucru, pentru ca il voi spune mai departe, in serial...


Nous avons un mois et demi, bébé, jusqu'à ce que nous allons ne voir à nouveau. Attende-moi, notre temps est arrivé.

Amanie - episodul 2

Trecuse vara, foarte repede, de altfel, pentru ca atunci, spre deosebire de acum, nu am stat sa numar nici macar o zi pana la plecare. Mai ales ca acasa aveam ce sa fac, am mers de cateva ori pe la Vatza si imi petreceam serile cu prietenele din copilarie, cutreierand locurile care imi erau mult mai dragi atunci, decat acum.
Ma intorsesem in Bucuresti, incepuse scoala, eram disperata ca o sa lipsesc aproape o luna de la orele de matematica si o sa ma intorc fiica ploii... Luandu-ma cu una cu alta, s-a facut, totusi, 1 octombrie... 2005. Imi amintesc ca cu cateva zile inainte de plecare visasem Parisul, intr-o forma foarte ciudata, si asta datorita faptului ca Paraschiva ne povestise ca Parisul nu are blocuri. Asa ca in visul meu, orasul aparea ca un camp imens, cu cateva monumente pe ici pe colo, un oras pustiu si greoi.
Pe 1 octombrie aveam deja bagajul facut, bani de cheltuiala de la ai mei, aflasem ca urma sa lucrez ca vanzatoare la Celio Opera, un magazin din centrul Parisului de haine pentru barbati. Ce putea fi mai frumos? Meseria perfecta :))
Plecarea din Bucuresti a fost undeva pe la ora pranzului, cu Air France, cu decolare de pe Otopeni. Ne-am intalnit toate 8 + profa, si dupa toate formalitatile de control, despre care nu as putea scrie prea multe, pentru ca sunt amintiri foarte vechi, am recut prin terminal si am ajuns in avion.
Imi amintesc cat de frumos se vede totul de sus, la decolare, si ce stare de bine ai pe parcursul unui zbor, cand norii par niste nameti de zapada, si mai vezi din cand in cand cate-un varf de munte...Cum masinile par niste furnici, si cum in 3 ore parcurgi o distanta de mii de kilometri...
Am ajuns pe Charles de Gaulle undeva pe la ora 3, ora locala, un aeroport imens, ca un orasel. Stiu ca ne-am dus imediat la baie, si ce m-a frapat era sistemul de curgere al apei de la robinet, era un robinet cu senzori care ne-a dat destul de mult de furca, pentru ca pe vremea aia la noi nu aparusera, si problema era ca nu gaseam butonul...
De la aeroport, eu si o colega care urma sa lucreze la acelasi magazin cu mine am fost luate de un profesor de la Liceul Jean Lurcat, partener cu Kretzulescu, urmand sa mergem chiar in ziua respectiva la magazin pentru un fel de interviu preliminar. Drumul pana in Paris, desi scurt ca lungime, a durat mult, din cauza aglomeratiei si a multiplelor autorute de la aeroport...Am vazut in graba Champs Elysees si Arcul de Triumf, si stiu ca ne povestea profu in franceza de o cantareata care avea afise peste tot.
Eram pur si simplu fascinata de arhitectura orasului, de strazile foarte largi, de aglomeratia de turisti si de cafenele.
Ajungand la magazin, m-am simtit cam ciudat sa trec prin el impreuna cu colega mea, pe langa cei care urmau sa ne fie colegi pentru 3 saptamani. Am coborat undeva la subsol, unde era biroul managerului, care ne-a salutat si ne-a spus ca ne asteapta de luni. Asta a fost practic interviul de care ma temeam intr-un mare fel. Ziua respectiva a trecut foarte repede, am ajuns la hotel, ne-am dus la o sala de net sa dam un mail acasa ca am ajuns cu bine si s-a facut seara.

Amanie - episodul 1

Am blogul asta de prin martie, sa tot fi trecut 5 luni de cand mi-am descoperit pasiunea pentru scris, si pana acum am tot postat despre mine, despre Vali si urmele devastatoare ale unei iubiri care desi traita cat de cat la maturitate e atat de copilaroasa, despre Paris si dorinta obsesiva de a ma intoarce acolo, despre cat de mult ma enerveaza controlorii din 205, sms-urile de la banca trimise dupa 1000 de ani de la plata ratei si facultatea pe care am terminat-o (sa am pardon, acum nu ma mai enerveaza, ca s-a dus...). Pentru cine nu ma cunoaste, blogul in sine cred ca pare foarte dezorganizat, reflectand, de multe ori, stari contradictorii, nevoia de a nu spune nimic prin 1000 de cuvinte sau de a spune totul nestiind cum.
De astazi, va voi vorbi despre Amanie, si despre o realitate care s-a transformat intr-un vis acum 4 ani. Amanie sunt eu, asa cum eram in urma cu 4 ani, si cum un imposibil la care nici nu m-am gandit vreodata s-a transformat in ceea ce iubesc cel mai mult astazi. Numele e alegoric, puteam sa spun simplu - Raluca - dar pseudonimul cu care voi scrie despre mine are si el semnificatia lui, pe care ma voi stradui sa o marturisesc in cele cateva episoade ale serialului.


Bucuresti, liceul Kretzulescu, mai 2005, sacouri albastre, uniforma, caldura mare.
Ma intorsesem de aproape o luna de la Timisoara, unde petrecusem vreo 6 zile. avand prin dosarele de acasa permisul de intrat la Facultate. Era a doua oara consecutiv cand luam titlul de campioana, cand se facea tacere cand se rostea numele meu. Raluca Ungureanu. Cred ca terminasem si cu tezele, iar proful de mate imi daduse un 9 pentru locul 1 de la contabilitate (Doamne, si ce am mai zis sarumana pentru 9-le ala, am fost un dezastru la analiza...), asteptam vacanta sa plec la Deva, pentru ca atunci nu imi imaginam vara fara cateva luni petrecute acasa.
Cred ca eram intr-o pauza pe care o petreceam prin clasa (probabil ca nu mai aveam tigari), cand m-am intalnit cu Paraschiva pe hol. Paraschiva era profa cu care facusem fundamentele managementului printr-a zecea si cu care facusem niste consultatii la economia intreprinderii. Evident, avand un renume pozitiv prin liceu, eram destul de cunoscuta si apreciata in randul profesorilor, asa ca m-a intrebat daca nu vreau sa plec la Paris, ca in octombrie avea sa se desfasoare un stagiu pe vanzari. Urma sa se dea un examen oral si scris la franceza, in urma caruia primii 8 plecau in Franta.
?!? WTF ?!?
Franceza era singura materie din liceu la care n-am avut niciodata caiet :(, si asta pentru ca nu imi faceam niciodata tema, si ma enerva pronuntia, si ma enervau terminatiile de la verbe, ca toate conjugarile sunau la fel, si ma stresa ca la 80 se spunea in loc de huitante quatre-vingt... si ma durea in fund de franceza, ca s-o zic pe aia drepata. De Paris nu stiam prea multe, decat de Turnul Eiffel, Notre Dame si Luvru, si pe vremea aia ai mei nici nu aveau bani. Ca deh, bursa - bursa, da bani de buzunar pentru 3 saptamani...
Cu toate astea, am zis, da, de ce nu, si am ramas surprinsa ca ai mei au fost incantati de treaba asta, pentru ca se parea, ca situatia de acasa urma sa se imbunateasca semnificativ din octombrie.
O saptamana am stat cu manuale de clasa a 6-a si a 7-a sa ma pun la punct. Nu e deloc de ras, pentru ca e corecta intrebarea retorica : "Esti mai destept ca un copil de clasa a 5-a?". Mi s-a parut foarte tare ca pana in momentul ala ma durea fix in pix de franceza, si brusc devenisem super entuziasmata de faza.
Am dat si testul scris si tesul oral, ocazie cu care am aflat ca Paraschiva stia franceza, si mai mult decat atat, stia chiar bine, si undeva inainte sa se termine a 11-a s-au afisat si rezultatele, unde am aflat cu stupoare ca m-am calificat prima. Copil destept eram prin liceu, prindeam repede.
Bucuroasa nu cred ca am fost pana la starea aia de exaltare, era o lista pe care primul nume trecut era al meu, si sincera sa fiu, am fost mult mai fericita cand lista aia era la Timisoara si eram prima pe tara, rupand in doua gura targului la contabilitate.
Cum plecarea era in octombrie, mi-am facut bagajele si m-am dus 3 luni acasa la Deva. Nu mi-am luat cu mine nimic de franceza, ca daca la scoala nu aveam caiet, nu avea rost sa imi fac unul de vacanta... si toata vara am stat si am pregatit terenul pentru olimpiada dintr-a 12-a (tot la contabilitate) ca, desi intrata la facultate, da-o-ncolo de franceza, eu tre sa iau si al 3-lea titlu olimpic, ca n-am chef sa iasa pe primul loc cineva care nu merita.

Traseu de vacanta - Paris

Dupa lupte seculare, care au durat 8 luni, am terminat astazi planul pentru 29 septembrie - 7 octombrie. Pentru cei care nu au mers, cred ca e un mod usor si practic de a vedea Parisul din fata ecranului calculatorului. Pentru cei care vor merge, e un model care poate fi de folos.
Pentru mine e un moment pe care il astept de 4 ani.

ZIUA 1 MARTI

• Place Bastille
  
• Notre Dame
• Domul invalizilor
  
• Tour Eiffel
• Champs de Mars
• Ecole Militaire - vizita din exterior
  

• Place Bastille

La Place Bastille ajungem pe jos, de la hotel, trecand prin Place de la Nation, si ajungand apoi la Place Bastille. Aici este si Opera Bastille. Nu este o zona extraordinar de cunoscuta, dar este o buna ocazie sa ne familiariam cu imprejurimile. Distanta de la hotel este scurta.

• Notre Dame de Paris http://www.notredamedeparis.fr/

-- Cum ajungem? De la Place Bastille - metrou 1 (directia La Defense) => Chatelet - metrou 4 (directia Port d'Orleans) => Saint Michel - durata aproximativa a traseului 25 min

-- Info utile pe scurt:

Orar: 8h-18h45, cu intrare libera

Filmarile si fotografiile in interior sunt interzise, de asemenea se solicita o tinuta corespunzatoare (fara decolteu, sclipici)

Daca ajungem la catedrala la ora 15,00, se face un tur gratuit al acesteia din partea angajatilor de acolo, in care se explica semnificatiile locului, istoric etc. E o varianta din care putem invata cate ceva, daca sunt doritori.

• Domul invalizilor http://www.invalides.org/
  Cum ajungem? De la St Michel (Cluny) autobuzul 63 in directia Invalides (15 minute, ne lasa chiar in fata)
  Info utile: deschis de la 10 la 17, in afara de marti
  Tarif 8,5 euro, gratuit < 26 de ani
  

• Tour Eiffel + Champs de Mars + Ecole Militaire http://www.tour-eiffel.fr/index.html

-- Cum ajungem? De la Invalides RER C pana la statia Champs de Mars Tour Eiffel- durata aproximativa a traseului 5 min

-- Info utile pe scurt:

Toate cele 3 obiective sunt unul langa altul.

Pentru Turnul Eiffel:

Orar: 9h-23h45 (ultima urcare la ora 23), tariful pana la ultimul etaj 13 euro pentru adulti si 9,90 euro pentru tineri pana in 24 de ani (nu 26).

Sunt 2 restaurante in Turnul Eiffel dar nu poti lua decat cina completa sau meniu complet (deci nu se bea doar cafea), si e ceva gen 200 euro. In zona sunt oricum multe bistoruri si cafe-uri deci ne vom multumi sa vedem turnul de la una din terasele astea. Scoala Militara se vede din turn.

ZIUA 2 MIERCURI

• Luvru (maxim 4h)
• Tuileries
• Place de la Concorde
• Champs Elysees + Grand Palais + Petit Palais (vizita din exterior)
  
• Arc de Triumf
• La Defense

Pentru doritori, seara de club la Six Seven :D

• Muzeul Luvru http://www.louvre.fr/

Cum ajungem: Nation - M1 - Palais Royal-Musee du Louvre (durata aproximativa a traseului -20 min) - vom intra in curte prin Pasajul Richelieu si ajungem in curtea cu Piramida, si pe acolo se intra propriu-zis in muzeu
Info utile:
Pret bilet: 9 EUR. Gratuitatea pentru <26 de ani se aplica la Luvru doar studentilor la Arte.
Muzeul este deschis in fiecare zi de la 9 la 18, cu exceptia zilei de marti.
Fotografierea si filmarea sunt permise, cu conditia sa nu se foloseasca blitz-ul.

• Jardins de Tuileries
• Place de la Concorde
• Champs Elysees + Grand Palais + Petit Palais

http://www.champselysees.org/champselysees/

Bulevardul are o lungime totala de 2 km pornind din Place de la Concorde si pana la Arcul de Triumf.
Grand Palais si Petit Palais sunt la jumatatea distantei dintre Place de la Concorde si Arcul de Triumf, pe stanga. Daca avem timp, tot pe acolo e si Pont Alexandre III, ar merge de o poza :)

• Arcul de Triumf http://arc-de-triomphe.monuments-nationaux.fr/en/

Info utile: program de la 10 - 22,30 // taxa de intrare 9 euro, gratuit < 26 de ani

• La Defense

Cum ajungem: metrou linia 1 de la Charles de Gaulle Etoile -> Esplanade de la Defence (7 minute)

ZIUA 3 JOI

• Sacre Coeur + Montmartre
• Moulin Rouge
• Galeriile Lafayette
• Opera Garnier
• Place Vendome
• Biserica Madeleine
  
• Plimbare cu Bateau Mouche

• Sacre Coeur + Cartierul Montmartre http://www.sacre-coeur-montmartre.com/

Cum ajungem? Metrou M2 Nation - Anvers - linie directa (durata 20 minute) - ofera acces la furnicular (in cazul in care nu vrem sa urcam pe scari)

Info utile: program zilnic 06.00-23.00, intrare libera

• Moulin Rouge http://www.moulinrouge.fr/home-flash-gb.html

Cum ajungem? pe jos

• Galeriile Lafayette http://www.galerieslafayette.com/

Cum ajungem? Metrou M12 Pigalle - Trinite d'Estiene d'Orves

• Opera http://www.operadeparis.fr/cns11/live/onp/

Cum ajungem? Pe jos

• Place Vendome

Cum ajungem? Pe jos

• Biserica Madeleine http://www.eglise-lamadeleine.com/

Cum ajungem? Pe jos

Info utile: program zilnic 09.30 - 19.00, intrare libera

======

Intoarcere la hotel + pregatire pentru seara.

De la Madeleine metrou M14 - Gare de Lyon, si apoi M1 de la Gare de Lyon pana la Nation

• Bateau Mouche http://www.bateaux-mouches.fr/

Info utile:

Programul de plecare al vaporaselor este: 10h15 – 11h00 – 12h15 – 14h30 – 16h00 - 17h00 – 18h00 – 19h00 – 20h00 – 21h00

Tarif 10 euro

Imbarcarea se face de la statia de vapor Port de la Conférence - Pont de l’Alma, rive droite – Paris 8ème.

Cum ajungem? Metrou Nation - M9 - Alma Marceau (durata aprox 25-30 minute)

ZIUA 4 VINERI

• Centrul Pompidou
• Eglise Sainte Eustache - vizita din exterior
  
• Conciergerie - vizita din exterior
  
• Musee d'Orsay
• Pont Alexandre 3
  
• timp liber
  

• Centrul Pompidou http://www.centrepompidou.fr/
  Cum ajungem: Nation - M1 - Hotel de Ville (durata aproximativa a traseului - 10 min) - vom trece pe langa Primaria Parisului, si mergem aprox. 10 minute pe jos pana la statia de metrou Rambuteau.
  Info utile:
  Pret bilet: 12 EUR. Gratuit pentru <26 ani.
  Muzeul este deschis in fiecare zi de la 11 la 21, in fiecare zi, in afara de marti.
  Nu este permis accesul cu bagaje voluminoase sau cu umbrele, este interzisa fotografierea cu blitz.
  
  
• Biserica Sainte Eustache http://www.saint-eustache.org/
  Cum ajungem: de la Centru pe jos, drum de 7-10 minute, statia de metrou Chatelet
  Info utile:
  Orar zilnic de la 9,30 - 19. Accesul este gratuit. Sculptura interesanta in fata muzeului
  
  
• Conciergerie http://conciergerie.monuments-nationaux.fr/en/
  Cum ajungem: de la Sainte Eustache pe jos, drum de 7-10 minute, statia de metrou Chatelet/Cite
  Info utile: fosta inchisoare a Mariei Antoaneta
  Pret bilet: 7 EUR. Gratuit pentru <26 ani.
  Orar zilnic de la 9,30 - 18.
  
  
• Musee d'Orsay http://www.musee-orsay.fr/en/home.html
  Cum ajungem: Chatelet - M1 - Concorde (cu tot cu mers pe jos aprox 15 min)
  Info utile:
  Pret bilet: 5,5 EUR pentru 27-30 de ani. Gratuit pentru <26 ani.
  Orar zilnic de la 9,30 - 18. Inchis luni
  
  

ZIUA 5 SAMBATA

• VAUX LE VICOMTE + FONTAINEBLEUE (voi reveni cu detalii legate de aceasta excursie)

ZIUA 6 DUMINICA

• Disneyland (voi reveni cu detalii)
  
• Seara Turnul Montparnasse http://www.tourmontparnasse56.com/uk/

Surpriza planului este urmatoarea.
Ne mai raman luni si marti. Ce era mai important de vazut in Paris, am vazut. Luni si marti, in consecinta, fiecare face ce vrea.

Noi pasiuni

In ultima saptamana, am descoperit o chestie foarte tare, si anume Orange film. Bine, stiam, ce-i drept de existenta ei, ca mai mergeam printr-a doispea cu Popeasca prin Plaza sau pe la Cinema Pro dupa ore, dar de vreo 3 ani, desi am mers la film constant, nu m-am dus miercurea.
Saptamana trecuta am fost cu o parte din colegele de la lucru + sefu, iar azi cu o parte din echipa fantastica de la Saschiz. Sper sa mai merg. Orange film rocks. Fara nici un fel de reclama.
Azi am vazut filmul "1,2,3... se fura un tren" sau ceva de genul asta, cu John Travolta. Nota po care o dau filmului este 7-, si asta pentru ca a fost un film fara pupaturi si in stanga mea era scaunul liber.

Unde esti? Si ce faci?

Eu mai exist pentru tine?
E seara si deja incepe sa se faca toamna, sau cel putin asa as vrea eu sa cred, in ideea ca plecarea la Paris se apropie incet, dar e aici. E singurul lucru care ma mai tine in viata in momentele in care simt ca lumea imi fuge de sub picioare.
Au trecut aproape 2 luni de cand nu te-am mai vazut si de cand nu am mai fost in bratele tale... Iti amintesti?... timp in care am terminat facultatea, mi-am luat licenta (cu 9, au fost cam nesimtiti la faza asta, dar am depasit momentul), m-am inscris la cursurile de franceza (stii si tu cat de mult imi place), mi-am schimbat biroul la alt etaj (acum am mult mai multa lumina, si mi-am pus cateva poze cu mine si cu gagicile de la facultate), am pierdut si am castigat prieteni noi si vechi, am calatorit cu mintea si cu trupul, si voi face asta in continuare... Am citit si am invatat lucruri, am plans si am ras...
Te-am cautat in toti barbatii pe care i-am vazut si s-a intamplat sa regasesc o asemananare fizica izbitoare intre tine si un altul oarecare. Poate avea ochii prea albastri, iar ai tai sunt verzi...Si, totusi, nu esti tu... Si, totusi, orice as face, sunt momente in care se lasa seara, sunt singura, si imi amintesc.
Ascult Joe Dassin, si e ca-n melodie... Parca a trecut o eternitate...
Saca m-ar omori sa citeasca chestia asta, Saca fiind cea mai buna prietena a mea din departament (si ea tot o blonda, la fel ca Didi despre care tot ti-am spus), nu mai vrea sa auda ca vorbesc despre tine. Eu ma prefac ca nu vreau si ca ar trebui sa ma trezesc dar e mereu ceva care ma impiedica.
Nu am incetat nici azi sa ma intreb de ce? De ce am cazut atat de greu si de ce nu ma pot ridica? De ce te-ai intors de fiecare data, sa te iubesc pana la nebunie, iar apoi sa ma trezesc singura? Sunt doua lucruri in lumea asta pentru care as fi in stare de sacrificii pe care, altfel, nici nu mi le-as imagina... Parisul si tu...
Mi-e dor, Vali. Stii ca mi-e dor.

Amintiri din Paradis - ziua 2

Ziua 2 a inceput undeva la 8 dimineata cu savoarea unui Vogue si a unei cafele dementiale dupa o noapte in care am dormit mai bine ca niciodata.
Am plecat mai apoi la Saschiz, un sat aflat undeva la 20 km de Seleus, trecand prin Sighisoara, unde intreaga echipa s-a ocupat cu restaurarea scarilor care duceau la cetate. Practic, drumul din sat pana la zidurile de pe deal era unul destul de abrupt, fara ceva amenajat recent. Asa ca grupul nostru de 15 voluntari a stat cateva ore bune sa bata tarusi, sa monteze blana de lemn (adica scanduri) si sa niveleze pamantul deasupra, astfel incat turistii sa se poata bucura de un drum bun pana sus, la cetate. Urmarea o puteti vedea si voi:

Fara echipa fantastica, turistii ar fi avut un drum mai greu pana la cetate, asa ca seara ne-am delectat pe la Sighisoara. Fain oras! O sa mai merg si a doua oara, si nu doar cateva ore. Sunt fericita ca i-am gasit un magnet fain cu cetatea lui Francois, ocazie cu care sunt sigura ce cal mai frumos cadou, in afara de prezenta mea, va fi format din mai multe chestii care sa-i aminteasca de Romania.
Mai jos, cateva imagini din Sighisoara:

Sighisoara vazuta de sus...

Cu Vera si Elena Paunescu

Cu Gabi si Elena

Dupa o zi destul de incarcata, seara a inceput mai repede, si am avut un somn mult mai lung decat in ziua precedenta. Din nou aer curat, si o companie agreabila.

Cateva imagini

O prea minunata...

La cetate in Saschiz

In curtea casei parohiale din Seleus

In curtea unei case sasesti din Biertan

Prima seara

Avanpremiera

... sau asa cred ca se numeste filmul de dinaintea premierei. Cum seara e prea scurta, iar lucrurile de spus foarte multe, astazi nu mai am timp sa scriu mare lucru despre weekendul care tocmai a trecut, asa ca va voi spune pe scurt despre ce am de gand sa scriu saptamana aceasta.
Maine urmeaza ziua 2 din Paradis, cu tot cu poze, atat cu locuri cat si cu oameni, cu oameni extraordinari pe care i-am cunoscut sau revazut, si cu care am petrecut 3 zile absolut inedite.
Ca tot veni vorba de lucruri care incep cu P si se termina cu s, si nu-s indecente, planul pentru Paris e terminat, asa ca o sa-l scriu si aici, in ideea ca se va gasi cineva la un moment dat care sa mearga fix 9 zile acolo, si cu siguranta ii va fi de ajutor. Vorbeste cunoscatorul. Si chiar daca nu vor fi chiar 9 zile, stiti cu totii, sau daca nu, va spun acum, ca pentru mine Franta e cea mai frumoasa tara din lume, si oricand voi scrie cu mare drag despre ea.
Si cum o calatorie nu vine niciodata singura, m-am gandit ca cele 50 de zile care au mai ramas pana pe 29 septembrie sunt cam multe pentru stat in Bucuresti, asa ca pe 28 august trag o fuga la Sinaia cu una bucata Blonda si 2 alte bucati. Prea frumos drumul pe Valea Prahovei, ca sa nu ma-ntorc. Promit si pentru atunci o avalansaaa de poze.
Daca e sa mi se intample si altceva cu siguranta postez, dar acum mi-am descoperit pe langa marea iubire pentru franceza si tot ce deriva din ea, o dragoste la fel de mare pentru locuri si calatorii.
Si daca 3 ani de zile am invatat la scoala numai ... productie, formule si teorii pe care astazi le-am uitat, pentru ca nu m-au innobilat cu nimic (bullshituri), am o viata la dispozitie sa vizitez, sa cunosc, sa invat (inclusiv istorie, care alaturi de matematica, a fost un fel de sperietoare pentru mine, n-am putut in liceu s-o invat niciodata). Si toate astea sa le impart cu voi.
Va scriu in graba aceste randuri, si nu imi vine sa ma opresc, dar e destul de tarziu, mai am o tigara mentolata de fumat si un mail catre amicul meu francez in care sa-i vorbesc mai pe scurt decat voua despre Transilvania si bogatiile ei.

Mandra ca sunt ardeleanca

Pentru a va face o introducere asupra locurilor pe care le-am vazut a doua zi, am gasit un filmulet fain pe YouTube, care nu are nevoie de nici un comentariu... Spune atat de multe... Daca uneori imi pare rau ca sunt cetatean roman, totusi cand ma intorc in Ardeal, lucrurile se schimba. Acum stiu ce ii voi arata lui Francois cand va veni in Romania. In nici un caz Bucurestiul. Enjoy :)

Banc

Facand o mica pauza de la istorioarele din Transilvania, revin cu un banc auzit de la Ben, una din gazdele noastre si cel mai tare ghid turistic alive.
- Auzi, Ioane, tu vorbesti cu nevasta-ta cand faci amor, ma?
- Numa' cand ma suna.
:))

Amintiri din Paradis - ziua 1

Dupa cum am promis, revin azi cu impresii despre zona satelor sasesti din Transilvania. Pozele urmeaza maine, sunt in curs de procesare pe suporturi de stocare a informatiilor :)), dar puteti gasi unele si pe hi5. A venit si vremea lui sa devina public, desi il am de ceva ani, si nu in scopuri cocalarnicesti :))
Si cum intotdeauna dupa ce ma intorc de prin tara, evenimentele sunt ca un fel de conglomerat in mintea mea, cred ca cel mai ok a fost s-o luam pe zile.
Vineri am plecat din Pipera undeva la ora 14, un drum de vreo 7 ore (evident, cu binecuvantatele opriri de tigara) si am ajuns in destinatia finala (Seleus, judetul Mures) pe inserat. Ca puncte de reper pe traseu, ar fi de mentionat Valea Prahovei (Sinaia, Busteni, Predeal) - Brasov - Sighisoara, satul Seleus fiind undeva intre Sighisoara si Targu Mures, orasul acesta din urma fiind undeva la 40 de km de unde am stat.
Cazarea - o fosta casa parohiala, extraordinar amenajata, mirosind a curat si a departe de Bucuresti. Gazdele deosebit de primitoare, amfitrionul fiind, de altfel, "consatean" de judet, mai exact din Calan (Hunedoara, pentru cunoscatori). Nu stiu altii cum sunt si ce spun, dar eu o tin pe a mea: oameni ca ardelenii nu intalnesti nicaieri. Si asta nu doar ca prin vene imi curge acest sange, lucru pe care il spun cu onoare... darf fie ca ne place, fie ca nu, spiritul ardelenesc si toata civilizatia si "mintea" ce desparte aceasta categorie de celalte din Romania, se datoreaza si ungurilor si nemtilor, care au adus disciplina si ospitalitate.
Aer curat, priveliste de vis, un sat asa cum trebuie sa fie, fara birt, biliard, cafenele si blocuri. Un sat ca-n legende, inconjurat de dealuri si de case in spatele carora se ascunde istorie.Masa de seara mai bine ca la mama acasa si tipic romaneasca, ca in amintirile dragi din copilaria din Apuseni...mamaliguta cu tocanita...si apoi o noapte plina de hohote de ras pana la ore tarzii... Evident, cand a venit vorba de activitati de conservare a biodiversitatii si de sapa, mi-a scapat porumbelul ca eu "nu stiu s-o tin in mana", dar probabil de la tuica de Ardeal si de la vinul de Saschiz, am omis sa mentionez si cuvantul "sapa", lucru ce nu a fost deloc ignorat, ci intampinat de o portie buna de ras din partea colegilor mei.
Ziua s-a incheiat undeva pe la ora 2 (noaptea), cand am cazut si am adormit instant in cel mai adanc somn de luni bune incoace.

Medley

Inainte sa ma apuc sa scriu impresii din satele sasesti, lucru pe care cel mai probabil il voi face maine, m-am gandit ca daca tot m-am intors acasa, atat fizic, cat si la amintirile si lucrurile care ma fac sa ma gandesc la Vali (da, n-am scapat de obiceiurile proaste), n-ar strica un Gipsy Kings...
In seara asta trebuia sa caut o pensiune draguta la Sinaia, unde intentionez sa plec peste 2 saptamani, si sa-i dau un mail lui Francois cu impresiile de calatorie.
Dar nu...
Fumez ultima tigara, mi-e somn, e tarziu, si mi-e dor de Vali.
Ce frumos ar fi fost sa fi vazut impreuna locurile astea superbe, sa respiram impreuna aerul racoros si curat din Ardeal, sa te adorm in saruturi... Mi-e dor de tine, nu inteleg de ce nu pot sa uit...

Un week-end de vis

Dragii mei,

Dupa un week-end de vis, iata-ma inapoi in Bucurestiul teribil de calduros si plin de praf. Singura surpriza placuta e ca la mine pe strada se asfalteaza, si ca maine ma intorc la birou, dar in rest nimic.
Am fost la Sighisoara si in imprejurimi, intr-o campanie de responsabilitate sociala desfasurata de firma la care lucrez in colaborare cu fundatia Adept. Si nici concertul lui Duffy de la Mamaia, nici team-buildingul de la Nisipuri de anul trecut nu au fost in stare sa depaseasca frumusetea deosebita a satelor sasesti din Transilvania si a oamenilor minunati pe care i-am gasit acolo. Nici nu stiu cu ce sa incep, in momentul asta stau si savurez o tigara aromata (am revenit la obiceiul de a fuma Vogue), alaturi de un vin de Saschiz teribil de bun si aromat, ferestrele-s deschise la maxim, si imi amintesc de unul din bancurile din prima seara, pentru ca am ascultat cel putin 100...
Stiati ca Bula si-a schimbat numele?
Mai nou il cheama Benis.

Filme frantuzesti vs filme frantuzesti

In ultimele 2 zile am vazut 2 filme frantuzesti, unul pe DVD, celalalt la cinema. Primul de acum 5 ani, iar celalalt de anul asta. Diferenta uriasa intre ele.
In cel de pe DVD, "Un amour a taire" ("O dragoste ce trebuie tinuta secreta"), o poveste impresionanta, despre viata (sau infernul) evreilor si a homosexualilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Am plans la sfarsit cum n-am mai plans demult, cu toate ca filmele istorice sau cu razboaie nu s-au numarat niciodata printre preferatele mele, indiferent de momentul pe care il surprindeau. Am ramas absolut dezgustata de nemtii anilor '40, si se pare ca nu degeaba spiritul meu artistic nu poate sa invete niciodata germana.
Al doilea, cel vazut azi, "Coco before Chanel" a avut ca punct forte doar faptul ca era-n franceza. Desi cu prezenta lui Audrey Tatou, nimic care sa te tina in suspans, care sa fie interesant, emotionant. Se pare ca pe masura ce timpul trece si tehnologia evolueaza, filmele sunt tot mai proaste.
Dupa ce am vazut 3, din arhiva Institutului Francez, am ajuns la concluzia ca filmele frantuzesti nu sunt proaste. Dar cu siguranta, majoritatea celor foarte recente sunt total lipsite de oric interes.

Iar plec din Bucuresti!

Cand m-am intors de la Mamaia, de la concertul Duffy, nu m-am gandit ca pana in septembrie mai plec din Bucuresti. De atunci a trecut aproape o luna si jumatate, iar weekend-ul in sine inca imi pare ca a fost ieri. Cum zilele de concediu au intrat in sac sau sunt destul de departe, nici macar acasa nu mi-am facut planuri sa merg.
Placuta mi-a fost surpriza astazi cand am aflat ca in weekendul asta plec la Saschiz, o localitate situata la 20 km de Sighisoara, intr-un program de responsabilitate sociala. Nu va fi un weekend de stat si vizitat chestii, ci unul de activitati gen marcat trasee turistice, si, cum nu voi sta nici la hotel de 5 stele, cu siguranta accesul la laptop si net va fi mai mult decat restrictionat. Sper doar sa am semnal pe telefoane, si sa nu uit de proviziile cu tigari.
Nu sunt un fan inrait al adunatului gunoaielor din padure sau al marcarii copacilor pentru trasee turistice si nu m-am imaginat vreodata facand asta. Plec in ideea ca e fain sa fac bagaje, si ca atunci cand ma intorc o sa mai am de numarat doar 50 de zile pana plec la Paris.

Inca 57 de zile, mon amour...

Rectificare

Planeta Pamant e frumoasa, pacat ca e locuita.
Ca tot ma uitam la stiri in seara asta pe net, inainte sa ma apuc de bine-cunoscuta activitate de planificare a excursiei de luna viitoare (am trait s-o spun si pe asta, ca luna viitoare plecam), am dat de ceva de care nu stiu daca sa rad, sau sa ma bufneasca plansul.
Am citit aici cum ca o tanara americanca a cerut in casatorie un Montagne Russe (adica un trenulet din ala de te da peste cap - se pare ca si la figurat, nu doar la propriu), ocazie cu care am aflat ca s-au mai oficiat astfel de cununii, gen cu zidul Berlinului sau cu turnul Eiffel si ca exista un fel de "boala" de a iubi lucruri fara viata. Nu in sensul de a-ti placea un anumit loc, ci in sensul de relatie, de "cuplu", implicand evident si relatii sexuale.
E clar, nu mai deschid nici internetul. Eu nu-mi pot imagina senzatia orgasmica pe care ti-o poate da o poza cu un montagne russe, seara, la lumina lumanarilor.

Romania e o tara frumoasa !

Pacat ca e locuita!
O zicala pe cat de trista, pe atat de adevarata. In general, nu ma uit la televizor, pentru ca stirile care ma intereseaza le iau de pe net, pentru muzica exista youtube, iar emisiunile de divertisment de la noi sunt atat de plictisitoare si de sub cel mai elementar nivel de intelectualitate, incat prefer sa ies oriunde in Bucuresti, numai sa nu ma uit la asa ceva.
Cu toate astea, ieri si azi am auzit (fara sa vreau, in trecere, ca de la o vreme toata ziua se vorbeste despre asta) 3 stiri.
Una cu crima de la Timisoara, stiti si voi, bosorogul transat de 2 studenti la medicina. A doua cu scandalul Spiru Haret... si a 3a cu bebelusi morti prin spitale.
O sa-i rog pe ai mei sa dea televizorul pe mut cand mai trec prin sufragerie.
Eu una m-am saturat sa aud asa ceva!

Acum si atunci

Cred ca intrebarea cea mai frecventa si penala care i se adreseaza unui copil de pe la 3 ani, si pana se face mai mare, cam la vreo 10... e: "Ce vrei sa te faci cand cresti mare?". Evident, toata lumea la varsta aia vrea sa se faca doctor, avocat, presedinte, sef, si cam pe aici se invarte lista optiunilor. Sunt prea multi ani de atunci sa imi amintesc ce vroiam sa fac cand sunt mare, dar cu siguranta era cel putin una din cele 4 variante de mai sus. Si era alegerea mea, si sunt sigura ca raspundeam cu toata convingerea ca peste mult timp aveam sa devin ceea ce le spuneam tuturor adultilor enervanti care ma intrebau asta.
Am 21 de ani, am terminat o facultate, si nu stiu ce vreau sa ma fac cand sunt mare. Idealul cu "vreau sa fiu doctor" s-a dus pe apa Dunarii, tinand cont ca sufar de spitalo-fobie, si desi cochetez de ceva vreme cu ideea de a merge la drept, as face asta mai mult de dragul de a citi si de a invata si altceva decat de telul de a deveni avocat (mie nu-mi place sa mint, nu as fi in stare sa apar un criminal). Presedinte... cam greu sa devin, ca nu-mi place politica si sunt sigura ca nu m-ar vota nimeni, cat despre sefie...e cale lunga pana acolo.
In copilarie, aveam 4-5 prieteni de prin vecini, cu care ma jucam "Omul negru", "Ascunselea" si jocurile alea comuniste care nu mai exista astazi ("Imparateasa" sau cam asa ceva, "Flori, fete si baieti") si ei erau universul meu. Astazi nu mai stiu nimic de ei, iar prietenii care s-au perindat intre timp au fost diferiti, pe unii ii iubesc iar la altii am renuntat.
In copilarie, iubeam un singur baiat si imi imaginam o nunta mare, cu toata familia prezenta, si multi copii in viitor. Astazi, am uitat sa iubesc, si cand in final incep sa cred ca mi se intampla asta, e total hilara ideea de nunta sau de iubire care sa treaca peste ani, cu atat mai mult ca niciodata nu am ost cu adevarat fericita din punctul asta de vedere, si cand aveam iluzia ca ceva e bine, se intampla ceva...si trebuia sa ma trezesc.
Cand eram pe la 5-6 ani, imi imaginam ca cea mai frumoasa perioada e varsta de 18, ca poti sa iti iei lumea in cap si sa-i dai naibii pe toti... iar azi, mi-as dori sa fiu iar la 6 ani, sa n-am credite si nici griji care nu mi-as fi imaginat vreodata ca exista.
Ca-n melodie, vreau sa ma dematurizez...