Un om moare, ajunge la poarta unui loc luminos, cu mancare din belsug, oameni fericiti care se distrau de minune, canapele moi, femei la discretie, whiski, tot ce visase si ce nu visase pana atunci. La poarta il astepta un domn bine imbracat care ii spune ca asa arata iadul, iar daca se decide, aici este locul unde isi va putea petrece vesnicia. Omul este foarte entuziasmat, insa se gandeste ca daca asa arata iadul, atunci raiul trebuie sa fie ceva si mai si, astfel ca nu ezita sa traga o fuga si pana acolo . Ajuns insa la poarta, nu vede decat o pajiste imensa, cu flori, liniste, ingeri cantand din cand in cand la harpa, absolut plictisitor si demoralizant! Si omul nostru decide: iadul este ceea ce i se potriveste, ca doar nu o sa stea o vesnicie sa admire flori si iarba, sa asculte cantecele la harpa si sa se plictiseasca! Si accepta "oferta" domnului imbracat la costum din prima parte. Odata intrat, insa, pe poarta iadului oamenii care se distrau stateau acum prinsi in lanturi groase, tragand dupa ei tot felul de bolovani si in acelasi timp erau biciuiti strasnic de diavolii din jur, peste tot nu era decat o smoala neagra si fum gros, iar muzica de petrecere era acum inlocuita de urlete de durere. Inspaimantat, omul nostru nu intelege ce se intampla si intreaba unde a disparut ceea ce vazuse el initial, ceea ce crezuse ca se afla inauntru si il atrasese atat de mult, iar raspunsul nu intarzie sa apara: 'atunci erai in procesul de recrutare! Acum ai semnat!
Morala?
Cred ca morala acestei povesti o constituie perceptia. Dupa cum va spuneam, am un loc de munca pe care il respect, care imi ofera satisfactii, in care am curajul sa ma exprim liber, evident in limita bunului simt, in care vad in colegi si in team leader parteneri de drum lung, si in care m-am acomodat inca din prima zi. Cea mai buna prietena a mea, Blondie (o sa tot auziti de ea, e inevitabil, am cazut de comun acord ca suntem siameze), la fel, munceste, ii sunt recunoscute meritele, e adevarat - castiga mai bine, ne vedem la cafea si nu cred ca intr-un an si jumatate de cand ne cunoastem s-a plans vreuna din noi de job.
In schimb, o cunostinta de a ei nu ezita sa fructifice fiecare moment sa desconsidere munca pe care o face, firma la care lucreaza, bonusurile pe care le ia sau nu, targeturile, colegii. Este cea mai nefericita persoana din lume, o blestemata a sortii, nu are messenger la munca, pauzele ii sunt fixe etc in conditiile in care ea a fost singura care a decis compania la care lucreaza in prezent. Situatia ei s-a repetat si la cele 2 firme la care a lucrat anterior, pe care le regreta acum, din cate am inteles. Se considera o ratata la aproape 30 de ani, desi are in spate o facultate puternica (nu conteaza care) si ceva ani de experienta.
Care e diferenta intre mine si Blondie - pe de o parte, si domnisoara respectiva - pe de alta parte? Nu vreau acum, Doamne fereste, sa desconsider pe nimeni, dar parerea mea (si nu cred nicidecum ca este un adevar absolut) este ca fiecare este responsabil de modul in care isi creeaza propriul rai sau propriul iad. Nicaieri nu exista perfectiune, nici in iubire, nici in cunoastere, nici in frumusete, si cu atat mai putin nu exista perfectiunea unui loc de munca, dar atat timp cat noi am ales acel loc care la inceput ne fascina si suntem singurii responsabili de acest lucru, de ce sa nu incercam sa readucem atmosfera fascinanta si tulburator de frumoasa in iadul intunecat? OK - ai pauze fixe, dar incearca prin acest lucru sa inveti sa iti educi disciplina. Este un atribut al omului care se dovedeste extrem de util si in situatii care nu tin de job. Bonusuri nu primesc decat primii 3, in ordinea descrescatoare a performantei. Am inteles asta, draga mea, dar lupta sa fii printre ei. Sunt un milion de alte lucruri in afara de salariu care te fac fericit la un loc de munca.
Desi un culegator de capsuni care de abia stie sa citeasca castiga de 4-5 ori mai mult ca mine, sa va spun un secret... NU as pleca de la actualul loc de munca niciodata! Pentru ca asa cum spun multi ca e, bun sau rau, eu am stiut sa il transform in acel "iad" minunat pe care l-am cunoscut si in procesul de recrutare. Nu ii voi spune numele, din motive de confidentialitate, dar indiferent cum s-ar numi, atat timp cat decizia de a ma angaja mi-a apartinut, nu este nimeni vinovat pentru asta. Si daca te plangi, neluand nici o masura ca lucrurile sa se schimbe, meriti din plin sa fi dezamagit.
Morala?
Cred ca morala acestei povesti o constituie perceptia. Dupa cum va spuneam, am un loc de munca pe care il respect, care imi ofera satisfactii, in care am curajul sa ma exprim liber, evident in limita bunului simt, in care vad in colegi si in team leader parteneri de drum lung, si in care m-am acomodat inca din prima zi. Cea mai buna prietena a mea, Blondie (o sa tot auziti de ea, e inevitabil, am cazut de comun acord ca suntem siameze), la fel, munceste, ii sunt recunoscute meritele, e adevarat - castiga mai bine, ne vedem la cafea si nu cred ca intr-un an si jumatate de cand ne cunoastem s-a plans vreuna din noi de job.
In schimb, o cunostinta de a ei nu ezita sa fructifice fiecare moment sa desconsidere munca pe care o face, firma la care lucreaza, bonusurile pe care le ia sau nu, targeturile, colegii. Este cea mai nefericita persoana din lume, o blestemata a sortii, nu are messenger la munca, pauzele ii sunt fixe etc in conditiile in care ea a fost singura care a decis compania la care lucreaza in prezent. Situatia ei s-a repetat si la cele 2 firme la care a lucrat anterior, pe care le regreta acum, din cate am inteles. Se considera o ratata la aproape 30 de ani, desi are in spate o facultate puternica (nu conteaza care) si ceva ani de experienta.
Care e diferenta intre mine si Blondie - pe de o parte, si domnisoara respectiva - pe de alta parte? Nu vreau acum, Doamne fereste, sa desconsider pe nimeni, dar parerea mea (si nu cred nicidecum ca este un adevar absolut) este ca fiecare este responsabil de modul in care isi creeaza propriul rai sau propriul iad. Nicaieri nu exista perfectiune, nici in iubire, nici in cunoastere, nici in frumusete, si cu atat mai putin nu exista perfectiunea unui loc de munca, dar atat timp cat noi am ales acel loc care la inceput ne fascina si suntem singurii responsabili de acest lucru, de ce sa nu incercam sa readucem atmosfera fascinanta si tulburator de frumoasa in iadul intunecat? OK - ai pauze fixe, dar incearca prin acest lucru sa inveti sa iti educi disciplina. Este un atribut al omului care se dovedeste extrem de util si in situatii care nu tin de job. Bonusuri nu primesc decat primii 3, in ordinea descrescatoare a performantei. Am inteles asta, draga mea, dar lupta sa fii printre ei. Sunt un milion de alte lucruri in afara de salariu care te fac fericit la un loc de munca.
Desi un culegator de capsuni care de abia stie sa citeasca castiga de 4-5 ori mai mult ca mine, sa va spun un secret... NU as pleca de la actualul loc de munca niciodata! Pentru ca asa cum spun multi ca e, bun sau rau, eu am stiut sa il transform in acel "iad" minunat pe care l-am cunoscut si in procesul de recrutare. Nu ii voi spune numele, din motive de confidentialitate, dar indiferent cum s-ar numi, atat timp cat decizia de a ma angaja mi-a apartinut, nu este nimeni vinovat pentru asta. Si daca te plangi, neluand nici o masura ca lucrurile sa se schimbe, meriti din plin sa fi dezamagit.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu