Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri de primul meu job. Intamplarea facea acum 3 ani si jumatate sa plec printr-o bursa de la liceu la Paris, pe o specializare de 3 saptamani ca vanzatoare. Inutil a mai spune ca magazinul in care am lucrat (vestimentatie masculina) era unul din cele mai luxoase din centrul Parisului, frecventat deopotriva de turisti si parizieni. Nu stiu cat de bine am invatat sa impaturesc blugi si camasi in cele 3 saptamani, in conditiile in care acasa obisnuiesc sa adopt atitudinea clientului francez (si anume, daca am chef, imi arunc hainele pe jos)... dar cea mai importanta lectie pe care am invatat-o acolo a fost atitudinea. Clientul este regele, are intotdeauna dreptate, el trebuie respectat chiar si atunci cand nu cumpara si iti intoarce tot magazinul pe dos, si altele asemenea...
Revenind cu picioarele pe pamant, azi am fost cu Blonda la cumparaturi.
De dimineata, am zis ca macar ca experienta de viata, distractie si vazut altceva decat cafenelele de fite de la Romana, sa tragem o fuga pana la complexul Dragonul Rosu de la iesirea din Bucuresti spre Voluntari. Dupa un drum indelungat cu tramvaiul 21, slalom printre masini, chinezarii, caruturi si biciclete, am reusit sa ne gasim niste maruntisuri dragute si ieftine. Eu personal am cheltuit mai mult decat planificat pentru ca o data intrata in magazinele de acolo, vanzatoarele mai ca nu s-au dat de ceasu mortii sa fie amabile si sa imi dea bonusuri (in bling blinguri - marea mea pasiune), sa gaseasca haine pe gustul si marimea mea, si altele asemenea. Fara a fi scolite in Mall, mi-au castigat respectul imediat, si mi-am promis cu Diana ca trebuie sa mai mergem.
In alta ordine de idei, dupa ce am mancat si noi la pranz, am mers pana in Unirea Shopping City (unul din polurile fitelor), pentru ca, fiind niste femei care se respecta, trebuia sa gasim un cadou pentru 2 colege de la munca, a caror zi de nastere este saptamana viitoare. Cum bugetul strans pentru acest eveniment era destul de consistent, am intrat intr-un magazin ademenitor, cu marca bine postata la intrare, finisaje din marmura, oglinzi cu strasuri... ce sa mai?... Dupa cateva cautari, am reusit sa le gasesc fetelor 2 bluzite foarte dragute, sper sa le fi ghicit gusturile si sa le faca placere, si merg la casierie sa le achit. O rog frumos pe domnisoara de acolo sa mi le puna separat, explicandu-i ca este vorba despre 2 cadouri si evident, trebuie 2 pungi diferite; si astept sa imi scoata bonul de la casa, sa pot pleca mai departe. In timpul acesta, o alta angajata a magazinului respectiv, destul de mirata ca pentru 2 bluze trebuie 2 pungi diferite mai mai ca se ratoieste la colega ei referitor la aceasta risipa incalificabila, ignorandu-ma complet ca si client: da la ce-i trebuie 2 pungi? Am ignorat evenimentul, am asteptat-o pe Blonda care se uita pe la niste hainute, si am plecat mai departe.
Pungile puteam sa mi le bag si in cur, stimata domnisoara, angajata a magazinului de lux X. Nu sunt nici pitzi, nici Fizz in varianta feminina sa ma etalez pe strada cu o punga pe care scrie X - marca inregistrata! Iar tu iti iei acel salariu + comision de pe urma unor clienti asa ca mine, care nu are ce face decat sa ceara pungi la pachet. Cu siguranta nu voi mai cumpara niciodata de acolo, indiferent cat de calitative ar fi produsele, pentru ca o lectie de economie la care tu ai lipsit spune ca imbracamintea marca X este foarte usor substituibila (vorbesc deja in cuvinte prea grele?). Mai mult decat atat, scriu si pe blog despre asta, tinand totusi in anonimat numele magazinului, pana la urma nu marca este de vina pentru o angajata provenita de undeva din fundul satului.
Si iata cum, in conditii de criza, cand cei care lucreaza in vanzari trebuie (fie ca le place sau nu) sa faca un fel de cur-i-lingus la nivelul clientului (ca de acolo vin banii) ... dau cu piciorul si raman fuduli. Si ii auzi maine, poimaine pe strada sau in statia de metrou ca se plang ca au fost dati afara si nu ii mai angajeaza nimeni.
Asta e Romania in care traim si pe care o iubim. In care dimensiunea textului de pe haine a luat demult locul textelor din cartile de beletristica si a sters pe jos cu tot ce inseamna cultura si bun simt.
Vorba cuiva, Ion Creanga, saracul, a murit fara sa vada Bamboo-ul.
Revenind cu picioarele pe pamant, azi am fost cu Blonda la cumparaturi.
De dimineata, am zis ca macar ca experienta de viata, distractie si vazut altceva decat cafenelele de fite de la Romana, sa tragem o fuga pana la complexul Dragonul Rosu de la iesirea din Bucuresti spre Voluntari. Dupa un drum indelungat cu tramvaiul 21, slalom printre masini, chinezarii, caruturi si biciclete, am reusit sa ne gasim niste maruntisuri dragute si ieftine. Eu personal am cheltuit mai mult decat planificat pentru ca o data intrata in magazinele de acolo, vanzatoarele mai ca nu s-au dat de ceasu mortii sa fie amabile si sa imi dea bonusuri (in bling blinguri - marea mea pasiune), sa gaseasca haine pe gustul si marimea mea, si altele asemenea. Fara a fi scolite in Mall, mi-au castigat respectul imediat, si mi-am promis cu Diana ca trebuie sa mai mergem.
In alta ordine de idei, dupa ce am mancat si noi la pranz, am mers pana in Unirea Shopping City (unul din polurile fitelor), pentru ca, fiind niste femei care se respecta, trebuia sa gasim un cadou pentru 2 colege de la munca, a caror zi de nastere este saptamana viitoare. Cum bugetul strans pentru acest eveniment era destul de consistent, am intrat intr-un magazin ademenitor, cu marca bine postata la intrare, finisaje din marmura, oglinzi cu strasuri... ce sa mai?... Dupa cateva cautari, am reusit sa le gasesc fetelor 2 bluzite foarte dragute, sper sa le fi ghicit gusturile si sa le faca placere, si merg la casierie sa le achit. O rog frumos pe domnisoara de acolo sa mi le puna separat, explicandu-i ca este vorba despre 2 cadouri si evident, trebuie 2 pungi diferite; si astept sa imi scoata bonul de la casa, sa pot pleca mai departe. In timpul acesta, o alta angajata a magazinului respectiv, destul de mirata ca pentru 2 bluze trebuie 2 pungi diferite mai mai ca se ratoieste la colega ei referitor la aceasta risipa incalificabila, ignorandu-ma complet ca si client: da la ce-i trebuie 2 pungi? Am ignorat evenimentul, am asteptat-o pe Blonda care se uita pe la niste hainute, si am plecat mai departe.
Pungile puteam sa mi le bag si in cur, stimata domnisoara, angajata a magazinului de lux X. Nu sunt nici pitzi, nici Fizz in varianta feminina sa ma etalez pe strada cu o punga pe care scrie X - marca inregistrata! Iar tu iti iei acel salariu + comision de pe urma unor clienti asa ca mine, care nu are ce face decat sa ceara pungi la pachet. Cu siguranta nu voi mai cumpara niciodata de acolo, indiferent cat de calitative ar fi produsele, pentru ca o lectie de economie la care tu ai lipsit spune ca imbracamintea marca X este foarte usor substituibila (vorbesc deja in cuvinte prea grele?). Mai mult decat atat, scriu si pe blog despre asta, tinand totusi in anonimat numele magazinului, pana la urma nu marca este de vina pentru o angajata provenita de undeva din fundul satului.
Si iata cum, in conditii de criza, cand cei care lucreaza in vanzari trebuie (fie ca le place sau nu) sa faca un fel de cur-i-lingus la nivelul clientului (ca de acolo vin banii) ... dau cu piciorul si raman fuduli. Si ii auzi maine, poimaine pe strada sau in statia de metrou ca se plang ca au fost dati afara si nu ii mai angajeaza nimeni.
Asta e Romania in care traim si pe care o iubim. In care dimensiunea textului de pe haine a luat demult locul textelor din cartile de beletristica si a sters pe jos cu tot ce inseamna cultura si bun simt.
Vorba cuiva, Ion Creanga, saracul, a murit fara sa vada Bamboo-ul.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu