Veneam azi acasa dupa o duminica petrecuta in mare parte la munca, si apoi un pic la Corina, la o cafea scurta printre explicatiile legate la un proiect pentru facultate. Afara - cald, miroase deja a primavara, in parc au inceput deja sa infloreasca copacii, lume multa, agitatie, o duminica cum de mult nu am mai vazut.
E una din zilele alea cand ma simt mai singura ca niciodata, fara un motiv anume.
Mi-am amintit brusc de Vali, si de povestea care ar fi putut sa fie, de starile contradictorii pe care mi le dadea de fiecare data, de cat de fericita eram in putinele momente cand eram impreuna. Mi-am amintit cu ocazia asta de un articol dintr-o revista pe care l-am citit mai demult, in care se vorbea (nu stiu cat de adevarat e sau nu) despre universurile paralele si cum ca orice decizie ai lua, exista o lume paralela in care tu - sub alta forma, iei alta decizie si viata ti se schimba radical. Mi-a facut bine azi, in drum spre casa, sa ma gandesc ca exista totusi asa ceva, un univers in care Raluca e fericita, iar Vali nu e doar o amintire care inca doare.
Desi a trecut atata timp de cand drumurile noastre au incetat sa se mai intersecteze, nu exista zi in care sa nu imi amintesc.
Ne-am cunoscut prin septembrie 2008, cand faceam un internship la un departament in care mi-ar fi placut sa lucrez. Colega de acolo, pe langa care trebuia sa stau sa imi dau seama in ce consta activitatea, avea biroul chiar in fata lui. Nu il mai vazusem niciodata, si nu mi-a sarit in ochi ca persoana din prima. Mergand zi de zi pe acolo, am inceput sa mai interactionam, mai faceam un banc, mai zambea, tin minte ca o data trebuia sa ma vad seara dupa servici cu gagicile la cafea si aveam o atitudine pitzi care l-a amuzat teribil. Discutii prea multe intre noi - n-au fost. S-a terminat si internshipul, m-am reintors la vechile activitati, il mai treceam din cand in cand in lista celor carora le trimitem mailuri amuzante, dar nimic mai mult. Era un coleg din alt departament, la fel ca oricare altul, pe care la momentul respectiv daca l-as fi intalnit oriunde, l-as fi salutat si as fi trecut mai departe.
Timpul a trecut, nu cu mult, o luna, o luna si ceva, si in urma aplicarii la un post din departamentul in cauza, am fost respinsa. Lucrul asta m-a durut mult la momentul respectiv, mai ales ca stiam bine activitatile, eram convinsa ca nu gresisem cu nimic la interviu si ca sunt cea mai potrivita persoana. Primisem vestea atunci ca o mare lovitura, o infrangere pe care trebuia sa mi-o asum, imi era greu sa spun ca nu fusesem acceptata mai ales ca multi ma intrebau...si colac peste pupaza, ma trezesc cu un mesaj de la Vali de genul: si, de cand te muti la noi? Gandindu-ma ca e o intrebare de curtoazie, i-am explicat ca din pacate nu vom fi colegi, ocazie cu care am aflat ca el urma sa plece din firma intr-un mediu mai dulce (la propriu, lucreaza la o firma producatoare de ciocolata) si din diverse in diverse, am dat-o si mai in diverse... si seara s-a terminat cu o invitatie in oras (din partea lui) pentru a doua zi. A fost genial, m-am simtit atat de in largul meu, povestind despre fel si fel de lucruri si nimicuri cu un om pe care de abia il cunosteam, incat micul meu esec vechi de o zi nu mai avea acele proportii dezastruoase. Aveam impresia ca suntem prieteni vechi de ani de zile si ca ne revedem dupa mult timp. Seara m-a condus acasa, si cand sa ne despartim, a fost o chestie in aer, sau oricum ceva ciudat cu amandoi, incat ne-am sarutat ca doi nebuni...
La scurt timp, a plecat din firma, iar seara aceea a devenit istorie, spunandu-mi cat se poate de clar ca orice relatie intre noi ar fi exclusa. Depresie, nervi, cafele, tigari, stresat Blonda... in cele din urma am trecut peste eveniment.
Era spre sfarsitul lui noiembrie, cand evenimentul cu Vali era ca si uitat, cand ma trezesc cu un mail de la el, in care imi trimitea 2 poze de la noul job si ma intreba ce fac. Nu a fost nevoie de mai mult de 3 schimburi de replici ca imaginea lui sa redevina vie si sa ne vedem a doua zi la cafea. Intalnirea cu el a decurs la fel de firesc ca si prima, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si 2 prieteni apropiati se regasesc dupa multi ani. Am ras, am glumit... Conducandu-ma iar acasa, m-a intrebat brusc cum ma simt si ce cred despre noi, sau ceva de genul (memoria asta...), nu am vrut sa raspund si i-am spus ca e irelevant, si pe cand sa ajungem la mine, i-am spus: Trage pe drepta aici. Nu, nu a urmat o partida de sex in masina,daca la asta va asteptati, dar nu am rezistat nici unul din noi sa stam departe unul de celalalt. A doua zi - 26 noiembrie - era ziua mea, si am primit cel mai frumos cadou de la el, un trandafir daruit cu mangaieri de petale pe obraz, si multe promisiuni ca lucrurile trebuie sa evolueze si ca e ceva cu el ca nu poate sta departe de mine. Traiam un vis superb, eram cu Vali, imi luasem permisul de conducere, fusesem acceptata la un departament mult mai misto si urma sa incep in curand acolo, ce sa mai...?
Din a treia zi a disparut la fel de brusc ca si prima oara si, desi am cautat un raspuns la atitudinea lui, l-am aflat mult mai tarziu de la un prieten comun. Vali era demult cu alta femeie, fericit in bratele ei, iar eu - eu cred ca nu am existat niciodata.
Sunt luni bune de cand nu mai stiu nimic de el, dar desi intre noi nu s-au intamplat multe, imi lipseste de mor zambetul lui, felul in care dintr-un timid se transforma in cel mai pasional barbat pe care il cunosc. Imi face bine sa imi amintesc de lucrurile care m-au facut fericita si cred ca e ultima primavara pe care o petrec singura.
E una din zilele alea cand ma simt mai singura ca niciodata, fara un motiv anume.
Mi-am amintit brusc de Vali, si de povestea care ar fi putut sa fie, de starile contradictorii pe care mi le dadea de fiecare data, de cat de fericita eram in putinele momente cand eram impreuna. Mi-am amintit cu ocazia asta de un articol dintr-o revista pe care l-am citit mai demult, in care se vorbea (nu stiu cat de adevarat e sau nu) despre universurile paralele si cum ca orice decizie ai lua, exista o lume paralela in care tu - sub alta forma, iei alta decizie si viata ti se schimba radical. Mi-a facut bine azi, in drum spre casa, sa ma gandesc ca exista totusi asa ceva, un univers in care Raluca e fericita, iar Vali nu e doar o amintire care inca doare.
Desi a trecut atata timp de cand drumurile noastre au incetat sa se mai intersecteze, nu exista zi in care sa nu imi amintesc.
Ne-am cunoscut prin septembrie 2008, cand faceam un internship la un departament in care mi-ar fi placut sa lucrez. Colega de acolo, pe langa care trebuia sa stau sa imi dau seama in ce consta activitatea, avea biroul chiar in fata lui. Nu il mai vazusem niciodata, si nu mi-a sarit in ochi ca persoana din prima. Mergand zi de zi pe acolo, am inceput sa mai interactionam, mai faceam un banc, mai zambea, tin minte ca o data trebuia sa ma vad seara dupa servici cu gagicile la cafea si aveam o atitudine pitzi care l-a amuzat teribil. Discutii prea multe intre noi - n-au fost. S-a terminat si internshipul, m-am reintors la vechile activitati, il mai treceam din cand in cand in lista celor carora le trimitem mailuri amuzante, dar nimic mai mult. Era un coleg din alt departament, la fel ca oricare altul, pe care la momentul respectiv daca l-as fi intalnit oriunde, l-as fi salutat si as fi trecut mai departe.
Timpul a trecut, nu cu mult, o luna, o luna si ceva, si in urma aplicarii la un post din departamentul in cauza, am fost respinsa. Lucrul asta m-a durut mult la momentul respectiv, mai ales ca stiam bine activitatile, eram convinsa ca nu gresisem cu nimic la interviu si ca sunt cea mai potrivita persoana. Primisem vestea atunci ca o mare lovitura, o infrangere pe care trebuia sa mi-o asum, imi era greu sa spun ca nu fusesem acceptata mai ales ca multi ma intrebau...si colac peste pupaza, ma trezesc cu un mesaj de la Vali de genul: si, de cand te muti la noi? Gandindu-ma ca e o intrebare de curtoazie, i-am explicat ca din pacate nu vom fi colegi, ocazie cu care am aflat ca el urma sa plece din firma intr-un mediu mai dulce (la propriu, lucreaza la o firma producatoare de ciocolata) si din diverse in diverse, am dat-o si mai in diverse... si seara s-a terminat cu o invitatie in oras (din partea lui) pentru a doua zi. A fost genial, m-am simtit atat de in largul meu, povestind despre fel si fel de lucruri si nimicuri cu un om pe care de abia il cunosteam, incat micul meu esec vechi de o zi nu mai avea acele proportii dezastruoase. Aveam impresia ca suntem prieteni vechi de ani de zile si ca ne revedem dupa mult timp. Seara m-a condus acasa, si cand sa ne despartim, a fost o chestie in aer, sau oricum ceva ciudat cu amandoi, incat ne-am sarutat ca doi nebuni...
La scurt timp, a plecat din firma, iar seara aceea a devenit istorie, spunandu-mi cat se poate de clar ca orice relatie intre noi ar fi exclusa. Depresie, nervi, cafele, tigari, stresat Blonda... in cele din urma am trecut peste eveniment.
Era spre sfarsitul lui noiembrie, cand evenimentul cu Vali era ca si uitat, cand ma trezesc cu un mail de la el, in care imi trimitea 2 poze de la noul job si ma intreba ce fac. Nu a fost nevoie de mai mult de 3 schimburi de replici ca imaginea lui sa redevina vie si sa ne vedem a doua zi la cafea. Intalnirea cu el a decurs la fel de firesc ca si prima, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si 2 prieteni apropiati se regasesc dupa multi ani. Am ras, am glumit... Conducandu-ma iar acasa, m-a intrebat brusc cum ma simt si ce cred despre noi, sau ceva de genul (memoria asta...), nu am vrut sa raspund si i-am spus ca e irelevant, si pe cand sa ajungem la mine, i-am spus: Trage pe drepta aici. Nu, nu a urmat o partida de sex in masina,daca la asta va asteptati, dar nu am rezistat nici unul din noi sa stam departe unul de celalalt. A doua zi - 26 noiembrie - era ziua mea, si am primit cel mai frumos cadou de la el, un trandafir daruit cu mangaieri de petale pe obraz, si multe promisiuni ca lucrurile trebuie sa evolueze si ca e ceva cu el ca nu poate sta departe de mine. Traiam un vis superb, eram cu Vali, imi luasem permisul de conducere, fusesem acceptata la un departament mult mai misto si urma sa incep in curand acolo, ce sa mai...?
Din a treia zi a disparut la fel de brusc ca si prima oara si, desi am cautat un raspuns la atitudinea lui, l-am aflat mult mai tarziu de la un prieten comun. Vali era demult cu alta femeie, fericit in bratele ei, iar eu - eu cred ca nu am existat niciodata.
Sunt luni bune de cand nu mai stiu nimic de el, dar desi intre noi nu s-au intamplat multe, imi lipseste de mor zambetul lui, felul in care dintr-un timid se transforma in cel mai pasional barbat pe care il cunosc. Imi face bine sa imi amintesc de lucrurile care m-au facut fericita si cred ca e ultima primavara pe care o petrec singura.
Trandafirul de care va vorbeam... si Vali...
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu