Paris - ziua 3

Cu toate ca Arcul de Triumf trebuia vazut in ziua doi, planul initial ar fi insemnat prea multa alergatura, asa ca dupa un somn si un mic dejun frantuzesc la hotel, am pornit spre Arcul de Triumf, coborand la statia Charles de Gaulle Etoile, aflata la capatul Bulevardului Champs Elysees. A fost ziua in care ne-am intrebat care e cel mai frumos loc din oras din care se vede cel mai frumos tot ce inseamna Parisul, si de fiecare data locul in care eram ne placea cel mai mult, urmand ca mai apoi sa ne razgandim si tot asa.
Cate ceva despre Arc... Ideea de constructie i-a apartinut lui Napoleon, in 1806, care a dorit sa i se dedice un astfel de monument, insa finalizarea edificiului a fost 30 de ani mai tarziu. Taxa de intrare este de 9 euro, gratuita pentru tinerii sub 26 de ani. Pentru a ajunge in varf, nu exista ascensor, trebuin sa se urce 234 de trepte. Treptele interioare sunt in forma de spirala si destul de inguste, iar cum noi eram incarcate cu ceva bagaje (mici cosmetice) am facut 2-3 pauze. La etajul superior, inainte de a iesi in exterior si a admira bulevardele radiale care pornesc din fiecare parte a arcului, este o incapere cu ecrane uriase care stau marturie a surselor de inspiratie care au generat constructia acestui monument. Mai jos cateva imagini.

Champs-Elysees, vazuta de sus

Turnul Eiffel

Extaziata, pe pamant sfant

Cumparaturile de care va vorbeam

Niste doamne, sub monument

Urmatoarea oprire - Muzeul Orsay. Muzeul este construit in spatiul unei foste gari (Gare d'Orsay). Cuprinde colectii de pictura si sculptura frantuzeasca, apartinand perioadei 1848-1915, fiind cunoscut mai ales pentru lucrarile impresioniste.

Seara a fost rezervata plimbarii pe Sena cu vaporasul, pe care l-am luat dupa ce am coborat la statia de metrou Alma Marceau (linia 2, am avut direct legatura de la Place de la Nation). Linia 2 este poate printre cele mai prost ingrijite dintre toate din Paris, si e frecventata de mai multe populatie africana/araba decat celelalte linii, sau cel putin asta a fost impresia mea.

Insist asupra acestui lucru pentru ca asteptand in metrou sa ajungem la destinatie, a urcat o doamna, cam pe la 40-45 de ani, imbracata elegant dar simplu, cu un microfon si o boxa. Nu au trecut poate nici 5 minute de cand a inceput sa cante (probabil au trecut cele 5 minute din cauza difuzorului care nu era dintre cele mai bune calitativ), pana sa intelegem cuvinte gen "inima", "seara"... si sa facem conexiunea. Ce m-a frapat a fost ca nimeni din ceilalti calatori nu i-a oferit nici macar 1 eurocent, si cred ca nici noi nu am fi facut asta, daca nu ne-am fi inteles propria limba. Gagica ne-a multumit in romana evidenet, a coborat dupa cateva statii si a urcat in urmatorul vagon. Chestia asta m-a impresionat si intristat, si am avut un moment in care chiar m-am speriat de cat de greu m-as putea integra vreodata acolo... Din fericire, am depasit momentul, si ... haideti sa ne oprim la ziua 4.