Am blogul asta de prin martie, sa tot fi trecut 5 luni de cand mi-am descoperit pasiunea pentru scris, si pana acum am tot postat despre mine, despre Vali si urmele devastatoare ale unei iubiri care desi traita cat de cat la maturitate e atat de copilaroasa, despre Paris si dorinta obsesiva de a ma intoarce acolo, despre cat de mult ma enerveaza controlorii din 205, sms-urile de la banca trimise dupa 1000 de ani de la plata ratei si facultatea pe care am terminat-o (sa am pardon, acum nu ma mai enerveaza, ca s-a dus...). Pentru cine nu ma cunoaste, blogul in sine cred ca pare foarte dezorganizat, reflectand, de multe ori, stari contradictorii, nevoia de a nu spune nimic prin 1000 de cuvinte sau de a spune totul nestiind cum.
De astazi, va voi vorbi despre Amanie, si despre o realitate care s-a transformat intr-un vis acum 4 ani. Amanie sunt eu, asa cum eram in urma cu 4 ani, si cum un imposibil la care nici nu m-am gandit vreodata s-a transformat in ceea ce iubesc cel mai mult astazi. Numele e alegoric, puteam sa spun simplu - Raluca - dar pseudonimul cu care voi scrie despre mine are si el semnificatia lui, pe care ma voi stradui sa o marturisesc in cele cateva episoade ale serialului.
Bucuresti, liceul Kretzulescu, mai 2005, sacouri albastre, uniforma, caldura mare.
Ma intorsesem de aproape o luna de la Timisoara, unde petrecusem vreo 6 zile. avand prin dosarele de acasa permisul de intrat la Facultate. Era a doua oara consecutiv cand luam titlul de campioana, cand se facea tacere cand se rostea numele meu. Raluca Ungureanu. Cred ca terminasem si cu tezele, iar proful de mate imi daduse un 9 pentru locul 1 de la contabilitate (Doamne, si ce am mai zis sarumana pentru 9-le ala, am fost un dezastru la analiza...), asteptam vacanta sa plec la Deva, pentru ca atunci nu imi imaginam vara fara cateva luni petrecute acasa.
Cred ca eram intr-o pauza pe care o petreceam prin clasa (probabil ca nu mai aveam tigari), cand m-am intalnit cu Paraschiva pe hol. Paraschiva era profa cu care facusem fundamentele managementului printr-a zecea si cu care facusem niste consultatii la economia intreprinderii. Evident, avand un renume pozitiv prin liceu, eram destul de cunoscuta si apreciata in randul profesorilor, asa ca m-a intrebat daca nu vreau sa plec la Paris, ca in octombrie avea sa se desfasoare un stagiu pe vanzari. Urma sa se dea un examen oral si scris la franceza, in urma caruia primii 8 plecau in Franta.
?!? WTF ?!?
Franceza era singura materie din liceu la care n-am avut niciodata caiet :(, si asta pentru ca nu imi faceam niciodata tema, si ma enerva pronuntia, si ma enervau terminatiile de la verbe, ca toate conjugarile sunau la fel, si ma stresa ca la 80 se spunea in loc de huitante quatre-vingt... si ma durea in fund de franceza, ca s-o zic pe aia drepata. De Paris nu stiam prea multe, decat de Turnul Eiffel, Notre Dame si Luvru, si pe vremea aia ai mei nici nu aveau bani. Ca deh, bursa - bursa, da bani de buzunar pentru 3 saptamani...
Cu toate astea, am zis, da, de ce nu, si am ramas surprinsa ca ai mei au fost incantati de treaba asta, pentru ca se parea, ca situatia de acasa urma sa se imbunateasca semnificativ din octombrie.
O saptamana am stat cu manuale de clasa a 6-a si a 7-a sa ma pun la punct. Nu e deloc de ras, pentru ca e corecta intrebarea retorica : "Esti mai destept ca un copil de clasa a 5-a?". Mi s-a parut foarte tare ca pana in momentul ala ma durea fix in pix de franceza, si brusc devenisem super entuziasmata de faza.
Am dat si testul scris si tesul oral, ocazie cu care am aflat ca Paraschiva stia franceza, si mai mult decat atat, stia chiar bine, si undeva inainte sa se termine a 11-a s-au afisat si rezultatele, unde am aflat cu stupoare ca m-am calificat prima. Copil destept eram prin liceu, prindeam repede.
Bucuroasa nu cred ca am fost pana la starea aia de exaltare, era o lista pe care primul nume trecut era al meu, si sincera sa fiu, am fost mult mai fericita cand lista aia era la Timisoara si eram prima pe tara, rupand in doua gura targului la contabilitate.
Cum plecarea era in octombrie, mi-am facut bagajele si m-am dus 3 luni acasa la Deva. Nu mi-am luat cu mine nimic de franceza, ca daca la scoala nu aveam caiet, nu avea rost sa imi fac unul de vacanta... si toata vara am stat si am pregatit terenul pentru olimpiada dintr-a 12-a (tot la contabilitate) ca, desi intrata la facultate, da-o-ncolo de franceza, eu tre sa iau si al 3-lea titlu olimpic, ca n-am chef sa iasa pe primul loc cineva care nu merita.
De astazi, va voi vorbi despre Amanie, si despre o realitate care s-a transformat intr-un vis acum 4 ani. Amanie sunt eu, asa cum eram in urma cu 4 ani, si cum un imposibil la care nici nu m-am gandit vreodata s-a transformat in ceea ce iubesc cel mai mult astazi. Numele e alegoric, puteam sa spun simplu - Raluca - dar pseudonimul cu care voi scrie despre mine are si el semnificatia lui, pe care ma voi stradui sa o marturisesc in cele cateva episoade ale serialului.
Bucuresti, liceul Kretzulescu, mai 2005, sacouri albastre, uniforma, caldura mare.
Ma intorsesem de aproape o luna de la Timisoara, unde petrecusem vreo 6 zile. avand prin dosarele de acasa permisul de intrat la Facultate. Era a doua oara consecutiv cand luam titlul de campioana, cand se facea tacere cand se rostea numele meu. Raluca Ungureanu. Cred ca terminasem si cu tezele, iar proful de mate imi daduse un 9 pentru locul 1 de la contabilitate (Doamne, si ce am mai zis sarumana pentru 9-le ala, am fost un dezastru la analiza...), asteptam vacanta sa plec la Deva, pentru ca atunci nu imi imaginam vara fara cateva luni petrecute acasa.
Cred ca eram intr-o pauza pe care o petreceam prin clasa (probabil ca nu mai aveam tigari), cand m-am intalnit cu Paraschiva pe hol. Paraschiva era profa cu care facusem fundamentele managementului printr-a zecea si cu care facusem niste consultatii la economia intreprinderii. Evident, avand un renume pozitiv prin liceu, eram destul de cunoscuta si apreciata in randul profesorilor, asa ca m-a intrebat daca nu vreau sa plec la Paris, ca in octombrie avea sa se desfasoare un stagiu pe vanzari. Urma sa se dea un examen oral si scris la franceza, in urma caruia primii 8 plecau in Franta.
?!? WTF ?!?
Franceza era singura materie din liceu la care n-am avut niciodata caiet :(, si asta pentru ca nu imi faceam niciodata tema, si ma enerva pronuntia, si ma enervau terminatiile de la verbe, ca toate conjugarile sunau la fel, si ma stresa ca la 80 se spunea in loc de huitante quatre-vingt... si ma durea in fund de franceza, ca s-o zic pe aia drepata. De Paris nu stiam prea multe, decat de Turnul Eiffel, Notre Dame si Luvru, si pe vremea aia ai mei nici nu aveau bani. Ca deh, bursa - bursa, da bani de buzunar pentru 3 saptamani...
Cu toate astea, am zis, da, de ce nu, si am ramas surprinsa ca ai mei au fost incantati de treaba asta, pentru ca se parea, ca situatia de acasa urma sa se imbunateasca semnificativ din octombrie.
O saptamana am stat cu manuale de clasa a 6-a si a 7-a sa ma pun la punct. Nu e deloc de ras, pentru ca e corecta intrebarea retorica : "Esti mai destept ca un copil de clasa a 5-a?". Mi s-a parut foarte tare ca pana in momentul ala ma durea fix in pix de franceza, si brusc devenisem super entuziasmata de faza.
Am dat si testul scris si tesul oral, ocazie cu care am aflat ca Paraschiva stia franceza, si mai mult decat atat, stia chiar bine, si undeva inainte sa se termine a 11-a s-au afisat si rezultatele, unde am aflat cu stupoare ca m-am calificat prima. Copil destept eram prin liceu, prindeam repede.
Bucuroasa nu cred ca am fost pana la starea aia de exaltare, era o lista pe care primul nume trecut era al meu, si sincera sa fiu, am fost mult mai fericita cand lista aia era la Timisoara si eram prima pe tara, rupand in doua gura targului la contabilitate.
Cum plecarea era in octombrie, mi-am facut bagajele si m-am dus 3 luni acasa la Deva. Nu mi-am luat cu mine nimic de franceza, ca daca la scoala nu aveam caiet, nu avea rost sa imi fac unul de vacanta... si toata vara am stat si am pregatit terenul pentru olimpiada dintr-a 12-a (tot la contabilitate) ca, desi intrata la facultate, da-o-ncolo de franceza, eu tre sa iau si al 3-lea titlu olimpic, ca n-am chef sa iasa pe primul loc cineva care nu merita.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu