Eu mai exist pentru tine?
E seara si deja incepe sa se faca toamna, sau cel putin asa as vrea eu sa cred, in ideea ca plecarea la Paris se apropie incet, dar e aici. E singurul lucru care ma mai tine in viata in momentele in care simt ca lumea imi fuge de sub picioare.
Au trecut aproape 2 luni de cand nu te-am mai vazut si de cand nu am mai fost in bratele tale... Iti amintesti?... timp in care am terminat facultatea, mi-am luat licenta (cu 9, au fost cam nesimtiti la faza asta, dar am depasit momentul), m-am inscris la cursurile de franceza (stii si tu cat de mult imi place), mi-am schimbat biroul la alt etaj (acum am mult mai multa lumina, si mi-am pus cateva poze cu mine si cu gagicile de la facultate), am pierdut si am castigat prieteni noi si vechi, am calatorit cu mintea si cu trupul, si voi face asta in continuare... Am citit si am invatat lucruri, am plans si am ras...
Te-am cautat in toti barbatii pe care i-am vazut si s-a intamplat sa regasesc o asemananare fizica izbitoare intre tine si un altul oarecare. Poate avea ochii prea albastri, iar ai tai sunt verzi...Si, totusi, nu esti tu... Si, totusi, orice as face, sunt momente in care se lasa seara, sunt singura, si imi amintesc.
Ascult Joe Dassin, si e ca-n melodie... Parca a trecut o eternitate...
Saca m-ar omori sa citeasca chestia asta, Saca fiind cea mai buna prietena a mea din departament (si ea tot o blonda, la fel ca Didi despre care tot ti-am spus), nu mai vrea sa auda ca vorbesc despre tine. Eu ma prefac ca nu vreau si ca ar trebui sa ma trezesc dar e mereu ceva care ma impiedica.
Nu am incetat nici azi sa ma intreb de ce? De ce am cazut atat de greu si de ce nu ma pot ridica? De ce te-ai intors de fiecare data, sa te iubesc pana la nebunie, iar apoi sa ma trezesc singura? Sunt doua lucruri in lumea asta pentru care as fi in stare de sacrificii pe care, altfel, nici nu mi le-as imagina... Parisul si tu...
Mi-e dor, Vali. Stii ca mi-e dor.
E seara si deja incepe sa se faca toamna, sau cel putin asa as vrea eu sa cred, in ideea ca plecarea la Paris se apropie incet, dar e aici. E singurul lucru care ma mai tine in viata in momentele in care simt ca lumea imi fuge de sub picioare.
Au trecut aproape 2 luni de cand nu te-am mai vazut si de cand nu am mai fost in bratele tale... Iti amintesti?... timp in care am terminat facultatea, mi-am luat licenta (cu 9, au fost cam nesimtiti la faza asta, dar am depasit momentul), m-am inscris la cursurile de franceza (stii si tu cat de mult imi place), mi-am schimbat biroul la alt etaj (acum am mult mai multa lumina, si mi-am pus cateva poze cu mine si cu gagicile de la facultate), am pierdut si am castigat prieteni noi si vechi, am calatorit cu mintea si cu trupul, si voi face asta in continuare... Am citit si am invatat lucruri, am plans si am ras...
Te-am cautat in toti barbatii pe care i-am vazut si s-a intamplat sa regasesc o asemananare fizica izbitoare intre tine si un altul oarecare. Poate avea ochii prea albastri, iar ai tai sunt verzi...Si, totusi, nu esti tu... Si, totusi, orice as face, sunt momente in care se lasa seara, sunt singura, si imi amintesc.
Ascult Joe Dassin, si e ca-n melodie... Parca a trecut o eternitate...
Saca m-ar omori sa citeasca chestia asta, Saca fiind cea mai buna prietena a mea din departament (si ea tot o blonda, la fel ca Didi despre care tot ti-am spus), nu mai vrea sa auda ca vorbesc despre tine. Eu ma prefac ca nu vreau si ca ar trebui sa ma trezesc dar e mereu ceva care ma impiedica.
Nu am incetat nici azi sa ma intreb de ce? De ce am cazut atat de greu si de ce nu ma pot ridica? De ce te-ai intors de fiecare data, sa te iubesc pana la nebunie, iar apoi sa ma trezesc singura? Sunt doua lucruri in lumea asta pentru care as fi in stare de sacrificii pe care, altfel, nici nu mi le-as imagina... Parisul si tu...
Mi-e dor, Vali. Stii ca mi-e dor.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu