Trecuse vara, foarte repede, de altfel, pentru ca atunci, spre deosebire de acum, nu am stat sa numar nici macar o zi pana la plecare. Mai ales ca acasa aveam ce sa fac, am mers de cateva ori pe la Vatza si imi petreceam serile cu prietenele din copilarie, cutreierand locurile care imi erau mult mai dragi atunci, decat acum.
Ma intorsesem in Bucuresti, incepuse scoala, eram disperata ca o sa lipsesc aproape o luna de la orele de matematica si o sa ma intorc fiica ploii... Luandu-ma cu una cu alta, s-a facut, totusi, 1 octombrie... 2005. Imi amintesc ca cu cateva zile inainte de plecare visasem Parisul, intr-o forma foarte ciudata, si asta datorita faptului ca Paraschiva ne povestise ca Parisul nu are blocuri. Asa ca in visul meu, orasul aparea ca un camp imens, cu cateva monumente pe ici pe colo, un oras pustiu si greoi.
Pe 1 octombrie aveam deja bagajul facut, bani de cheltuiala de la ai mei, aflasem ca urma sa lucrez ca vanzatoare la Celio Opera, un magazin din centrul Parisului de haine pentru barbati. Ce putea fi mai frumos? Meseria perfecta :))
Plecarea din Bucuresti a fost undeva pe la ora pranzului, cu Air France, cu decolare de pe Otopeni. Ne-am intalnit toate 8 + profa, si dupa toate formalitatile de control, despre care nu as putea scrie prea multe, pentru ca sunt amintiri foarte vechi, am recut prin terminal si am ajuns in avion.
Imi amintesc cat de frumos se vede totul de sus, la decolare, si ce stare de bine ai pe parcursul unui zbor, cand norii par niste nameti de zapada, si mai vezi din cand in cand cate-un varf de munte...Cum masinile par niste furnici, si cum in 3 ore parcurgi o distanta de mii de kilometri...
Am ajuns pe Charles de Gaulle undeva pe la ora 3, ora locala, un aeroport imens, ca un orasel. Stiu ca ne-am dus imediat la baie, si ce m-a frapat era sistemul de curgere al apei de la robinet, era un robinet cu senzori care ne-a dat destul de mult de furca, pentru ca pe vremea aia la noi nu aparusera, si problema era ca nu gaseam butonul...
De la aeroport, eu si o colega care urma sa lucreze la acelasi magazin cu mine am fost luate de un profesor de la Liceul Jean Lurcat, partener cu Kretzulescu, urmand sa mergem chiar in ziua respectiva la magazin pentru un fel de interviu preliminar. Drumul pana in Paris, desi scurt ca lungime, a durat mult, din cauza aglomeratiei si a multiplelor autorute de la aeroport...Am vazut in graba Champs Elysees si Arcul de Triumf, si stiu ca ne povestea profu in franceza de o cantareata care avea afise peste tot.
Eram pur si simplu fascinata de arhitectura orasului, de strazile foarte largi, de aglomeratia de turisti si de cafenele.
Ajungand la magazin, m-am simtit cam ciudat sa trec prin el impreuna cu colega mea, pe langa cei care urmau sa ne fie colegi pentru 3 saptamani. Am coborat undeva la subsol, unde era biroul managerului, care ne-a salutat si ne-a spus ca ne asteapta de luni. Asta a fost practic interviul de care ma temeam intr-un mare fel. Ziua respectiva a trecut foarte repede, am ajuns la hotel, ne-am dus la o sala de net sa dam un mail acasa ca am ajuns cu bine si s-a facut seara.
Ma intorsesem in Bucuresti, incepuse scoala, eram disperata ca o sa lipsesc aproape o luna de la orele de matematica si o sa ma intorc fiica ploii... Luandu-ma cu una cu alta, s-a facut, totusi, 1 octombrie... 2005. Imi amintesc ca cu cateva zile inainte de plecare visasem Parisul, intr-o forma foarte ciudata, si asta datorita faptului ca Paraschiva ne povestise ca Parisul nu are blocuri. Asa ca in visul meu, orasul aparea ca un camp imens, cu cateva monumente pe ici pe colo, un oras pustiu si greoi.
Pe 1 octombrie aveam deja bagajul facut, bani de cheltuiala de la ai mei, aflasem ca urma sa lucrez ca vanzatoare la Celio Opera, un magazin din centrul Parisului de haine pentru barbati. Ce putea fi mai frumos? Meseria perfecta :))
Plecarea din Bucuresti a fost undeva pe la ora pranzului, cu Air France, cu decolare de pe Otopeni. Ne-am intalnit toate 8 + profa, si dupa toate formalitatile de control, despre care nu as putea scrie prea multe, pentru ca sunt amintiri foarte vechi, am recut prin terminal si am ajuns in avion.
Imi amintesc cat de frumos se vede totul de sus, la decolare, si ce stare de bine ai pe parcursul unui zbor, cand norii par niste nameti de zapada, si mai vezi din cand in cand cate-un varf de munte...Cum masinile par niste furnici, si cum in 3 ore parcurgi o distanta de mii de kilometri...
Am ajuns pe Charles de Gaulle undeva pe la ora 3, ora locala, un aeroport imens, ca un orasel. Stiu ca ne-am dus imediat la baie, si ce m-a frapat era sistemul de curgere al apei de la robinet, era un robinet cu senzori care ne-a dat destul de mult de furca, pentru ca pe vremea aia la noi nu aparusera, si problema era ca nu gaseam butonul...
De la aeroport, eu si o colega care urma sa lucreze la acelasi magazin cu mine am fost luate de un profesor de la Liceul Jean Lurcat, partener cu Kretzulescu, urmand sa mergem chiar in ziua respectiva la magazin pentru un fel de interviu preliminar. Drumul pana in Paris, desi scurt ca lungime, a durat mult, din cauza aglomeratiei si a multiplelor autorute de la aeroport...Am vazut in graba Champs Elysees si Arcul de Triumf, si stiu ca ne povestea profu in franceza de o cantareata care avea afise peste tot.
Eram pur si simplu fascinata de arhitectura orasului, de strazile foarte largi, de aglomeratia de turisti si de cafenele.
Ajungand la magazin, m-am simtit cam ciudat sa trec prin el impreuna cu colega mea, pe langa cei care urmau sa ne fie colegi pentru 3 saptamani. Am coborat undeva la subsol, unde era biroul managerului, care ne-a salutat si ne-a spus ca ne asteapta de luni. Asta a fost practic interviul de care ma temeam intr-un mare fel. Ziua respectiva a trecut foarte repede, am ajuns la hotel, ne-am dus la o sala de net sa dam un mail acasa ca am ajuns cu bine si s-a facut seara.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu