Vorbeam azi cu un coleg din Timisoara despre ce mi-ar placea sa fac azi.
Eram la birou, zi linistita de duminica, fara multi clienti si multe situatii de rezolvat. O zi in care am incercat sa-mi redau mentalitatea ca cea mai importanta persoana din viata fiecaruia este sinele. O idee pe care o sustin cu tarie si incredere prietenilor apropiati, dar pe care se intampla sa o uit din cand in cand si in cazul meu.
Daca as avea masina mea, m-as urca acum la volan si as conduce, cu difuzoarele date tare pe piesele mele preferate, as conduce oriunde, pret de cateva ore. Sa vad drumul drept si liber in fata mea, si sa incerc sa ma regasesc. Sa inteleg de ce sunt asa, desi as incerca imposibilul.
Mi-ar placea sa ma urc acum in avion si sa dau o fuga la Timisoara, fara bagaje, doar sa beau o limonada la o terasa si sa ma intorc. As putea s-o beau si singura, nu m-ar deranja. Sa nu ma sarute si nici sa ma imbratiseze nimeni, pentru ca asa cum ii spuneam si colegului, de aici incepe totul... Idei ca de ce nu ma suna, ca ce are, ca daca il sun crede ca il stresez, sau poate asteapta sa-l sun... De ce sa le am? Eu intotdeauna am spus ce am avut de spus si am facut ce mi-a dictat felul de a fi, fara sa stau pe ganduri. De ce in alte cazuri nu sunt eu si de ce ma tem ca reactiile celorlalti m-ar afecta si pe mine?
M-am apucat sa citesc o carte in franceza. "Personne n'y echappera" de Romain Sardou, n-are nici in clin, nici in maneca cu iubire, e mai degraba un thriller politist. In seara asta o sa vad partea a doua din "Elizabeth", ca data trecuta cand am incercat sa-l vad, am lasat toata placerea de a vedea si asculta un film in franceza sa aud vocea unui necunoscut pret de zeci de minute.
Vreau sa nu mai fie 65 de zile pana plec la Paris, si vreau sa fie maine, si nu vreau sa se termine niciodata sejurul de 9 zile. Vreau sa ploua si sa-mi fie somn, sa n-am semnal pe telefon si sa incerc sa cred c-a incercat sa ma sune sa ne vedem din nou.
...
Destul! Ma duc sa ma uit la "Elizabeth".
Eram la birou, zi linistita de duminica, fara multi clienti si multe situatii de rezolvat. O zi in care am incercat sa-mi redau mentalitatea ca cea mai importanta persoana din viata fiecaruia este sinele. O idee pe care o sustin cu tarie si incredere prietenilor apropiati, dar pe care se intampla sa o uit din cand in cand si in cazul meu.
Daca as avea masina mea, m-as urca acum la volan si as conduce, cu difuzoarele date tare pe piesele mele preferate, as conduce oriunde, pret de cateva ore. Sa vad drumul drept si liber in fata mea, si sa incerc sa ma regasesc. Sa inteleg de ce sunt asa, desi as incerca imposibilul.
Mi-ar placea sa ma urc acum in avion si sa dau o fuga la Timisoara, fara bagaje, doar sa beau o limonada la o terasa si sa ma intorc. As putea s-o beau si singura, nu m-ar deranja. Sa nu ma sarute si nici sa ma imbratiseze nimeni, pentru ca asa cum ii spuneam si colegului, de aici incepe totul... Idei ca de ce nu ma suna, ca ce are, ca daca il sun crede ca il stresez, sau poate asteapta sa-l sun... De ce sa le am? Eu intotdeauna am spus ce am avut de spus si am facut ce mi-a dictat felul de a fi, fara sa stau pe ganduri. De ce in alte cazuri nu sunt eu si de ce ma tem ca reactiile celorlalti m-ar afecta si pe mine?
M-am apucat sa citesc o carte in franceza. "Personne n'y echappera" de Romain Sardou, n-are nici in clin, nici in maneca cu iubire, e mai degraba un thriller politist. In seara asta o sa vad partea a doua din "Elizabeth", ca data trecuta cand am incercat sa-l vad, am lasat toata placerea de a vedea si asculta un film in franceza sa aud vocea unui necunoscut pret de zeci de minute.
Vreau sa nu mai fie 65 de zile pana plec la Paris, si vreau sa fie maine, si nu vreau sa se termine niciodata sejurul de 9 zile. Vreau sa ploua si sa-mi fie somn, sa n-am semnal pe telefon si sa incerc sa cred c-a incercat sa ma sune sa ne vedem din nou.
...
Destul! Ma duc sa ma uit la "Elizabeth".
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu