Primeam azi de la un cititor al blogului o remarca cum ca, desi a intrat intamplator pe blogul meu, are asa o viziune ca ma iubesc cam prea mult, sau ceva de genul asta, ca am o parere prea buna despre mine. Argumentele care au adus persoana respectiva la concluzia asta nu le cunosc, dar m-am simtit un pic datoare sa fac cateva remarci legate de aprecierea sau iubirea sau increderea in sine.
In momentul asta, ma consider un om implinit, un om care poate dormi linistit noaptea, stiind ca are constiinta curata, un om care la orice ora din zi si din noapte are 2-3-4-5 prieteni pe care ii poate suna si sa ii tina de vorba pana dimineata, un om respectat la locul de munca si iubit de apropiati (de cei adevarati, desigur) si cand are toane si e impulsiv, si cand e cel mai bun partener de cafea. Nu sunt narcisista, nici nu ma iubesc prea mult, nici nu am o parere peste asteptari despre mine. Am un milion de calitati, la fel cum am un milion plus unu de defecte, sunt o persoana normala asa cum esti tu, asa cum sunteti fiecare. Recunosc ca am uneori acea stare de a intra in defensiva, de a incerca sa nu cedez nici o sutime din principiile mele atunci cand un lucru imi displace, dar e o atitudine fireasca, pe care nu o consider exagerata.
Faptul ca sunt deschisa si pot vorbi despre orice, faptul ca sunt pe cat de toleranta, pe atat de transanta... sunt toate parte din mine, si cu bune si cu rele, sunt eu insami.
Multi oameni m-au felicitat pentru blog, la fel cum tot atatia m-au criticat si au luat prea personal unele postari. Secretul care ma face sa fiu in continuare aici, sa vin zi de zi cu elemente noi, sa am inspiratie si sa cred in mine este faptul ca am fost mereu eu insami.
Nu esti de acord cu ce scriu? Nu imi displace ca pierd un cititor ca tine. Din contra, intri seara de seara sa vezi ce am mai scris? Datorita tie postez, si oricand astept sugestii si pareri constructive... Ca blogger part time cum sunt eu, si ca om, de altfel, am inteles ca cel mai important e sa nu ma abat de la parerile mele si de la ideile pe care le am la un anumit moment, daca cred in ele si, evident, sunt legale si morale.
"Imposibilul" nu va exista fara ele.
In momentul asta, ma consider un om implinit, un om care poate dormi linistit noaptea, stiind ca are constiinta curata, un om care la orice ora din zi si din noapte are 2-3-4-5 prieteni pe care ii poate suna si sa ii tina de vorba pana dimineata, un om respectat la locul de munca si iubit de apropiati (de cei adevarati, desigur) si cand are toane si e impulsiv, si cand e cel mai bun partener de cafea. Nu sunt narcisista, nici nu ma iubesc prea mult, nici nu am o parere peste asteptari despre mine. Am un milion de calitati, la fel cum am un milion plus unu de defecte, sunt o persoana normala asa cum esti tu, asa cum sunteti fiecare. Recunosc ca am uneori acea stare de a intra in defensiva, de a incerca sa nu cedez nici o sutime din principiile mele atunci cand un lucru imi displace, dar e o atitudine fireasca, pe care nu o consider exagerata.
Faptul ca sunt deschisa si pot vorbi despre orice, faptul ca sunt pe cat de toleranta, pe atat de transanta... sunt toate parte din mine, si cu bune si cu rele, sunt eu insami.
Multi oameni m-au felicitat pentru blog, la fel cum tot atatia m-au criticat si au luat prea personal unele postari. Secretul care ma face sa fiu in continuare aici, sa vin zi de zi cu elemente noi, sa am inspiratie si sa cred in mine este faptul ca am fost mereu eu insami.
Nu esti de acord cu ce scriu? Nu imi displace ca pierd un cititor ca tine. Din contra, intri seara de seara sa vezi ce am mai scris? Datorita tie postez, si oricand astept sugestii si pareri constructive... Ca blogger part time cum sunt eu, si ca om, de altfel, am inteles ca cel mai important e sa nu ma abat de la parerile mele si de la ideile pe care le am la un anumit moment, daca cred in ele si, evident, sunt legale si morale.
"Imposibilul" nu va exista fara ele.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu