Planuri & ambitii

Zilele astea am primit si pe blog si pe mess si in toate formele posibile de comunicare intrebari legate de nota de la licenta, si de masterul pe care n-o sa il fac la facultatea de la Piata Romana.
Cred ca va fi ultimul post legat de treaba asta, ocazie cu care oficial va spun ca data de 13 iulie a pus punct, fara cale de intoarcere, "relatiei" cu ASE-ul. A fost, in cele din urma, o experienta de viata, si dincolo de cei 3 ani aproape pierduti, am vazut si intalnit si lucruri frumoase. Si nominalizez aici pe Corina, Luiza, Anca si Aura - cu care voi ramane prietena pe viata; pe Cosmin Dobrin si Seby (2 profi care chiar si-au dat interesul si la care mi-a placut mult felul in care au stiut sa trateze un student) si cateva materii la care am invatat cu drag (nu au fost prea multe, dar cu siguranta nu o sa uit niciodata contabilitatea, notiunile de drept si strategie).
In drum spre serviciu, am stat si m-am gandit azi ca parca as avea un regret sa nu dau la master aici, ca din 2002 am mers pe profil economic, si sa o rup acum, dupa 7 ani in care doar asta am facut...e greu. Mi-am amintit apoi de tot ce nu mi-a placut si tot ce m-a deranjat (si vorbesc aici de facultate, pentru ca despre liceu pot vorbi doar cu un respect deosebit, si a fost o alegere care desi facuta atunci in ultim moment, a fost o treaba foarte desteapta si as mai da la Kretzu de n ori si il recomand tuturor, chiar daca de atunci s-au schimbat multe).
Sa dau la master, sa fiu de departe in primii 5, si sa fiu bagata la spate doar pentru ca stiu deja ce se se preda si ca imi permit un loc de munca? Sa deranjez prin faptul ca stiu prea multe, ca am avut niste recunoasteri la nivel national pe care nu le poate sterge nimeni? Sunt zeci de profesori din Kretzu si numerosi colegi pentru care am fost un lider...ar fi pacat sa ii dezamagesc, devenind un student mediocru si ratandu-ma.
Asa ca incepand cu 2009 am planuri mari. Pilonul lor sta intr-un curaj si o ambitie care ma caracterizeaza, asa ca am inceput deja demersurile. Asa ca.....
Luni merg sa dau examen la Institutul Francez si in 4 ani de zile (timp in care voi face si facultatea de drept la Universitate, si imi pun mari sperante ca va fi o experienta inedita, si, implicit, placuta) vreau si stiu ca pot sa stapanesc toate notiunile la nivel de excelenta. E un pas pe care desi il fac tarziu, il fac sigur, si impreuna cu noua mea facultate vor cladi plecarea mea definitiva din tara, la un master in Paris.
Nimic nu e imposibil daca iti doresti cu adevarat, si asa cum acum 4 ani plecam plangand de la Paris (unde mersesem cu bursa de la liceu) jurand ca ma voi intoarce dupa 4 ani (ceea ce se va intampla intr-un viitor teribil de apropiat, de altfel), asa astazi promit ca peste alti 4 ani, ma voi intoarce acolo pentru totdeauna.
Primul pas a fost facut, ma vad deja in locul in care imi doresc sa fiu inca din copilarie. Nu mi-am creat o imagine exacta asupra a ce urmeaza sa fac acolo, dar am timp 4 ani sa rascolesc in minte toate variantele si sa aleg ce mi se potriveste. Cu ocazia asta, sper sa nu ma mai intrebe nimeni de ce nu mai vreau la ASE, de ce cred ca 9 e o nota prea mica si de ce sunt nemultumita. Sunt convinsa ca, in egala masura, am colegi sau amici, sau cititori ai blogului, care sunt satisfacuti si fericiti de ce au intalnit in ASE, le accept si inteleg punctul de vedere. Eu am avut alte pretentii, iar acum vreau sa am ambitii, si vreau ca ce pare acum imposibil, sa devine o realitate teribil de inevitabila.
La prima ora de romana din liceu, cu domnul profesor Adrian Jiga, al carui nume il rostesc cu o admiratie si un respect profund, iar cei care stiu despre cine e vorba cu siguranta ma vor aproba, ne-a pus sa scriem pe prima pagina din caiet "de ce?", iar apoi sa continuam si sa ne raspundem singuri ... "iunie 2006 -bacul".
La intrebarea voastra "de ce?", va raspund simplu... "iulie 2013 - Paris"...