Azi, dupa ceva vreme, am iesit la terasa cu cateva colege, care fac parte din grupul restrans al celor cu care voi avea placerea de a ma saluta pe strada peste ani, dupa terminarea facultatii. Din discutii in discutii, am ajuns la un moment dat sa vorbim despre cariera, job-uri ideale, unde ne vedem la 30 de ani, planuri si vise. Fetele au ramas putin surprinse ca nu am tinte atat de inalte cum se asteptau, si ca privesc evenimentele dintr-o perspectiva nu extrem de visatoare.
Sunt o persoana care a invatat mult si a avut si un pic de noroc. Lucrez pe un job normal, la o companie normala, imi respect colegii de birou si clientii. Castig suficient de bine sa imi satisfac multumitor nevoile din fiecare luna. Jobul pe care il am imi permite, de asemenea, sa imi fac vacanta de vis in toamna, la Paris, sunt constienta ca fara el nu as fi reusit nicidecum sa ma reintorc in locurile care imi sunt atat de dragi.
Si de ce cu toate astea nu plec pe minim dublu? Dupa atatia ani de scoala? ma intreaba colegele de facultate, toate cu o situatie financiara buna, nici una nu lucreaza in prezent pe niciunde (tinand cont ca este si ultimul an de facultate). Nu plec pentru ca tin la locul meu de munca, m-am integrat in companie acceptandu-i principiile, cultura organizatorica, acceptandu-mi activitatile si facandu-le cu drag. Ii spuneam si Blondei mai zilele trecute ca intr-o firma, lucrul principal care te motiveaza nu este salariul. La munca, uit de toate grijile si problemele, mi-am creat prieteni, idealuri, oameni in care cred si prin care ma dezvolt, am invatat sa imi asum responsabilitatea si sa nu promit lucruri care nu se pot realiza, m-am format ca om si am aflat cat de multe mai am de invatat. Ma consider un om puternic pentru ca zi de zi aflu tot felul de informatii din domenii care ma pasioneaza (inclusiv management, dar management aplicat si cu rezultate extraordinare obtinute la nivel regional), fiecare client cu care lucrez este diferit si ma ajuta sa nu ma plafonez.
Da, imi doresc sa plec pe dublu, dar stiu ca trebuie sa muncesc din greu pentru asta, sa ma auto-dezvolt si sa invat cat pot de mult de la oamenii din jurul meu. Imi doresc sa plec pe dublu, dar sa nu parasesc firma, si daca e sa raman 7 ani pe acelasi job, as face in fiecare zi lucrurile mai bine, vazand in fata Parisul si faptul ca 7 ani nu inseamna nimic ca asteptare, daca imi va fi dat sa raman acolo pe viata. Cred in companie si in ceea ce trebuie sa fac, si stiu ca daca voi face lucrurile cum trebuie, chiar daca va trebui sa imi educ rabdarea si sa astept trecerea anilor, sunt dispusa sa dau totul sa fiu transferata in Franta.
E important sa ai un vis si sa te vezi deja in locul in care iti doresti sa fii. Dar e si mai important sa fii realist. Sa nu crezi ca vei ajunge director dupa ce ai terminat facultatea si nu ai mai lucrat o zi.
Sa crezi, in schimb, cu tarie ca poti strabate lungul drum spre implinire, si sa iti fixezi obiective intermediare. Sa fii cel mai bun, si sa lucrezi cu placere, sa fii vesel, optimist, increzator si sa fie in fiecare zi prima zi de munca, in care entuziasmul este cel mai important lucru care te caracterizeaza.
Sunt o persoana care a invatat mult si a avut si un pic de noroc. Lucrez pe un job normal, la o companie normala, imi respect colegii de birou si clientii. Castig suficient de bine sa imi satisfac multumitor nevoile din fiecare luna. Jobul pe care il am imi permite, de asemenea, sa imi fac vacanta de vis in toamna, la Paris, sunt constienta ca fara el nu as fi reusit nicidecum sa ma reintorc in locurile care imi sunt atat de dragi.
Si de ce cu toate astea nu plec pe minim dublu? Dupa atatia ani de scoala? ma intreaba colegele de facultate, toate cu o situatie financiara buna, nici una nu lucreaza in prezent pe niciunde (tinand cont ca este si ultimul an de facultate). Nu plec pentru ca tin la locul meu de munca, m-am integrat in companie acceptandu-i principiile, cultura organizatorica, acceptandu-mi activitatile si facandu-le cu drag. Ii spuneam si Blondei mai zilele trecute ca intr-o firma, lucrul principal care te motiveaza nu este salariul. La munca, uit de toate grijile si problemele, mi-am creat prieteni, idealuri, oameni in care cred si prin care ma dezvolt, am invatat sa imi asum responsabilitatea si sa nu promit lucruri care nu se pot realiza, m-am format ca om si am aflat cat de multe mai am de invatat. Ma consider un om puternic pentru ca zi de zi aflu tot felul de informatii din domenii care ma pasioneaza (inclusiv management, dar management aplicat si cu rezultate extraordinare obtinute la nivel regional), fiecare client cu care lucrez este diferit si ma ajuta sa nu ma plafonez.
Da, imi doresc sa plec pe dublu, dar stiu ca trebuie sa muncesc din greu pentru asta, sa ma auto-dezvolt si sa invat cat pot de mult de la oamenii din jurul meu. Imi doresc sa plec pe dublu, dar sa nu parasesc firma, si daca e sa raman 7 ani pe acelasi job, as face in fiecare zi lucrurile mai bine, vazand in fata Parisul si faptul ca 7 ani nu inseamna nimic ca asteptare, daca imi va fi dat sa raman acolo pe viata. Cred in companie si in ceea ce trebuie sa fac, si stiu ca daca voi face lucrurile cum trebuie, chiar daca va trebui sa imi educ rabdarea si sa astept trecerea anilor, sunt dispusa sa dau totul sa fiu transferata in Franta.
E important sa ai un vis si sa te vezi deja in locul in care iti doresti sa fii. Dar e si mai important sa fii realist. Sa nu crezi ca vei ajunge director dupa ce ai terminat facultatea si nu ai mai lucrat o zi.
Sa crezi, in schimb, cu tarie ca poti strabate lungul drum spre implinire, si sa iti fixezi obiective intermediare. Sa fii cel mai bun, si sa lucrezi cu placere, sa fii vesel, optimist, increzator si sa fie in fiecare zi prima zi de munca, in care entuziasmul este cel mai important lucru care te caracterizeaza.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu