joi, 9 aprilie 2009

Oameni care ma fac fericita

Fericirea e un lucru bizar, abstract si relativ pe care si-l doresc toti. Unii vad fericirea in bani, altii in dragoste, poate unii o regasesc in cunoastere... La mine, lucrurile sunt mai simple. Pe mine ma fac fericita oamenii pozitivi din jurul meu, comunicarea cu ceilalti, iar azi am o stare de excelent tocmai din acest motiv.
M-am intalnit la Romana azi cu Blonda, iar intamplarea a facut sa ne vedem si cu o colega de la munca si o prietena de a ei, care venisera in acelasi loc cu noi. Si daca tot ne cunosteam, am zis hai sa stam toate la masa si sa ne facem timpul sa treaca in mod placut. Nici nu am simtit doua ore, am descoperit ca nu sunt singura care are o parere nu din cele mai bune despre Facultatea, si ne-am amuzat teribil despre abordarea triaxiala a lui Toulouse, care mi-a picat mie la oral semestrul trecut. Ne-am amuzat vorbind despre Roma, Paris, timp liber, joburi, si fel de fel de mizerii si a fost minunat sa ma redescopar, sa vad ca imi pot crea un cerc de cunostinte si prieteni in randul carora ma simt bine.
Pentru mine, toate greutatile de zi cu zi, mai mult sau mai putin importante, dispar sau devin solutii, in momentul in care sunt inconjurata de oameni care sunt impliniti, sau muncesc cu drag pentru implinire, oameni care reusesc sa transforme clipele in lucruri minunate. Daca am reusit sa traiesc fara Vali, care a fost una din marile mele iubiri (deh, e mai multe), sunt sigura ca nu as putea trai fara Blonda si fara oamenii cu care ma simt bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu