Si pentru ca tot imi place sa scriu, si vad ca acest lucru imi iese deosebit de bine cand trec prin emotii puternice, m-am gandit sa impart cu voi pasaje din viata mea, despre care ma gandesc tot mai serios ca s-ar putea aduna foarte frumos intr-o carte de beletristica. E adevarata zicala conform careia orice sut in fund e un pas inainte, si aici vreau sa aduc in fata facultatea pe care am urmat-o. Pe mine nu numai ca nu a reusit sa ma invete nimic, avand in vedere ca in liceul pe care l-am urmat (si ii spun numele cu mandrie, "Scoala Superioara Comerciala Nicolae Kretzulescu") am invatat toate notiunile economice la un nivel mult mai inalt si mai elevat ca in facultate, dar m-a confruntat cu situatii si oameni pe care imi doresc sa nu ii mai intalnesc niciodata. Am cunoscut individualismul, rautatea, ambitia prosteasca, lipsa de comunicare si prietenie, egoisumul, si toate aspectele urate ale naturii umane. Pentru ce pot sa ii fiu recunoscatoare facultatii? Pentru ca mi-a aratat, tarziu ce-i drept, ce imi place cu adevarat, ce imi place si nu am gasit aici. Imi place sa scriu, sa fiu creativa, sa ii ascult pe ceilalti, sa le vorbesc si sa imi creez o relatie cu cei din jurul meu, sa iubesc, sa am incredere si sa fiu capabila de emotii puternice.
Scrisoarea ce urmeaza este pentru cea mai buna prietena a mea, in prag de Paste, si repet, ar fi un bun rezumat al unui roman despre mine. Enjoy, cu mentiunea ca numele si unele situatii au fost omise, pentru ca fiecare este liber sa aiba intimitatea lui. Dar esenta lucruilor este reala, iar Diana (sau Blonda) le poate garanta veridicitatea.
Buna, Diana, raza mica de soare ce esti...
Sper ca a fost OK la dentist si ca nu a durut prea tare :)
Eu in seara asta am iesit cu noua noastra prietena, mi-a facut bine sa vorbesc cu ea despre aminiri frumoase, e genul de om cum esti tu, pe care am impresia ca il cunosc demult. Evident nu se compara cu tine, dar mi-a facut bine sa ies, sa ma mai descarc, sa aud o parere de la cineva care nu cunoaste pe nici unul din ei... I-am vorbit despre Paris si despre francez, despre felul in care ne-am apropiat acum 4 ani si uite cum, dupa atata timp, ne scriem si asteptam sa ne revedem...Am retrait povestea cu Alex, ce a fost frumos din ea, bineinteles, modul in care ne-am apropiat si am avt o relatie de vis, cum am trait impreuna cele mai frumoase momente, cum a facut atatea sacrificii, ca dovada a cat de mult m-a iubit...am retrait povestea cu Dorel atunci cand ne-am cunoscut si mai apoi m-a asteptat la facultate, mi-am amintit de ghicitoare si de profetiile ei care pareau atat de reale, de Vali si de trandafirul pe care il mai am, care desi s-a uscat, nu si-a pierdut culoarea... Am retrait si momentul in care l-am cunoscut pe Celalalt, discutiile noastre pe care eu mi le imaginam pline de sens...
Si desi toate povestile au avut un final indepartat de cel pe care mi-l doream la momentul respectiv, fiecare a avut o parte frumoasa, o parte amuzanta, sunt experiente care m-au format ca om, care desi m-au dat cu capul de pereti si m-au facut sa plang, m-au invatat multe. Citeam despre universurile paralele si o sa ma crezi nebuna, dar scrie pe net ca exista o teorie conform careia sunt infinite lumi asemenea cu a noastra, dar paralele, in alta dimensiune. Si in una din ele, Raluca e fericita cu Alex (cine stie cum or fi evoluat lucrurile), in alta are cu Dorel 3 copii mici, grasi si chei, in alta probabil e cu Vali calatorind si vazand lumea, iar in alta e fericita cu Celalalt.
M-a ajutat mult sa ii spun ce simt pentru el, sunt intr-o stare de pace, si ma simt impacata cu mine insami. Daca ar fi sa compar tot ce mi-a dat Dumnezeu(o familie, o educatie, prieteni adevarati asa cum esti tu, un job, un mod optimist de a fi si de a-i face si pe ceilalti sa fie) cu ce nu am, adica pe cineva, sunt o persoana fericita.
ldeea e ca la modul meu de a fi, ca om, actionez sub impuls si sufar o zi doua trei... zece, dupa care o iau de la capat. Asa a fost de fiecare data. E trist sa il vad pe Celalalt pe mess acum, sa vad cu nu e busy, nu e nici idle, si ca nu ii pot spune nimic. Ar fi hilar sa il intreb daca e OK, si ce parere are, si sa incerc sa despic firul in patru... ce ma bucura e ca nu mi-a dat ignore, si probabil ca daca i-as spune ceva, mi-ar raspunde. Mi-e dor sa vorbesc cu el, cum era pe vremuri, si ma doare ca niciodata nu va mai fi ca inainte, adevarul e ca nu imi pot opri emotiile si nu pot sa nu sufar. Vor trece multe zile si imi voi reveni. Trebuie sa merg mai departe. Imi amintesc cum eram cand am venit din Paris, ma simteam claustrata, vroiam sa mor, imi imaginam ca nu voi mai merge niciodata acolo, vedeam avioane si plangeam, ma uitam nebuna dupa ele, imi aminteam mereu. A durat mult pana cand starea aia de depresie sa se transforme in nostalgie si amintiri frumoase, in ambitia de a le revedea. Si acum, datorita tie, ma voi intoarce in locurile pe care le iubesc atat de mult. Pana si noua noastra prietena a ramas fascinata despre modul in care vorbesc despre Paris, despre oamenii de acolo si a zis ca si-ar dori si ea sa mearga, ca vrea demult. Din punctul meu de vedere, vino, i-am spus, si o sa vezi ca tot ce iti vorbesc e deplin adevarat.
Mi-am amintit de francez, de felul in care se purta, atat de elegant cu mine, si mi-e dor. Desi Celalalt e mult mai viu in mine decat oricare altul, si va dura pana sa se mai stinga.Gata, ca am devenit melancolica. Dar imi face bine sa scriu, sa iti scriu, as muri fara tine.
La job e super, a venit azi team leaderul din concediu, m-a felicitat pt rezultatele din ultima saptamana. Iar colegii mei ma ajuta enrom sa fiu optimista, adevarul e ca rad toti aia din jurul meu cand le povestesc de marmota si blanitza ei, de gentile si ochelarii cu sclipici, de cafenele pitzi pe care le frecventam.
Imi face bine ca sunt intr-o atmosfera pozitiva, si sper ca starea asta sa ma lase.
Mi-e dor de Celalalt, nu are rost sa mint, si stii ca nu iti poti scoate pe cineva din suflet, iar in cazul meu e si mai si. Promit ca trec peste starea asta si sa dea Dumnezeu sa ne vedem cu bine saptamana viitoare, si sa imi spui ca de frumos a fost acasa.
Scrisoarea ce urmeaza este pentru cea mai buna prietena a mea, in prag de Paste, si repet, ar fi un bun rezumat al unui roman despre mine. Enjoy, cu mentiunea ca numele si unele situatii au fost omise, pentru ca fiecare este liber sa aiba intimitatea lui. Dar esenta lucruilor este reala, iar Diana (sau Blonda) le poate garanta veridicitatea.
Buna, Diana, raza mica de soare ce esti...
Sper ca a fost OK la dentist si ca nu a durut prea tare :)
Eu in seara asta am iesit cu noua noastra prietena, mi-a facut bine sa vorbesc cu ea despre aminiri frumoase, e genul de om cum esti tu, pe care am impresia ca il cunosc demult. Evident nu se compara cu tine, dar mi-a facut bine sa ies, sa ma mai descarc, sa aud o parere de la cineva care nu cunoaste pe nici unul din ei... I-am vorbit despre Paris si despre francez, despre felul in care ne-am apropiat acum 4 ani si uite cum, dupa atata timp, ne scriem si asteptam sa ne revedem...Am retrait povestea cu Alex, ce a fost frumos din ea, bineinteles, modul in care ne-am apropiat si am avt o relatie de vis, cum am trait impreuna cele mai frumoase momente, cum a facut atatea sacrificii, ca dovada a cat de mult m-a iubit...am retrait povestea cu Dorel atunci cand ne-am cunoscut si mai apoi m-a asteptat la facultate, mi-am amintit de ghicitoare si de profetiile ei care pareau atat de reale, de Vali si de trandafirul pe care il mai am, care desi s-a uscat, nu si-a pierdut culoarea... Am retrait si momentul in care l-am cunoscut pe Celalalt, discutiile noastre pe care eu mi le imaginam pline de sens...
Si desi toate povestile au avut un final indepartat de cel pe care mi-l doream la momentul respectiv, fiecare a avut o parte frumoasa, o parte amuzanta, sunt experiente care m-au format ca om, care desi m-au dat cu capul de pereti si m-au facut sa plang, m-au invatat multe. Citeam despre universurile paralele si o sa ma crezi nebuna, dar scrie pe net ca exista o teorie conform careia sunt infinite lumi asemenea cu a noastra, dar paralele, in alta dimensiune. Si in una din ele, Raluca e fericita cu Alex (cine stie cum or fi evoluat lucrurile), in alta are cu Dorel 3 copii mici, grasi si chei, in alta probabil e cu Vali calatorind si vazand lumea, iar in alta e fericita cu Celalalt.
M-a ajutat mult sa ii spun ce simt pentru el, sunt intr-o stare de pace, si ma simt impacata cu mine insami. Daca ar fi sa compar tot ce mi-a dat Dumnezeu(o familie, o educatie, prieteni adevarati asa cum esti tu, un job, un mod optimist de a fi si de a-i face si pe ceilalti sa fie) cu ce nu am, adica pe cineva, sunt o persoana fericita.
ldeea e ca la modul meu de a fi, ca om, actionez sub impuls si sufar o zi doua trei... zece, dupa care o iau de la capat. Asa a fost de fiecare data. E trist sa il vad pe Celalalt pe mess acum, sa vad cu nu e busy, nu e nici idle, si ca nu ii pot spune nimic. Ar fi hilar sa il intreb daca e OK, si ce parere are, si sa incerc sa despic firul in patru... ce ma bucura e ca nu mi-a dat ignore, si probabil ca daca i-as spune ceva, mi-ar raspunde. Mi-e dor sa vorbesc cu el, cum era pe vremuri, si ma doare ca niciodata nu va mai fi ca inainte, adevarul e ca nu imi pot opri emotiile si nu pot sa nu sufar. Vor trece multe zile si imi voi reveni. Trebuie sa merg mai departe. Imi amintesc cum eram cand am venit din Paris, ma simteam claustrata, vroiam sa mor, imi imaginam ca nu voi mai merge niciodata acolo, vedeam avioane si plangeam, ma uitam nebuna dupa ele, imi aminteam mereu. A durat mult pana cand starea aia de depresie sa se transforme in nostalgie si amintiri frumoase, in ambitia de a le revedea. Si acum, datorita tie, ma voi intoarce in locurile pe care le iubesc atat de mult. Pana si noua noastra prietena a ramas fascinata despre modul in care vorbesc despre Paris, despre oamenii de acolo si a zis ca si-ar dori si ea sa mearga, ca vrea demult. Din punctul meu de vedere, vino, i-am spus, si o sa vezi ca tot ce iti vorbesc e deplin adevarat.
Mi-am amintit de francez, de felul in care se purta, atat de elegant cu mine, si mi-e dor. Desi Celalalt e mult mai viu in mine decat oricare altul, si va dura pana sa se mai stinga.Gata, ca am devenit melancolica. Dar imi face bine sa scriu, sa iti scriu, as muri fara tine.
La job e super, a venit azi team leaderul din concediu, m-a felicitat pt rezultatele din ultima saptamana. Iar colegii mei ma ajuta enrom sa fiu optimista, adevarul e ca rad toti aia din jurul meu cand le povestesc de marmota si blanitza ei, de gentile si ochelarii cu sclipici, de cafenele pitzi pe care le frecventam.
Imi face bine ca sunt intr-o atmosfera pozitiva, si sper ca starea asta sa ma lase.
Mi-e dor de Celalalt, nu are rost sa mint, si stii ca nu iti poti scoate pe cineva din suflet, iar in cazul meu e si mai si. Promit ca trec peste starea asta si sa dea Dumnezeu sa ne vedem cu bine saptamana viitoare, si sa imi spui ca de frumos a fost acasa.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu