Nu am fost niciodata o persoana religioasa, iar cei care ma cunosc pot confirma asta. Recunosc, biserica o frecventez rar (iar cand spun rar, ma refer la ceva foaaaaarte rar), iar la Dumnezeu ma rog mai mult in sesiune. Cu toate astea, tot cei care ma cunosc pot confirma ca am un suflet bun, sunt o persoana prietenoasa, gata oricand sa ii ajute pe ceilalti, poate doar cu un zambet sau un banc cu porcusorul agresiv (cred ca tot departamentul credit & collection il cunoaste deja), sau poate cu mai mult. Fac parte, daca tot sunt la capitolul marturisiri, din categoria persoanelor care iubesc si care ar fi incasat cu bucurie glontul menit celuilalt. Dar nu despre asta e vorba acum...
Azi e vinerea mare, si daca, in general, tai si spanzur, suspend, sunt ferma, si desi deschisa negocierilor, prefer bunastarea businessului bunastarii clientului in situatiile cu care ma confrunt, cum e, de altfel, perfect normal, azi am fost altfel. Am amanat la plata, am reconectat si am crezut toate promisiunile pe care oamenii mi le-au facut, am vrut sa ii las de Paste sa comunice cu cei dragi, sa simta ca e sarbatoare si ca prin flexibilitatea organizatiei in care lucrez, si bineinteles a mea, sunt la loc de cinste. Si e o idee demna de luat in seama si pe viitor. Cu toate astea, nu am postat acest lucru azi ca sa ma laud, ci ca sa evidentiez un apect care m-a intristat nespus azi, un eveniment petrecut in autobuzul 205 cu care circul frecvent de acasa la munca si invers.
Cum nu e un secret pentru nimeni ca locuiesc in cartierul Baneasa, foarte aproape de aeroportul low-cost, incep prin a spune ca azi m-am urcat linistita in el, cu scopul evident de a ajunge la Scanteia, si de acolo sa imi continui, evident, drumul spre munca. Pentru cei care nu cunosc intersectia de la Baneasa de unde opreste 205, o sa va spun eu ca e o brambureala totala, trecerile de pietoni exista si nu prea, traficul este infernal pe tot parcursul zilei, iar casele de bilete RATB daca nu exista, lipsesc cu desavarsire ori sunt ascunse in partea opusa aeroportului sub forma unor gherete care ma fac sa ma gandesc la Afganistan.
Am invatat la matematica in liceu despre grafuri, si din ce imi amintesc eu, si sper sa nu ma insel, era vorba despre cum sa pozitionezi anumite puncte strategice in linie dreapta astfel incat sa eficientizezi la maxim un proces. Ei bine, daca vii in Bucuresti cu avionul si vrei sa ajungi la gara, dar nu ai bilet de autobuz, trebuie sa dai dovada de mult spirit de aventura si orientare ca sa faci lucrurile bune.
Revenind la subiect, ca am deviat un pic de la el (asta e, imi place sa va tin de vorba, iar in perioada asta, e cel mai bun tratament pe care pot sa il iau), la statia Aeroport Baneasa au urcat un grup de 4-5 persoane, venite de la aeroport, romani care s-au intors de la capsuni in tara, sa sarbatoreasca Pastele in locurile in care s-au nascut. Oameni cu priviri obosite, bagaje grele si multe, nerabdatori sa ajunga la gara si sa se indrepte spre orasele lor, oameni simpli, ca mine si ca tine, romani si nu rromi, fara punga cu aurolac sau mai stiu eu ce alte ciudatenii se plimba nestingherite prin oras cu mijloacele de transport in comun. Cum este normal in orice tara membra UE, oamenii de care va spuneam s-au dus frumos inspre cabina soferului, dorind sa cumpere bilete. Soferul a dat din cap neputincios si le-a explicat mai mult sau mai putin printre dinti ca trebuiau sa faca o intreaga explorare a intersectiei Baneasa sa gaseasca mirobolanta casa de bilete. Oamenii, normal, grabindu-se sa ajunga la destinatie, ce era sa faca? Sa mai piarda inca o ora aiurea pentru un amarat de bilet? Nu. Au intrebat prin autobuz cine are bilete, nu avea nimeni, si drumul a continuat. Pe la Miorita se intampla, cum dupa cum va asteptati, sa urce in autobuz controlorii. Mai exact, 2 controloare cat scobitoarea, cu fete pleostite si inasprite de natura muncii lor. Pe cine sa ia la intrebari? Ati ghicit, tocmai pe grupul de romani. Ca ce daca statia era departe, ca erau obligati sa cumpere bilete, amenda 50 RON/persoana pe loc sau 100 RON ulterior. Am ramas surprinsa cum oamenii au scos banii fara sa se tocmeasca si au platit. Imi venea sa plang.
Mi s-a intamplat, si nu de putine ori, si cei care merg cu REBU-ul (pardon RATB-ul) prin Bucuresti pot confirma, sa prind controlori in autobuz. Si in acelasi autobuz sa fie oameni mai tuciurii, cu fete de infractori, eventual si cu punga la gura, galagiosi, mirositori si alte lucruri minunate, iar controlorii nu numai sa nu ii legitimeze, dar sa mai aiba putin si sa le zica sarumana.
Este Vinerea Mare, romanii cu dor de tara fac sacrificii uriase sa vina acasa, si asta e primirea pe care semenii lor le-o fac, bun venit in Romania.
E una din zilele cand timpul nu are rabdare cu mine si mi-e dor de Franta de mor. E una din zilele cand mi-e rusine ca sunt romanca si ca ma numesc Raluca. E una din zilele in care voi adormi cu gandul ca desi imi va lua poate ani, nu o sa prind varsta de 30 de ani aici.
Azi e vinerea mare, si daca, in general, tai si spanzur, suspend, sunt ferma, si desi deschisa negocierilor, prefer bunastarea businessului bunastarii clientului in situatiile cu care ma confrunt, cum e, de altfel, perfect normal, azi am fost altfel. Am amanat la plata, am reconectat si am crezut toate promisiunile pe care oamenii mi le-au facut, am vrut sa ii las de Paste sa comunice cu cei dragi, sa simta ca e sarbatoare si ca prin flexibilitatea organizatiei in care lucrez, si bineinteles a mea, sunt la loc de cinste. Si e o idee demna de luat in seama si pe viitor. Cu toate astea, nu am postat acest lucru azi ca sa ma laud, ci ca sa evidentiez un apect care m-a intristat nespus azi, un eveniment petrecut in autobuzul 205 cu care circul frecvent de acasa la munca si invers.
Cum nu e un secret pentru nimeni ca locuiesc in cartierul Baneasa, foarte aproape de aeroportul low-cost, incep prin a spune ca azi m-am urcat linistita in el, cu scopul evident de a ajunge la Scanteia, si de acolo sa imi continui, evident, drumul spre munca. Pentru cei care nu cunosc intersectia de la Baneasa de unde opreste 205, o sa va spun eu ca e o brambureala totala, trecerile de pietoni exista si nu prea, traficul este infernal pe tot parcursul zilei, iar casele de bilete RATB daca nu exista, lipsesc cu desavarsire ori sunt ascunse in partea opusa aeroportului sub forma unor gherete care ma fac sa ma gandesc la Afganistan.
Am invatat la matematica in liceu despre grafuri, si din ce imi amintesc eu, si sper sa nu ma insel, era vorba despre cum sa pozitionezi anumite puncte strategice in linie dreapta astfel incat sa eficientizezi la maxim un proces. Ei bine, daca vii in Bucuresti cu avionul si vrei sa ajungi la gara, dar nu ai bilet de autobuz, trebuie sa dai dovada de mult spirit de aventura si orientare ca sa faci lucrurile bune.
Revenind la subiect, ca am deviat un pic de la el (asta e, imi place sa va tin de vorba, iar in perioada asta, e cel mai bun tratament pe care pot sa il iau), la statia Aeroport Baneasa au urcat un grup de 4-5 persoane, venite de la aeroport, romani care s-au intors de la capsuni in tara, sa sarbatoreasca Pastele in locurile in care s-au nascut. Oameni cu priviri obosite, bagaje grele si multe, nerabdatori sa ajunga la gara si sa se indrepte spre orasele lor, oameni simpli, ca mine si ca tine, romani si nu rromi, fara punga cu aurolac sau mai stiu eu ce alte ciudatenii se plimba nestingherite prin oras cu mijloacele de transport in comun. Cum este normal in orice tara membra UE, oamenii de care va spuneam s-au dus frumos inspre cabina soferului, dorind sa cumpere bilete. Soferul a dat din cap neputincios si le-a explicat mai mult sau mai putin printre dinti ca trebuiau sa faca o intreaga explorare a intersectiei Baneasa sa gaseasca mirobolanta casa de bilete. Oamenii, normal, grabindu-se sa ajunga la destinatie, ce era sa faca? Sa mai piarda inca o ora aiurea pentru un amarat de bilet? Nu. Au intrebat prin autobuz cine are bilete, nu avea nimeni, si drumul a continuat. Pe la Miorita se intampla, cum dupa cum va asteptati, sa urce in autobuz controlorii. Mai exact, 2 controloare cat scobitoarea, cu fete pleostite si inasprite de natura muncii lor. Pe cine sa ia la intrebari? Ati ghicit, tocmai pe grupul de romani. Ca ce daca statia era departe, ca erau obligati sa cumpere bilete, amenda 50 RON/persoana pe loc sau 100 RON ulterior. Am ramas surprinsa cum oamenii au scos banii fara sa se tocmeasca si au platit. Imi venea sa plang.
Mi s-a intamplat, si nu de putine ori, si cei care merg cu REBU-ul (pardon RATB-ul) prin Bucuresti pot confirma, sa prind controlori in autobuz. Si in acelasi autobuz sa fie oameni mai tuciurii, cu fete de infractori, eventual si cu punga la gura, galagiosi, mirositori si alte lucruri minunate, iar controlorii nu numai sa nu ii legitimeze, dar sa mai aiba putin si sa le zica sarumana.
Este Vinerea Mare, romanii cu dor de tara fac sacrificii uriase sa vina acasa, si asta e primirea pe care semenii lor le-o fac, bun venit in Romania.
E una din zilele cand timpul nu are rabdare cu mine si mi-e dor de Franta de mor. E una din zilele cand mi-e rusine ca sunt romanca si ca ma numesc Raluca. E una din zilele in care voi adormi cu gandul ca desi imi va lua poate ani, nu o sa prind varsta de 30 de ani aici.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu