Mahnire, dar si surprize, surprize...

Azi a fost la facultate ultima zi de predare a banilor pentru Balul de Absolvire, si am fost pusa in fata faptului implinit de a NU merge. Raspuns final. Ca o satisfacere a curiozitatii celor care inca se intreaba cum si de ce (pentru ca am inteles ca ar cam fi fost curiozitati de genul acesta desi pe mine nu ma intereseaza daca colegul X merge sau nu, e treaba lui), vin a va spune ca in 3 ani de zile am adunat atata mahnire fata de oamenii care mi-au fost colegi (din fericire pentru toti, nu ne vom mai vedea decat in sesiune), mahnire legata de comportament si relatii inter-umane, de lipsa de spirit de echipa, intr-ajutorare, empatie, de competita absurda pentru note si pentru a fi cel mai bine vazut de profesor(eu nu concurez cu nimeni, nu imi placea nici in generala statutul de vanator de note)incat am ajuns sa nu mai cred in importanta facultatii in sine. Imi pare rau ca termin 3 ani fara prea multe prietenii, si ca peste ani nu ma voi duce la intalnirile care se vor organiza (sau nu) dupa absolvirea facultatii, ca daca din intamplare ma voi vedea pe strada cu unul dintre fostii colegi, vom fi ca doua persoane necunoscute, care trec unul pe langa celalalt fara sa se salute. Cei care ma cunosc (majoritatea colegi de munca) si au avut ocazia sa mergem in Team Buildinguri sau sa iesim impreuna stiu si ma cunosc ca sunt sufletul petrecerilor si ca ma distrez maxim. De ce sa ne imbracam frumos in hainele de duminica si sa zambim fals in poza ca si cum am fi prieteni dintotdeauna cand tu esti cea care ai numai 10 si ai venit (si te respect pentru asta) sa rupi cartea in doua, iar eu sunt cea care mai si munceste, "care a intrat la facultate pe locul unuia care chiar vroia sa se tina de ea" am incheiat citatul(pentru cultura generala a tuturor, nu am luat locul nimanui la facultate, am fost admisa pe locuri speciale de olimpici, si in conditiile in care muncesc de 2 ani de zile si muncesc pe bune si am fost capabila sa imi mentin locul de la buget, nu cred ca are nimeni dreptul sa ma judece pentru alegerile facute, si sunt alegeri in care cred, oameni extraordinari pe care i-am intalnit si langa care am evoluat). De aia nu vin la Bal, pentru ca nu imi place sa mint si sa imi ascund sentimentele, si daca in 3 ani de zile nu am reusit de nici un fel sa avem o relatie cat de cat colegiala, un Bal nu va face minuni.
Privesc, pe de alta parte, cu drag, la colegii mei de munca, de care mi-e un dor teribil (fiind in concediu, de vineri nu am mai lucrat). Saca, Dana, Ramona, Celina, Tzarc, Adina, Ilinca, Ana si toti care mai sunt (mi-ar lua cred 10 randuri)... oameni in randul carora sunt atat de fericita., am mai spus-o si risc sa ma repet: este a doua mare familie. Chiar astazi unul dintre ei m-a sunat si am inteles ca m-ar cam astepta o surpriza placuta cand ajung la birou miercuri, despre care nici eu nu stiu foarte multe (ideea e ca nu trebuia sa stiu deloc dar a fost nevoie de ceva din partea mea sa se faca surpriza, asa ca nu stiu nimic, da?). Astept cu mare drag sa vad despre ce este vorba. Si, da, daca s-ar face 1000 de baluri cu ei, as merge la toate, pentru ca faza ca in facultate se fac prieteni pe viata e un mare bullshit. Prietenii adevarati (si aici Blonda este un foarte bun exemplu, si o urmeaza si altii) se fac in mediul in care grupul de oameni intreprinde activitati comune, cu scop comun, si nu doar individual, accepta dialogul si pe cel cu care imparte banca/biroul/spatiul de lucru asa nesuferit cum este, si incearca sa cladeasca puncte comune, sa invete de la cel din jur, sa comunice, sa zambeasca.
Sper ca este clar acum tuturor de ce NU voi merge nici la bal, si nici la festivitatea de absolvire, si ca desi este o durere sa spun acest lucru, vreau sa cred ca nici macar nu au existat astia 3 ani.
Cred in continuare in munca pe care o fac, in compania si oamenii cu care lucrez si in planurile mele de viitor. Voi deveni mare si fara cele cateva prietenii superficiale pe care as fi putut sa mi le fac in facultate.