Locuri dragi

E Pastele, si majoritatea cunoscutilor mei au plecat acasa. Cu toate ca stau in Bucuresti de peste 15 ani, iar aici sunt aproape toti prietenii mei, aici am invatat si aici mi-am petrecut peste 70% din viata pana acum, nu am sentimentul ca sunt acasa. Mi-e dor sa ma trezesc dimineata in casa bunicilor, in care am copilarit, sa vad pe geam dealurile impadurite din Muntii Apuseni, sa aud vorbindu-se ardeleneste in jurul meu, sa merg la magazinul din centru si sa ma intrebe toata lumea cum e viata pe la oras, ce mai fac ai mei, ce mai face sora mea, cum e la facultate, cum e la munca... sa ma salut cu toata lumea si sa aud comentarii in jurul meu. Mi-e dor de strada pe care stau si pe care o vad acum, din nefericire, maxim 10-12 zile pe an, strada care acum 15 ani era plina de copii, prieteni pe care i-am pastrat sau care s-au pierdut sub umbra timpului, cu care ne jucam v-ati ascunselea, sau de-a magazinul, cu care ma plimbam cu bicicleta pana la ore tarzii in noapte...
E trist cum in fiecare an cand ajung acasa, si vorbesc aici de comuna Criscior din judetul Hunedoara, aflata la 5-6 km de orasul Brad, despre care spun cu mandrie ca este orasul meu natal, e trist cum aud ca e din ce in ce mai pustiu, ca vecinii s-au dus in Italia sperand la un trai mai bun, ca prieteni cu care mai ieri ma jucam "flori, fete si baieti..." au plecat definitiv la Arad, Cluj, Timisoara... ca populatia e din ce in ce mai imbatranita si mai putina... Locurile de munca, industria nu mai exista sau lipseste cu desavarsire (vorba lui Caragiale), oamenii se zbat cu greu sa isi castige existenta, multi au povesti triste in spate despre care se tem sa vorbeasca, iar printre putinele activitati de relaxare se numara o plimbare in parculetul din centrul comunei.
E deosebit de trist ca o zona cu un potential turistic atat de mare este lasata efectiv de izbeliste, sa moara, sa fie uitata. De ce te-ai duce sa petreci un weekend la Criscior, cand exista mult prea artificialele Sinaia si Predeal mai bogate?
Daca vreodata as avea puterea sa fac ceva, as investi astfel incat comuna mea sa devina cunoscuta. Sunt locuri superbe, care merita vazute, si ca sa imi fie dorul mai putin aprig pana cand o sa imi iau un concediu sa fug pana acasa, impartasesc cu voi cateva poze:

Strada mea, atat de vesela in urma cu 15 ani...

O parte din parculetul de care va vorbeam...

Vedere din parc spre ceea ce candva era "clubul" iar azi s-a transformat intr-o carciuma :(

Drumul catre izvorul rece...

Cu Patricia, prietena mea din copilarie, la furat de prune

Casa bunicilor atat de draga, si biserica catolica

Biserica noua din Criscior

Norii se lasa asupra comunei

Gradinita (Doamne, ce vremuri!)

Caminul cultural

Biserica veche din Criscior