... visul meu era sa am cel mai mare supermarket din Brad (pe vremea cand la mine in oras nu exista Plus-ul), sa fiu un fel de magnat al orasului, sa il dezvolt, sa ajunga cunoscut si prosper, sa ma cunoasca toata lumea si sa fiu cetatean de onoare al orasului. Nu stiu daca visul se tragea din dragostea profunda fata de locul in care m-am nascut sau din calculele contabile care imi ieseau mereu, dar era cel mai frumos lucru pe care mi-l puteam dori. Dezvoltasem si o strategie imaginara de atragere a clientilor, asteptam doar sa cresc mare si sa imi pun planul in aplicare.
Anii au trecut, iar despre visul meu imi amintesc rareori. Astazi nu vreau decat sa imi termin facultatea, rata la banca, sa revad Parisul in calatoria de 9 zile din toamna si sa invat franceza. Planurile mai indraznete de genul demararii unei afaceri au disparut, cu toate ca 3 ani de zile am batut apa-n piua la Facultatea numai despre asta.
De ce atunci cand inaintezi in varsta, castigi experienta si cunostinte, lucrurile se complica in loc sa se simplifice, fata de cum le vedeai in urma cu 10 ani? Unde dispar toate acele idealuri? Nu stiu daca in cazul meu e vorba de teama sau de frustrarea ca o minte agera a hibernat 3 ani, in loc sa se dezvolte. Invinuiesc sistemul de invatamant ca nu mi-a dat aripi sa incerc sa imi pun in aplicare visul, dar eu ce am facut pentru a-l obtine? M-am resemnat situatiei si m-am considerat nefericita.
Azi vreau sa fiu din nou copilul care viseaza la lucruri mari, indepartate si imposibile. Dar copilul care va creste de acum inainte va spera, crede si munci pentru ca visul sa devina o realitate. Nu exista dimineata fara sa ma trezesc, sa privesc pe geam si sa fiu cu gandul pe Champs Elysees. Sa imi beau cafeaua de dimineata in drum spre job la bistro-urile inghesuite pe care le intalnesti la fiecare pas. Nu mai vreau sa imi fac supermarket acasa (Plus-ul mi-a luat-o inainte), dar voi da totul ca sa ma intorc pentru totdeauna in locurile care ma fascineaza de ani de zile.
E lung drumul pana acolo, poate dura 10 ani, dar nu mai vreau sa ma resemnez si sa spun ca nu se poate. Orice e posibil, trebuie doar sa te vizualizezi in postura dorita, sa iti fixezi obiective intermediare pe care sa le atingi, si sa crezi ca visul e realitate. Astazi, in afara de sustinerea morala extrem de importanta a Blondei, nu am nimic. Dar maine, maine e o noua zi.
Anii au trecut, iar despre visul meu imi amintesc rareori. Astazi nu vreau decat sa imi termin facultatea, rata la banca, sa revad Parisul in calatoria de 9 zile din toamna si sa invat franceza. Planurile mai indraznete de genul demararii unei afaceri au disparut, cu toate ca 3 ani de zile am batut apa-n piua la Facultatea numai despre asta.
De ce atunci cand inaintezi in varsta, castigi experienta si cunostinte, lucrurile se complica in loc sa se simplifice, fata de cum le vedeai in urma cu 10 ani? Unde dispar toate acele idealuri? Nu stiu daca in cazul meu e vorba de teama sau de frustrarea ca o minte agera a hibernat 3 ani, in loc sa se dezvolte. Invinuiesc sistemul de invatamant ca nu mi-a dat aripi sa incerc sa imi pun in aplicare visul, dar eu ce am facut pentru a-l obtine? M-am resemnat situatiei si m-am considerat nefericita.
Azi vreau sa fiu din nou copilul care viseaza la lucruri mari, indepartate si imposibile. Dar copilul care va creste de acum inainte va spera, crede si munci pentru ca visul sa devina o realitate. Nu exista dimineata fara sa ma trezesc, sa privesc pe geam si sa fiu cu gandul pe Champs Elysees. Sa imi beau cafeaua de dimineata in drum spre job la bistro-urile inghesuite pe care le intalnesti la fiecare pas. Nu mai vreau sa imi fac supermarket acasa (Plus-ul mi-a luat-o inainte), dar voi da totul ca sa ma intorc pentru totdeauna in locurile care ma fascineaza de ani de zile.
E lung drumul pana acolo, poate dura 10 ani, dar nu mai vreau sa ma resemnez si sa spun ca nu se poate. Orice e posibil, trebuie doar sa te vizualizezi in postura dorita, sa iti fixezi obiective intermediare pe care sa le atingi, si sa crezi ca visul e realitate. Astazi, in afara de sustinerea morala extrem de importanta a Blondei, nu am nimic. Dar maine, maine e o noua zi.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu