[postare lunga]
Am cunoscut un tip...
Era acum cateva zile, imediat dupa ce terminasem cu starea emo care ma tinuse cam vreo o luna, care la mine se manifesta al naibii de ciudat, si anume, nu ma tai, nu ma vopsesc brunet cu mov si nici nu imi desenez chestii pe fata, ci pur si simplu le spun tuturor: "ba, azi sunt emo; lasati-ma in pace". Cei care ma cunosc stiu foarte bine simptomele, si chiar imi spun cand sunt plina de energie dis de dimineata, si asta in conditiile in care nu am baut cafea si nici energizant: "Raluca, ne placea mai mult cand erai emo". Sincera sa fiu, si mie :))
Era una din zilele alea cand ma enervau alte chestii, mult mai putin sentimentale, gen disperarea alora de la banca cu SMS-ul lor cu tot, iar cat priveste starea aia de flu-flu, fluturasi in stomac - eram complet eliberata. Cred ca toate iubirile neimplinite (au fost si implinite unele, dar mai putine, ce-i drept) isi pusesera maxim amprenta asupra mea, si eram complet detasata de faza in care esti setata pe cineva. Si chiar meditam zilele astea asupra conditiei nefericite a omului care a uitat sa iubeasca, a omului care nu mai stie ce inseamna "doi" si care si-ar dori ca toate lucrurile sa fie ca-ntr-un vis de sambata dimineata. A, ca vezi unu' bun la metrou si iti da senzatii tari, e una...il uiti la urmatoarea statie. Nu despre asta e vorba. Ideea e ca eram intr-o stare normala, sau, ca sa fiu mai exacta, impacata cu sinele si cu natura. Pam pam.
Si nu-mi gasesc cuvinte sa descriu poetic sau liric, sau cu imagini romantice treaba asta, si cred ca nici nu-mi doresc, asa ca o s-o spun cu cuvintele mele: am cunoscut un tip. Nu prea conteaza situatia initiala, starea not emo de dinainte de a-l vedea, curiozitatea de a afla cine este, asa ca o sa trec peste. Relevant e ca nu a fost nevoie sa deschida gura cand l-am vazut prima data, si sa aiba nota 10. De fiecare data cand intalnesti pe cineva nou, e complet diferit (sau cel putin asta e prima impresie) fata de tot ce ai intalnit pana acum, iar el nu facea exceptie de la regula. Asa ca, pentru prima data in viata mea, intalnisem un om altfel, un fel de guru, sau de pol a tot ce vazusem pana acum (si doamne, ce accent pun cand spun "guru"), sexy din toate punctele de vedere, atat fizic, cat si sub raport a ceea ce se ascundea dincolo de o aparitie. Sexy prin natura lui inabordabila, prin felul de a te privi si a te face sa intelegi (sau nu) ca stie deja ce vrei sa spui, dinainte de-a o face, contrastul dintre ceea ce incearca sa para si cateva lucruri care il demitizeaza, felul in care iti da impresia ca il cunosti demult...si, ca sa va spun pe scurt, evident, m-a pus pe jar. Motiv pentru care nu am fost in stare sa gandesc nimic logic de cand l-am cunoscut, daca de la a revedea "Sex and the City -filmul", am dat-o pe lirica.
Azi, nu stiu daca ma atrage la fel de maxim sau daca imi vine sa il bat.
Imi place pentru ca e diferit, pentru ca contrasteaza cu cercul meu de prieteni (sau prietene), si imi place pentru ca e rau. Sau asta doar aparent. Imi place ca e foarte convins ca movul e culoare de curve, dar o spune in cel mai sexy mod cu putinta. Si mie imi place movul, dar nu m-am gandit niciodata ca ar avea vreo conotatie, nu stiam istorioara acestei legaturi dintre a purta haine mov si a fi curva. La fel de bine, galbenul ar putea fi culoare de curve, sau de ce nu... rosul? Imi place ca priveste insistent si deliberat alte femei, si isi exprima neconditionat admiratia pentru fiecare, si e genial cand imi gaseste punctele slabe si jongleaza cu ele. Mi-ar placea maxim sa fie capabil sa ma faca sa plang din cauza asta, pentru mine ar fi placerea suprema. Ce e si mai sus de toata admiratia pe care felul lui de a fi le inspira altora, e ca pentru fiecare din chestiile enumerate mai sus imi vine sa il bat. Nu sunt genul violent, recunosc ca mi-e frica si de cele mai mici insecte (chiar de cele microscopice), iar senzatia asta de a bate nu e chiar la sensul propriu, e sentimentul ala cand cineva creeaza in tine o stare tensionata, si esti in imposibilitatea de a sti cum sa o eliberezi. A nu se intelege gresit.
Concluzia nu stiu care e, cert e ca ma fascineaza, si ca trec maxim de repede de la starea de pseudo-indragosteala la starea de nevrozitate. Ca tot il citam pe Bacovia zilele trecute.
Ce e excelent e ca intru in concediu, si ca desi nu e acel concediu in care stai tolanit pe plaja in Tahiti, cu un cocktail cu gheata sub umbrela, ci e o vacanta in care te duci si dai examene, ca esti anu'3 si tre' sa termini... e ca o sa am timp sa-mi pun ordine in cursuri (asta in primul rand), sa le arunc dupa ce o sa promovez fiecare examen (nu, nu am de gand sa le las mostenitorilor) si sa redevin normala. Pentru ca ideea asta de a te fascina cineva mi-e sa nu ma faca sa le zic prietenelor: "gagicile, nu va suparati pe mine, dar va jur...azi sunt emo".
Am cunoscut un tip...
Era acum cateva zile, imediat dupa ce terminasem cu starea emo care ma tinuse cam vreo o luna, care la mine se manifesta al naibii de ciudat, si anume, nu ma tai, nu ma vopsesc brunet cu mov si nici nu imi desenez chestii pe fata, ci pur si simplu le spun tuturor: "ba, azi sunt emo; lasati-ma in pace". Cei care ma cunosc stiu foarte bine simptomele, si chiar imi spun cand sunt plina de energie dis de dimineata, si asta in conditiile in care nu am baut cafea si nici energizant: "Raluca, ne placea mai mult cand erai emo". Sincera sa fiu, si mie :))
Era una din zilele alea cand ma enervau alte chestii, mult mai putin sentimentale, gen disperarea alora de la banca cu SMS-ul lor cu tot, iar cat priveste starea aia de flu-flu, fluturasi in stomac - eram complet eliberata. Cred ca toate iubirile neimplinite (au fost si implinite unele, dar mai putine, ce-i drept) isi pusesera maxim amprenta asupra mea, si eram complet detasata de faza in care esti setata pe cineva. Si chiar meditam zilele astea asupra conditiei nefericite a omului care a uitat sa iubeasca, a omului care nu mai stie ce inseamna "doi" si care si-ar dori ca toate lucrurile sa fie ca-ntr-un vis de sambata dimineata. A, ca vezi unu' bun la metrou si iti da senzatii tari, e una...il uiti la urmatoarea statie. Nu despre asta e vorba. Ideea e ca eram intr-o stare normala, sau, ca sa fiu mai exacta, impacata cu sinele si cu natura. Pam pam.
Si nu-mi gasesc cuvinte sa descriu poetic sau liric, sau cu imagini romantice treaba asta, si cred ca nici nu-mi doresc, asa ca o s-o spun cu cuvintele mele: am cunoscut un tip. Nu prea conteaza situatia initiala, starea not emo de dinainte de a-l vedea, curiozitatea de a afla cine este, asa ca o sa trec peste. Relevant e ca nu a fost nevoie sa deschida gura cand l-am vazut prima data, si sa aiba nota 10. De fiecare data cand intalnesti pe cineva nou, e complet diferit (sau cel putin asta e prima impresie) fata de tot ce ai intalnit pana acum, iar el nu facea exceptie de la regula. Asa ca, pentru prima data in viata mea, intalnisem un om altfel, un fel de guru, sau de pol a tot ce vazusem pana acum (si doamne, ce accent pun cand spun "guru"), sexy din toate punctele de vedere, atat fizic, cat si sub raport a ceea ce se ascundea dincolo de o aparitie. Sexy prin natura lui inabordabila, prin felul de a te privi si a te face sa intelegi (sau nu) ca stie deja ce vrei sa spui, dinainte de-a o face, contrastul dintre ceea ce incearca sa para si cateva lucruri care il demitizeaza, felul in care iti da impresia ca il cunosti demult...si, ca sa va spun pe scurt, evident, m-a pus pe jar. Motiv pentru care nu am fost in stare sa gandesc nimic logic de cand l-am cunoscut, daca de la a revedea "Sex and the City -filmul", am dat-o pe lirica.
Azi, nu stiu daca ma atrage la fel de maxim sau daca imi vine sa il bat.
Imi place pentru ca e diferit, pentru ca contrasteaza cu cercul meu de prieteni (sau prietene), si imi place pentru ca e rau. Sau asta doar aparent. Imi place ca e foarte convins ca movul e culoare de curve, dar o spune in cel mai sexy mod cu putinta. Si mie imi place movul, dar nu m-am gandit niciodata ca ar avea vreo conotatie, nu stiam istorioara acestei legaturi dintre a purta haine mov si a fi curva. La fel de bine, galbenul ar putea fi culoare de curve, sau de ce nu... rosul? Imi place ca priveste insistent si deliberat alte femei, si isi exprima neconditionat admiratia pentru fiecare, si e genial cand imi gaseste punctele slabe si jongleaza cu ele. Mi-ar placea maxim sa fie capabil sa ma faca sa plang din cauza asta, pentru mine ar fi placerea suprema. Ce e si mai sus de toata admiratia pe care felul lui de a fi le inspira altora, e ca pentru fiecare din chestiile enumerate mai sus imi vine sa il bat. Nu sunt genul violent, recunosc ca mi-e frica si de cele mai mici insecte (chiar de cele microscopice), iar senzatia asta de a bate nu e chiar la sensul propriu, e sentimentul ala cand cineva creeaza in tine o stare tensionata, si esti in imposibilitatea de a sti cum sa o eliberezi. A nu se intelege gresit.
Concluzia nu stiu care e, cert e ca ma fascineaza, si ca trec maxim de repede de la starea de pseudo-indragosteala la starea de nevrozitate. Ca tot il citam pe Bacovia zilele trecute.
Ce e excelent e ca intru in concediu, si ca desi nu e acel concediu in care stai tolanit pe plaja in Tahiti, cu un cocktail cu gheata sub umbrela, ci e o vacanta in care te duci si dai examene, ca esti anu'3 si tre' sa termini... e ca o sa am timp sa-mi pun ordine in cursuri (asta in primul rand), sa le arunc dupa ce o sa promovez fiecare examen (nu, nu am de gand sa le las mostenitorilor) si sa redevin normala. Pentru ca ideea asta de a te fascina cineva mi-e sa nu ma faca sa le zic prietenelor: "gagicile, nu va suparati pe mine, dar va jur...azi sunt emo".
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu