Eu nu vreau asa

A fost azi o discutie destul de aprinsa intre un grup de colegi de la birou despre cocalari, un nou termen despre care nici nu stiu daca a aparut in DEX. Fusese citat un blog (daca nu ma insel, este vorba despre Mihai Bendeac) in care se vorbea, evident, cu o ironie bine intemeiata, despre cat de valoros esti in ziua de azi daca ai un tricou, sau mai multe, pe care scrie mare si sclipicios "de puta madre" (despre care am aflat, tot azi, ca inseamna aia a ma-tii, foarte cul, n-am ce sa zic), o masina din care ii faci pe toti din geam si o atitudine de bastan cu care iesi in fata.
Si mie, si cred ca tuturor, de altfel, ne plac banii. Si cu cat ai mai mult, cu atat iti plac mai mult. Dar mie nu-mi place asa, nu suport sa etalez tinute si accesorii sofisticate, sa cred ca singura valoare a unui om se afla in masina pe care o conduce si in felul in care, cu doar 4 clase in spate, isi transforma toate cunostintele in sclavi, asa, de moartea dusmanilor.
Eu nu vreau asa, eu vreau sa cred ca valoarea iti este data de puterea caracterului, puterea de a-i inspira pe altii, si de a te inspira, in primul rand, pe tine, taria de a visa si de a face din asta un scop si o realitate palpabila. Puterea de a trece peste ce vor ceilalti sa fii, si sa iti demonstrezi ca iti poti atunge scopul. Legal si moral. Ambitia de a iesi din umbra si de a avea un cuvant de spus. Eu nu vreau sa ajung la 30 de ani, traind in Romania, si nu vreau sa ma duc la master doar ca sa fiu ce vor ceilalti sa fiu.
Nu o sa ma duc la contabilitate, doar ca, acum multi ani, am fost cea mai buna din tara la asta. Si poate ca daca mi-as dori la fel de mult, as fi din nou. Si imi amintesc cu placere de vremurile alea, cand dormeam 3 ore in 7 zile si ma intorceam de prin tara cu trofeul la Bucuresti. Si cu toate ca oameni care n-au meritat, si care au pretins ca mi-au fost mentori, si-au insusit laude pe care si le meritau altii, altii care au stat si m-au sustinut si, desi am fost prima, nu m-au lasat sa adorm pana sa nu devin perfecta...nu vreau asa.
Imi doresc sa scriu, sa-mi retraiesc viata si asa cum a fost, si asa cum as fi vrut sa fie, si asa cum visez ca va deveni. Imi doresc sa ajung in Franta si sa nu ma mai intorc niciodata, sa postez pe blog stand seara pe o banca pe Pont Neuf, admirand Sena si trecatorii romantici... Imi doresc sa le invit pe toate gagicile la mine, in Banlieue, si sa le spun cu drag: "Va mai amintiti, nemernicelor, cum eram la 20 de ani cand toate astea mi se pareau SF-uri? Uite ca le-am facut ale mele.", sa vizitam Chateau-rile si Mont Saint Michel, sa ma intreb oare ce mai fac oamenii dragi pe care i-am lasat in Romania si sa le fac cunostinta cu prieteni noi, oameni cu alta origine si care vorbesc alta limba. Asta e ceea ce vreau.