Si, totusi, exista blestem...

Azi am iesit cu gagicile la cafea, dupa ce am predat proiectul la practica la facultate. Evident, am luat 10, iar proful a fost maxim. Va spuneam eu ca daca plec din facultatea asta privind spre ceva frumos inapoi, ar fi cei doi dintr-o postare anterioara. Nu despre asta e vorba.
Mergand cu pitzipoancele mele la cafea, am avut o revelatie. Mi-am amintit ca prin generala, acum multi ani, sa tot fie vreo 11 (da, Raluco, imbatranesti, uite asa incet ne ducem toti), imi placea sa scriu poezii. Am fost dintotdeauna indragostita si treaba asta ma inspira. Nu mai am, din pacate, manuscrisurile de atunci, dar scriam...Era si o moda, de altfel, ca pe vremea aia de hi5 si messenger nu prea auzise nimeni. Azi mi-a dat prin cap ca ar trebui sa incep sa scriu, si nu poezii, cred c-as pune-o de-un roman, si nu unul oarecare, ci unul erotic...Nu m-am gandit inca la titlu, dar stiu deja cu ce fraza va incepe fiecare capitol (si vor fi destule), si cum o colega tare draga are ceva pile pe la o editura, abia astept sa ma scap de sesiune, licenta si admitere la master, ca sa trec la treburi serioase.
Poezii nu mai sunt in stare sa scriu, dar am gasit doua extraordinare pe blogul lui Adrian Paunescu. Am ajuns la ele, cautand pe google fraza "Si, totusi, exista blestem..." pe care am auzit-o zilele trecute intr-un context oarecare, si m-am gandit eu ca trebuie sa fie de pe undeva.
Asadar, azi sunt lirica si ma delectez cu 2 scrieri de-ale lui Paunescu, si sper sa va delectati si voi:

TOTUSI, IUBIREA

“Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.”

TOTUSI IUBIREA PESTE BLESTEM

” Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.”

Daca in iubire nu stiu daca sa mai cred sau nu, cu siguranta cred in blestem si pasiune. Astept neprevazutul.