Nu am spus niciodata despre mine ca sunt perfecta, sau ca detin adevarul absolut. Adevarul absolut nu a putut fi atins nici de marii reprezentanti ai geniului mondial, pentru ca o teorie de la fizica, ce se aplica si in viata de zi cu zi e aceea ca totul e relativ. Iubirea e relativa, puterea e relativa, pana si banii imbraca forma asta, azi ii ai si maine nu.
Ce te face pe tine, ca om, sa fii diferit de ceilalti, este atitudinea, modul in care privesti o problema, in care abordezi viata si in care transformi relativitatile in lucruri care sa iti fie confortabile. Am fost placut surprinsa sa observ ca blogul meu a inceput sa trezeasca pareri, acorduri si dezacorduri fata de lucrurile pe care le spun.
Nu mi-am creat blogul pentru bani, dovada ca nu am facut niciodata reclama la nimic, si nici nu voi face. "Imposibilul" a aparut ca o nevoie imensa de exprimare, o nevoie de a impartasi cu ceilalti pareri, idei, sentimente, frustrari si lucruri amuzante. E o lume vazuta prin ochii mei, o lume in care imi este mai usor sa traiesc si sa fiu optimista. E o senzatie extraordinara atunci cand primesc comentarii pozitive, cand vad ca ceea ce gandesc se reflecta si in alti oameni, cu care am avut mai mult sau mai putin sau deloc o relatie (amicitie, colegialitate, etc). E o senzatie si mai extraordinara (da, stiu, e fortat gradul de comparatie al adjectivului) cand reusesc sa creez controverse, cand desi nu atac pe nimeni (pentru ca este de departe ultimul lucru pe care mi-l doresc) primesc mesaje care mai de care mai colorate.
Atat timp cat ele sunt argumentate si "combat bine" (citandu-l pe Caragiale), voi fi onorata sa le public. Atat timp cat ele sunt atac direct la o persoana (inclusiv a mea), ma voi amuza teribil de oameni ranchiunosi, care isi cladesc lumea incercand sa loveasca in ceilalti.
Pentru ranchiunosul anonim care mi-a spus ca fac umbra pamantului degeaba, si la propriu si la figurat... dragul meu, nu stiu cat de bine ma cunosti sau nu, daca ai intrat pe blog din intamplare sau daca ai dat click pe linkul de la statusul meu de messenger... Va fi placerea mea sa iti public opiniile contradictorii, daca asta te intereseaza, atat timp cat respecta niste reguli de comunicare si etica. Iar daca nu iti plac regulile, si ti-ai dat tu seama ca sunt grasa, si acest lucru desi te enrveaza, te face sa imi citesti postarile, o sa citez o bloggerita care imi este foarte draga: "Da, sunt grasa, acum poti sa mori ma!". Faza cu "poti sa mori"... probabil ca de talent, nu vreau s-o iau very personal.
Ce te face pe tine, ca om, sa fii diferit de ceilalti, este atitudinea, modul in care privesti o problema, in care abordezi viata si in care transformi relativitatile in lucruri care sa iti fie confortabile. Am fost placut surprinsa sa observ ca blogul meu a inceput sa trezeasca pareri, acorduri si dezacorduri fata de lucrurile pe care le spun.
Nu mi-am creat blogul pentru bani, dovada ca nu am facut niciodata reclama la nimic, si nici nu voi face. "Imposibilul" a aparut ca o nevoie imensa de exprimare, o nevoie de a impartasi cu ceilalti pareri, idei, sentimente, frustrari si lucruri amuzante. E o lume vazuta prin ochii mei, o lume in care imi este mai usor sa traiesc si sa fiu optimista. E o senzatie extraordinara atunci cand primesc comentarii pozitive, cand vad ca ceea ce gandesc se reflecta si in alti oameni, cu care am avut mai mult sau mai putin sau deloc o relatie (amicitie, colegialitate, etc). E o senzatie si mai extraordinara (da, stiu, e fortat gradul de comparatie al adjectivului) cand reusesc sa creez controverse, cand desi nu atac pe nimeni (pentru ca este de departe ultimul lucru pe care mi-l doresc) primesc mesaje care mai de care mai colorate.
Atat timp cat ele sunt argumentate si "combat bine" (citandu-l pe Caragiale), voi fi onorata sa le public. Atat timp cat ele sunt atac direct la o persoana (inclusiv a mea), ma voi amuza teribil de oameni ranchiunosi, care isi cladesc lumea incercand sa loveasca in ceilalti.
Pentru ranchiunosul anonim care mi-a spus ca fac umbra pamantului degeaba, si la propriu si la figurat... dragul meu, nu stiu cat de bine ma cunosti sau nu, daca ai intrat pe blog din intamplare sau daca ai dat click pe linkul de la statusul meu de messenger... Va fi placerea mea sa iti public opiniile contradictorii, daca asta te intereseaza, atat timp cat respecta niste reguli de comunicare si etica. Iar daca nu iti plac regulile, si ti-ai dat tu seama ca sunt grasa, si acest lucru desi te enrveaza, te face sa imi citesti postarile, o sa citez o bloggerita care imi este foarte draga: "Da, sunt grasa, acum poti sa mori ma!". Faza cu "poti sa mori"... probabil ca de talent, nu vreau s-o iau very personal.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu