Tu ce varianta ai ales?

Cu totii stim ca nu se poate sa ai totul si ca viata ne este guvernata de alegeri. Cand eram mici alegeam ceva pentru ca ne placea, era colorat sau facea nu stiu ce zgomot si toti copiii de o seama cu noi aveau acel ceva. Cand am ajuns la liceu sau la facultate am invatat ca o alegere se ia tinand cont de variante si de costul de oportunitate (da, stiu, sechele de pe la microeconomie). In sinea lui, costul de oportunitate se rezuma la pretul variantei pe care n-ai ales-o, sau, mai popular vorbind inseamna ce/cum ar fi fost daca...?
Nu am scris asta ca sa tin teorii despre costul de oportunitate, in primul rand ca microeconomia a fost un mic cosmar pentru mine,...si doi, e o teorie pe care o cunoastem toti.
Astazi va voi vorbi despre o alegere pe care am facut-o, o alegere din relatiile pe care le am cu oamenii, indiferent ca imi sunt prieteni apropiati, colegi, clienti...sau ceva mai mult (si cand spun asta, ma refer la ceilalti care nu se incadreaza in categoriile precedente).
Prima varianta era sa ii vad si percep pe toti dupa cum sunt eu, ca in "Patul lui Procust", sa imi iau jucariile si sa plec daca cineva sau ceva nu este asa cum mi-am imaginat, sa analizez amanuntit problema, sa caut explicatii si sa fiu etern nefericita daca lucrurile nu stau cum vreau eu. Sa fiu deasupra tuturor si sa nu accept explicatii, sa ma ascund in mine si sa par o alta persoana. A doua varianta inseamna sa percep lumea asa cum este, sa nu ii caut explicatii si sa fiu pregatita pentru orice succes, si mai ales, pentru orice esec. Sa fiu impacata cu mine si cu restul, sa fiu optimista indiferent de ce se intampla, si sa nu imi pierd niciodata zambetul. A doua varianta presupune sa te consider in continuare un prieten chiar daca ceva nu mi-a placut la un moment dat, subiectiv vorbind, si sa incerc sa repar din greselile pe care le-am facut.
Daca te intrebi ce am ales, eu am ales varianta a doua. Tu ce varianta ai ales?