Unul din principiile comunicarii pe care mi le-am insusit mai mult din viata, decat de la scoala a fost acela ca "nu poti sa nu comunici", indiferent ca folosesti sau nu cuvinte, semne si alte elemente, lucru pe care il simt extraordinar de mult in ultimul timp.
Imagineaza-ti ca te-ai certat cu un coleg sau cu un prieten apropiat si ca iti dai silinta sa eviti persoana respectiva. Cat de mult te straduiesti sa faci asta? Crezi ca ea nu vede ca lucrurile nu mai sunt la fel, ca inainte de discutia/cearta repectiva? Lucru care m-a facut sa imi dau seama ca este imposibil sa nu comunicam, atat timp cat, pe langa a fi auziti, suntem vazuti si simtiti. Chiar si in cazul in care incercam sa nu comunicam, reusim de fapt sa spunem ca nu vrem sa comunicam. Pare paradoxal, nu? Este unul dintre cele mai importante principii in comunicare pe care il stiu, desi pare banal.
De fiecare data cand ma intalnesc cu cunoscuti sau cu oameni noi, incerc sa identific situatiile cu care se confrunta aceste persoane si cum le-as putea ajuta eu sau ce as putea invata de la ele. La sfarsitul fiecarei intalniri, imi dau seama cat de important e sa comunici cu cineva, si nu doar sa fi un ascultator pasiv, ci sa obtii feedback, sa iti dai seama care sunt lucrurile care merg bine, sa iti analizezi greselile si sa ramai cu ceva din ele...si, cel mai important, sa fii capabil sa iti spui punctul de vedere.
Pana nu demult, imi placea sa ma laud cu abilitatea de a-mi spune nestingherita punctul de vedere si de a-l sustine cu argumente, lucru despre care se spune ca ar aduce castig in viata si incredere in sine. Ciudat e ca problemele mai mult sau mai putin reale cu care te confrunti te mai fac uneori sa eviti discutiile si confruntarile directe, sperand intr-o rezolvare peste noapte a acestora.
Stand astazi si analizand putin fel de fel de situatii, am ajuns la concluzia ca solutia e in mainile mele, nu in a altora si ca starea de necomunicare nu aduce nimic bun. Motiv pentru care am decis sa ma schimb, asa ca am incetat sa fiu anti-sociala si sper ca grupul meu de prietene sa reprimeasca pentru a "n"-a oara fiul ratacitor.
Imagineaza-ti ca te-ai certat cu un coleg sau cu un prieten apropiat si ca iti dai silinta sa eviti persoana respectiva. Cat de mult te straduiesti sa faci asta? Crezi ca ea nu vede ca lucrurile nu mai sunt la fel, ca inainte de discutia/cearta repectiva? Lucru care m-a facut sa imi dau seama ca este imposibil sa nu comunicam, atat timp cat, pe langa a fi auziti, suntem vazuti si simtiti. Chiar si in cazul in care incercam sa nu comunicam, reusim de fapt sa spunem ca nu vrem sa comunicam. Pare paradoxal, nu? Este unul dintre cele mai importante principii in comunicare pe care il stiu, desi pare banal.
De fiecare data cand ma intalnesc cu cunoscuti sau cu oameni noi, incerc sa identific situatiile cu care se confrunta aceste persoane si cum le-as putea ajuta eu sau ce as putea invata de la ele. La sfarsitul fiecarei intalniri, imi dau seama cat de important e sa comunici cu cineva, si nu doar sa fi un ascultator pasiv, ci sa obtii feedback, sa iti dai seama care sunt lucrurile care merg bine, sa iti analizezi greselile si sa ramai cu ceva din ele...si, cel mai important, sa fii capabil sa iti spui punctul de vedere.
Pana nu demult, imi placea sa ma laud cu abilitatea de a-mi spune nestingherita punctul de vedere si de a-l sustine cu argumente, lucru despre care se spune ca ar aduce castig in viata si incredere in sine. Ciudat e ca problemele mai mult sau mai putin reale cu care te confrunti te mai fac uneori sa eviti discutiile si confruntarile directe, sperand intr-o rezolvare peste noapte a acestora.
Stand astazi si analizand putin fel de fel de situatii, am ajuns la concluzia ca solutia e in mainile mele, nu in a altora si ca starea de necomunicare nu aduce nimic bun. Motiv pentru care am decis sa ma schimb, asa ca am incetat sa fiu anti-sociala si sper ca grupul meu de prietene sa reprimeasca pentru a "n"-a oara fiul ratacitor.
RSS Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu