Egoista sau lirica?

E una din intrebarile pe care si le pun cunoscutii, si chiar prietenii apropiati despre mine. Desi nu stiu multa psihologie (si e unul din lucrurile pe care le regret), pot spune despre mine ca nu mai sunt simpla, si ca personalitatea mea imbraca o mie de forme. Ce nu stiu multi despre mine e ca atunci cand nu sunt eu, cea care de obicei spune bancuri cu marmota (stiu, stiu, v-ati plictisit de ea), si e mereu fericita...e ca in momente ca astea (in care nimic nu imi da chef de viata, si trebuie sa recunosc ca nu sunt tocmai OK, si nu stiu cat va mai dura pana sa redevin optimista), poate singura cale e sa vorbesc despre lucruri frumoase, despre lucruri care au fost si vor fi prioritati, lucruri pe care le ador si de care uneori uit.
Si cred ca asta e valabil pentru fiecare dintre noi, cand nu sunt tocmai in apele lor.
E una din zilele cand nu vreau sa vorbesc cu nimeni. Si cand vreau sa ma concentrez asupra a orice altceva decat iesirile obisnuite din fiecare seara. E una din zilele in care sunt in defensiva. Si, mai mult decat orice, e una din ziele alea cand tot ce vreau sa vad e doar asta: